Posibile consecinţe ale modificărilor regulamentului BNR privind IFN-urile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de modificare a Regulamentului BNR impune cerinţe de capital de 10 ori mai mari decât cerinţele maxime actuale, pentru societăţile financiare nebancare (IFN) care acordă credite cu DAE (dobânda anuală efectivă) peste 100% (la creditele cu scadenţă la 16-90 zile) sau 200% (la cele cu scadenţă sub 15 zile).

Adică, IFN-urile trebuie să asigure un capital de 67 de lei la fiecare 100 de lei împrumutaţi.

În Bulgaria, Banca Naţională a luat o măsură chiar mai drastică încă din 2014, limitând dobânda anuală efectivă la maxim 50%. Acolo, o parte dintre IFN-uri au dispărut, altele şi-au adaptat modelul de business la noile condiţii, scrie Finzoom.ro.

Unele însă au găsit metode de a vinde în continuare produse scumpe, prin introducerea unor asigurări obligatorii - care funcţionează ca nişte comisioane mascate, denumite doar altfel pentru a nu fi incluse în DAE.

Clienţii acestor IFN-uri sunt însă consumatori nebancabili: care împrumută sume foarte mici, pe perioade foarte scurte (pe care nu le pot obţine de la bănci), sau sunt persoane cu restanţe în Biroul de Credit, sau cu venituri foarte mici (minimum pe economie) sau care lucrează la negru – toate fiind venituri neeligibile pentru un împrumut bancar.

Citiţi care sunt consecinţele negative pe Finzoom.ro.                        

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite