FMI cere o tranziţie blândă către o nouă relaţie Uniunea Europeană-Marea Britanie, în urma votului pro-Brexit
0Fondul Monetar Internaţional (FMI) cere autorităţilor de la Londra o tranziţie blândă către o nouă relaţie Uniunea Europeană-Marea Britanie, a declarat vineri şefa instituţiei internaţionale, Christine Lagarde.
„Le cerem autorităţilor din Marea Britanie şi din Europa să lucreze împreună pentru a asigura o tranziţie blândă la o nouă relaţie economică între Mara Britanie şi UE, inclusiv prin clarificarea procedurilor şi marilor obiective care vor ghida procesul“, a declarat Lagarde, într-un comunicat.
Ea a subliniat şi că FMI susţine angajamentele asumate de Banca Angliei şi de Banca Centrală Europeană de a „furniza lichidităţi sistemului bancar“ şi de a limita volatilitatea de pe pieţe. „Vom continua să monitorizăm evenimentele îndeaproape şi suntem pregătiţi să ne susţinem membri după cum este nevoie“, a afirmat Lagarde.
FMI a avertizat la începutul acestei luni că Marea Britanie riscă să intre într-un ciclu de încetinire a creşterii economice şi de preţuri scăzute ale locuinţelor şi acţiunilor, în cazul unui Brexit. După ieşire, Marea Britanie va avea nevoie de ani de zile să renegocieze contractele comerciale cu UE şi alte economii ale lumii, afectând investiţiile şi încrederea din economie, a mai precizat FMI.
Marea Britanie a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, a anunţat oficial, la Manchester, preşedinta Comisiei Electorale, Jenny Watson. 51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele oficiale. Peste 17,4 milioane de britanici au votat pentru Brexit, faţă de 16,1 milioane pentru UE. Rata de participare a fost de peste 70%.
CITEŞTE ŞI: