Randament minim istoric la obligaţiunile României cu maturitatea de 5 ani: 5,4%. Finanţele au atras peste 3 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Investitorii sunt atraşi de obligaţiunile României, în urma anunţului JP Morgan
Investitorii sunt atraşi de obligaţiunile României, în urma anunţului JP Morgan

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras joi 3,1 miliardede lei prin emisiunea de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, de şase ori mai mult decât şi-a propus. Randamentul a coborât cu 1,17 puncte procentuale, la 5,4% - cel mai redus nivel înregistrat vreodată pentru această maturitate.

Valoarea indicativă a operaţiunii a fost de 500 milioane lei, iar subscrierile băncilor au însumat 3,9 miliarde lei.
În decembrie, administratorii datoriei publice au vândut titluri din aceeaşi emisiune de un miliard de lei, la un cost mediu de 6,57%.

Cererea creşte vertiginos

Cererea pentru obligaţiunile în lei vândute de Finanţe a urcat semnificativ începând cu jumătatea lunii decembrie, investitorii fiind atraşi de randamentele peste ţările din regiune. Ca urmare, randamentele au întrerupt trendul ascendent început în luna mai, când BNR a decis să nu mai reducă rata dobânzii de politică monetară.
Apetitul ridicat al investitorilor s-a accentuat odată cu anunţul JP Morgan de marţi seară privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii.

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că vrea să împrumute în primul trimestru între 18 şi 20 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, din care 4,6 miliarde lei erau planificate în luna ianuarie.

Administratorii datoriei publice au atras deja 9,98 miliarde lei, în primele şase licitaţii din ianuarie. Până la finalul lunii, Finanţele mai au planificate două operaţiuni pentru titluri în lei, plus o emisiune de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la trei ani, de 150 milioane euro.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite