Croaţia va construi un pod de 420 milioane de euro, care să unească sudul ţării şi oraşul Dubrovnik de partea continentală, cu finanţare UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a aprobat azi alocarea a 357 milioane de euro din fondurile politicii de coeziune pentru construcţia unui pod care va conecta partea cea mai de sud a Croaţiei, precum şi oraşul Dubrovnik, de partea continentală a ţării. Finanţarea acoperă 85% din costuri. Ceea ce înseamnă că valoarea totală a podului va fi de circa 420 de milioane de euro.

Noul pod va conecta ţinutul Dubrovnik–Neretva de restul ţării, permiţând traversarea golfului Mali Ston din Marea Adriatică. Acest lucru va facilita un flux constant de bunuri şi persoane, în special în perioada de vârf a sezonului turistic. 

Coridorul Neum, o fâşie de coastă a Mării Adriatice, ce face parte din Bosnia-Herţegovina, reprezintă în prezent singura rută de comunicare terestră între Dubrovnik şi restul Croaţiei continentale.

Un studiu de fezabilitate a fost elaborat de Croaţia, pentru a analiza posibilele alternative de a conecta cele două părţi ale ţării. Studiul a arătat că opţiunea cea mai favorabilă ar fi construcţia unui pod, această opţiune obţinând punctajul cel mai mare în analiza multi-criterială (inclusiv din punct de vedere al siguranţei, impactului asupra traficului, protecţiei mediului) şi de costuri, comparativ cu celelalte opţiuni, şi anume: un coridor de autostradă, o conexiune cu feribotul sau construcţia de tuneluri.

Necesitatea de a proteja patrimoniul natural al Croaţiei a fost un criteriu esenţial, ea fiind luată în considerare în toate fazele pregătirii proiectului.

„Construcţia podului de la Pelješac, ale cărei costuri vor fi acoperite în proporţie de 85% din finanţarea europeană, va îmbunătăţi în mod semnificativ viaţa de zi cu zi a croaţilor, prin reducerea timpului de călătorie necesar pentru a parcurge distanţa dintre Dubrovnik şi Split”, au informat oficialii europeni, precizând că această conexiune directă va aduce beneficii importante turismului şi comerţului şi va consolida coeziunea teritorială a regiunii Dalmaţia de sud cu a restului ţării.

Podul de la Pelješac va avea o înălţime de 55 m şi o lungime de 2,4 km, cu patru benzi de circulaţie. UE va finanţa, de asemenea, infrastructura conexă, cum ar fi construcţia de drumuri de acces, inclusiv tuneluri, poduri şi viaducte, construcţia unei centuri ocolitoare de 8 km lungime în vecinătatea oraşului Ston, precum şi lucrări de modernizare a drumului D414, existent deja. Se estimează că lucrările vor fi finalizate până în 2022.

„Suntem o Comisie ce construieşte punţi, literalmente vorbind. Acest proiect reprezintă, în termeni practici, angajamentul nostru de a înlătura barierele, pentru a uni teritoriile şi a aduce laolaltă popoarele. Ştiu cât de mult este dorit acest pod de către poporul croat şi sunt bucuroasă că UE, prin fondurile sale, poate participa la acest nou capitol din istoria ţării", a declarat Comisarul pentru politică regională, Corina Creţu.

Înainte adoptării sale de Comisie, proiectul a fost evaluat de experţi independenţi, în cadrul Asistenţei Comune pentru Sprijinirea Proiectelor din Regiuni Europene / Joint Assistance to Support Projects in European Regions (JASPERS), din punctul de vedere al fezabilităţii şi viabilităţii sale economice. Proiectul a fost elaborat în consultare cu autorităţile din Bosnia-Herţegovina.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite