Plus de 23 de lei la salariul mediu pe economie, în noiembrie 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noiembrie 2012, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.575 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 23 de lei (1,5%). Câştigul salarial mediu brut a fost de 2.173 lei, cu 1,6% mai mare decât în luna octombrie, anunţă Institutul Naţional de Statistică.

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6% în noiembrie 2012. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent – venituri minus inflaţie – a fost de 101,0%. Altfel spus, în această perioadă puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 1%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 121,2%, cu 1,7 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2012.

Aviatorii în top, ospătarii la coadă

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în transporturi aeriene (4.140 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (846 de lei).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu  21,6% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii);
- între 7,0% şi 9,0% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu  16,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 8,5% în industria metalurgică;
- între 2,5% şi 4,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tranzacţii imobiliare.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie, a mai anunţat INS.
 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite