Rectificare bugetară negativă: căror ministere li s-au tăiat din fonduri
0Rectificarea bugetară, anunţată drept pozitivă vineri după-amiază de ministrul Finanţelor, este, de fapt, negativă, având în vedere reducerea de fonduri operată şi publicată vineri noaptea pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Potrivit datelor MFP, bugetul statului are scăderi de peste 1,3 miliarde de lei la capitolul venituri şi diminuări de peste 300 milioane lei la cheltuieli.
Ca atare, Guvernul a tăiat 25 milioane de lei din finanţarea programelor “masă caldă în şcoli” şi “tichete pentru grădiniţă”, ambele introduse anul trecut de fostul executiv.
Cifrele oficiale arată că, din veniturile bugetului de stat au fost tăiate 1,3 miliarde de lei. Iar cheltuielile au fost reduse cu aproape 350 de milioane. Finanţele estimează venituri mai mici din impozitul pe profit, impozitul pe venit, ba chiar şi din taxa pe valoare adăugată.
Cheltuielile cresc în schimb pentru salarii, bunuri şi servicii. Ministrul a mai prognozat şi o creştere a economiei - cu 0,4 la sută: Rezultatele economice de până în prezent, argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice de 5.6%, faţă de cea de 5,2%. Consumul a fost mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioada a anului trecut.
De fapt, potrivit datelor BNR, consumul de anul acesta este cel mai mare de după criză din 2009. În ghilotină tăierilor sunt mai ales proiectele de investiţii de la Transporturi, Dezvoltare, Cercetare şi Educaţie sau Comunicaţii.
Ce ministere primesc bani în plus
Ministerele care vor primi bani în plus sunt: Ministerul Agriculturii - 1,7 miliarde de lei; Ministerul Administraţiei şi Internelor - 1,1 miliarde de lei - pentru mentenanţa aeronavelor achiziţionate, echipamente pentru intervenţie şi drepturi salariale şi de pensii; Ministerul Sănătăţii - 207 milioane de lei, pentru drepturi salariale; Ministerul Muncii - 95,9 milioane de lei; Ministerul Finanţelor - 426,6 milioane de lei pentru drepturi salariale şi plata despăgubirilor pentru restituirea proprietăţilor.
De asemenea, Ministerul Justiţiei va primi 357,4 milioane de lei, în principal pentru salarii şi plata hotărârilor judecătoreşti; SRI - 298,9 milioane de lei pentru salarii şi pensii, plus programe majore de achiziţii; Ministerul Comerţului - 247,9 milioane de lei pentru finanţare programe, în special pentru IMM.
Ministerul Public va avea 203,5 milioane de lei în principal pentru plata drepturilor salariale, Secretariatul General al Guvernului - 181,9 milioane de lei, în principal pentru salarizarea personalului clerical.
Majorări de bugete sunt aprobate şi la Camera Deputaţilor şi la Senat, la Administraţia Prezidenţială şi la celelalte servicii de informaţii.
Tăieri de cheltuieli vor suferi ministerele Dezvoltării Regionale, Transporturilor, Fondurilor Europene şi Comunicaţiile, dar ministrul Ionuţ Mişa nu a precizat şi sumele pierdute de acestea. S
Sumele tăiate sunt aferente proiectelor cu finanţare din fonduri europene, în conditiile în care, spune Mişa, după aprobarea cu întârziere a bugetului pentru 2017, s-au întarziat proceduri de achiziţie.
Ministrul a precizat că acolo unde s-au operat diminuari pe cash, "nu au fost diminuate corespunzător şi creditele de angajament pentru a nu afecta procesul de contractare din fonduri europene".
Ministrul Finanţelor a anunţat că s-au realizat şi "depăşiri majore" ale planului de încasari în ultimele trei luni, ceea ce îi dă speranţe că 2017 se va închide "cu o realizare de plan mai mare decât cea din legea bugetului".