INFOGRAFIE Cum schimbă gazele de şist piaţa mondială a energiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polonia a fost printre primele state europene care au exploatat gaze de şist FOTO Reuters
Polonia a fost printre primele state europene care au exploatat gaze de şist FOTO Reuters

Declinul rezervelor tradiţionale a determinat petroliştii să acorde tot mai multă atenţie resurselor neconvenţionale de combustibili.

„Gazele vin din două locuri, iar unul dintre acestea este Rusia”, glumea în urmă cu aproape doi ani directorul unei mari companii energetice, cu operaţiuni şi în România. Ultimii ani au zdruncinat însă aceste concepţii. Gazele de şist au câştigat rapid şi constant teren, iar prin exploatarea acestei resurse, Statele Unite ale Americii au detronat Rusia şi au devenit cel mai mare producător mondial de gaze. 

„Adevărul” începe astăzi un serial prin care îşi propune să răspundă principalelor întrebări legate de aceste resurse şi de exploatarea lor. Aceasta în contextul în care există voci care susţin că România ar avea cele mai vaste rezerve de gaze de şist din Europa. 

Argumentul lor este simplu: gazele prinse în roci se găsesc acolo unde există sau au existat şi au fost extrase zăcăminte de ţiţei. Cum România era, la începutul secolului XX, al treilea producător mondial de petrol, este lesne de crezut că resursele de gaze de şist sunt considerabile. 

Gazele şi ţiţeiul din şisturi vor redesena piaţa energetică globală până în 2030 - acesta este titlul ediţiei 2013 a raportului BP (fostă British Petroleum), document considerat de referinţă în domeniu. La nivel mondial, nivelul resurselor „recuperabile“ se ridică la 200 de trilioane de metri cubi, potrivit aceleiaşi surse.

În prezent, nivelul consumului anual de gaze la scară globală se ridică la 3,36 trilioane, conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Astfel, resursele recuperabile ar putea asigura combustibil pentru alţi 60 de ani la actualul nivel de cerere. Trebuie să ţinem însă cont de faptul că vorbim despre resurse care pot fi „recuperate“ cu ajutorul procedeelor disponibile astăzi. Pe măsură ce tehnologia avansează, şi aceste gaze vor putea fi exploatate într-o proporţie mai ridicată. 

Spre exemplu, resursele recuperabile de ţiţei din gruparea de şisturi Bakken – cea mai bogată din SUA – erau estimate, în 1995, la 150 de milioane de barili. În 2008, estimarea crescuse deja la patru miliarde de barili, pentru ca specialiştii să anunţe, doar doi ani mai târziu, că resursele recuperabile sunt, de fapt, de opt miliarde de barili.

La sfârşitul lui 2012, descoperirea unui strat inferior de ţiţei prins în roci a ridicat nivelul la 24 de miliarde de barili. Această cantitate reprezintă doar 6% din zăcămintele reale, pentru că aceasta este rata de recuperare permisă de tehnologia actuală. 

Revoluţia gazelor de şist

În contextul temerilor în creştere privind atingerea vârfului energetic, care se referă la momentul în care exploatarea şi producţia ajung la cele mai ridicate cote posibile, iar apoi intră pe o pantă, identificarea unor resurse noi şi găsirea unor metode de extracţie durabile a devenit o adevărată cursă la nivel mondial. 

„În cei 50 de ani în care am activat în sectorul energetic, revoluţia gazelor de şist este, de departe, cel mai mare eveniment la care am fost martor“, spune John Deutch, profesor în domeniu, citat de CNN Money. 

Pentru ca industria să-şi atingă potenţialul, va fi nevoie de investiţii masive şi constante în infrastructură şi în domeniul dezvoltării tehnologice.

Doar pentru SUA, specialiştii estimează că este nevoie de peste 200 de miliarde de dolari până în 2035. Până în prezent însă, provocarea jucătorilor de pe această piaţă nu a fost lipsa finanţării – investitorii se arată tot mai încrezători în aceste resurse. 

Îngrijorări privind impactul asupra mediului

Principala piedică de care s-au lovit aceştia a fost lipsa unui cadru clar de reglementare, iar iniţiativele în acest sens au fost amânate până la efectuarea unor studii care să determine impactul asupra mediului înconjurător. 

„Opoziţia publică în baza îngrijorărilor privind mediul şi siguranţa reprezintă principalul obstacol de altă natură decât financiară pentru atingerea acestui potenţial”, se arată într-o notă pentru investitori a companiei de private equity KKR, care poartă titlul „Oportunităţi istorice în revoluţia gazelor de şist”.

Societatea civilă a ridicat întrebări privind probleme legate de contaminarea apei, de poluarea generată de noile uzine şi chiar de cutremure. În unele cazuri, protestele organizate de cetăţeni au avut ca rezultat interzicerea – temporară sau definitivă – a operaţiunilor de explorare a acestor resurse.  

Citiţi mâine în „Adevărul” o analiză privind poziţiile adoptate la nivel mondial în ceea ce priveşte operaţiunile de explorare şi exploatare a gazelor de şist. 

De ce sunt diferite gazele de şist

Gazele sunt un important combustibil fosil din categoria hidrocarburilor, utilizate fie pentru încălzirea locuinţelor, fie pentru producţia de energie electrică. Gazele de şist sunt tot gaze naturale, dar aflate în roci mult mai dure, care nu pot fi exploatate prin metodele clasice de extracţie.

Astfel că gazele de şist au ajuns să fie clasificate în aria zăcămintelor neconvenţionale, greu accesibile până în urmă cu câţiva ani. Primii care au sesizat potenţialul acestor resurse au fost americanii, iar etapa de pionierat a acestui combustibil s-a desfăşurat în statul Texas între anii 2000-2010.

Ardeau gazul degeaba

Resursele clasice de gaze naturale se află în aşa-numitele pungi. Pentru a le exploata, companiile de profil sapă sonde verticale, care aduc la suprafaţă preţiosul combustibil. De altfel, gazele naturale au fost descoperite odată cu petrolul, în secolul al XIX-lea, ca zăcăminte asociate, însă atunci resursele de ţiţei erau miza.

Mult timp, gazele au fost pur şi simplu arse la suprafaţă, ca un reziduu, iar petroliştii erau extrem de dezamăgiţi când dădeau de câte o pungă de gaze care nu era însoţită de ţiţei. Abia apoi omenirea a realizat cât de importantă este resursa pe care o numim acum „aurul albastru“.

Cum se extrag resursele neconvenţionale

Gazele de şist se găsesc la adâncimi mari, de peste 2.500 de metri. Prospectarea zonei unde se estimează că există astfel de resurse este similară cu cea clasică, adică studii ale solului şi subsolului, însă ceea ce face diferenţa este metoda de extracţie. 

De regulă, timp de câţiva ani, companiile utilizează unde acustice pentru a realiza radiografii ale solului. Apoi introduc vertical sonde de foraj până la straturile de şist, dar de aici încolo încep să intre în scenă tehnologii cu totul diferite. Este vorba de fracturarea sau fisurarea hidraulică, ce implică pomparea unui amestec compus din apă, nisip şi alţi aditivi, care se propagă orizontal şi provoacă fisuri în rocile dure. Aceste fisuri sunt apoi umplute cu nisip pentru a determina gazele să curgă. 

Declinul zăcămintelor convenţionale

Până acum un deceniu, această tehnologie a fost folosită foarte puţin, întrucât costurile sunt uriaşe, de două-trei ori mai mari decât în cazul zăcămintelor convenţionale. 

Pe măsură ce tehnologia a fost modernizată şi îmbunătăţită, exploatarea gazelor de şist a devenit mai ieftină şi o proporţie tot mai mare a acestor resurse a devenit recuperabilă din roci. Avansul tehnologic a venit cu o sete din ce în ce mai mare de energie, iar declinul rezervelor tradiţionale au determinat petroliştii să se uite mai bine la aceste zăcăminte. 

Gaze de sist INFOGRAFIE
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite