Cât au câştigat participanţii la fondurile de pensii obligatorii în cei şapte ani de la lansarea sistemului
0Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinut în şapte ani de la lansare un câştig net de 4,48 miliarde de lei (aproximativ un miliard de euro) pentru cei peste 6,3 milioane de români care contribuie în sistem, reprezentând un randament mediu anualizat de 10,93%, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
În cei şapte ani de funcţionare, fondurile de Pilon II au încasat de la Casă Naţională de Pensii Publice (CNPP) şi Casă de Pensii Sectorială a Armatei (CPS MApN) contribuţii brute în valoare totală de 16,72 miliarde de lei, ajungând la active nete administrate în valoare de 21,2 miliarde de lei, potrivit APAPR.
Pilonul II s-a lansat la 20 mai 2008 şi a realizat un câştig din investiţii de 4,48 miliarde de lei, rezultatul net după perceperea comisioanelor de administrare. Aproximativ 93% din toate plasamentele fondurilor de pensii sunt realizate în România, în active locale, profilul de risc fiind menţinut redus. Totodată, au investit aproape 20% din activele aflate în administrare în acţiuni listate la bursă, deţinerile la Bursa de Valori Bucureşti depăşind 850 de milioane de euro în prezent.
În prezent, fondurile de pensii reprezintă circa 10-15% din lichiditatea Bursei de la Bucureşti, iar pe piaţa de acţiuni (privatizări parţiale prin listare: Electrica, Romgaz, Nuclearelectrica) şi pe cea de obligaţiuni (emisiuni precum Transelectrica şi Primăria Municipiului Bucureşti) fondurile de pensii private au cumpărat între 15% şi 25% din ofertele lansate pe piaţă.
„Potrivit numeroaselor studii recente, fondurile de pensii de Pilon II sunt singura resursă de economisire financiară pentru o pondere consistentă a populaţiei, în special în rândul celor cu venituri mici şi fără soluţii de economisire-învestire în alte instrumente. Potrivit aceloraşi studii, fondurile de pensii private vor fi în măsură să asigure o completare semnificativă a ratei de înlocuire (a salariului prin pensie) la vârstă retragerii din activitate, rată de înlocuire suplimentară ajungând până la 20%“, se srată în comunicatul APAPR.