Premierul şi guvernatorul BNR au discutat despre trecerea la euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugur Isărescu FOTO Mediafax
Mugur Isărescu FOTO Mediafax

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a participat miercuri, împreună cu premierul Viorica Dăncilă, la Guvern, la reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro la care au participat co-preşedinţii şi vice-preşedinţii acesteia.

În data de 28 martie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă nr.24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

„Având în vedere importanţa acestui obiectiv naţional, conducerea comisiei s-a reunit de urgenţă pentru a aproba Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, precum şi ordinea de zi şi problematica ce urmează să fie discutată în prima şedinţă a Comisiei Naţionale”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Potrivit Guvernului, în cadrul reuniunii, „prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat acordul şi angajarea Academiei Române şi BNR în dificila sarcină ca împreună cu Guvernul să asigure conducerea Comisiei Naţionale şi realizarea Planului Naţional de adoptare a monedei euro”.

„De asemenea, prim-ministrul a subliniat că prin Ordonanţa de Urgenţă nr.24/2018 s-a stabilit o periodicitate bilunară pentru lucrările Comisiei Naţionale şi în acest sens este necesar un efort conjugat al Guvernului, Academiei Române, BNR şi al Comisiei Naţionale de Prognoză, care asigură Secretariatul Comisiei Naţionale, pentru a avea dezbateri de substanţă şi eficienţă maximă”, se mai arată în comunicat.

Prima şedinţă urmează să aibă loc pe data de 12 aprilie 2018. Ordinea de zi pentru prima şedinţă a Comisiei Naţionale aprobată de conducere va avea ca subiect central de dezbatere: diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei euro.

În cadrul reuniunii conducerii Comisiei Naţionale s-a aprobat şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare prin care se stabilesc atribuţiile grupurilor de lucru tematice şi documentele care trebuie să fie finalizate de Comisia Naţională:

a) Declaraţia politică de asumare a Calendarului de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere şi de intrare în zona euro şi a Planului naţional de adoptare a monedei euro;

b) Proiectul Planului naţional de adoptare a monedei euro;

c) Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite