Un membru important al partidului lui Merkel se opune admiterii României şi Bulgariei în zona euro

Un membru important al partidului lui Merkel se opune admiterii
României şi Bulgariei în zona euro

Ministrul bavarez de Finanţe, Markus Söder, premierul desemnat al Bavariei, s-a opus miercuri admiterii României sau Bulgariei în zona euro, potrivit Reuters şi publicaţiei germane Bild.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu vrem o altă dezbatere şi noi jonglerii. Nu vrem extinderea zonei euro prin includerea unor ţări precum Bulgaria şi România”, a afirmat Markus Söder. El este membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel şi, de asemenea, premierul desemnat al Bavariei.  

Politicianul CSU respinge, de asemenea, o comunitizare a datoriilor din UE, un posibil ministru al finanţelor pentru zona euro şi o asigurare comună a depozitelor pentru balanţele bancare din UE.

„Ne opunem eurobondurilor şi înfiinţării postului de ministru european al Finanţelor”, a subliniat Söder, unul dintre cei mai influenţi lideri politici din Germania.

Discursul lui Söder a primit aplauze de la cei 4.000 de participanţi prezenţi la o adunare politică prilejuită de „Miercurea Cenuşie”, prima zi de miercuri din postul Paştelui. 

De asemenea, oficialul a afirmat că CSU a avertizat în urmă cu câţiva ani împotriva aderării Greciei la zona euro.

citeste totul despre: