Olguţa Vasilescu susţine că salariile din sănătate au scăzut, în februarie, pentru că este lună mai scurtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax
Lia Olguta Vasilescu FOTO Mediafax

Ministerul Muncii, condus de Lia Olguţa Vasilescu, explică scăderile salariale din luna februarie pentru lucrătorii din domeniul sanitar prin motivul că luna februarie a avut mai puţine zile nelucrătoare în care se plătesc sporuri, iar aceasta este o fluctuaţie obişnuită. Statistica arată că, deşi au existat şi anterior scăderi, ele au fost mai mici decât în acest an. Toate acestea în contextul în care Guvernul a promis numai lapte şi miere.

Ministerul Muncii a salutat o creştere a câştigului salarial mediu de numai 3 lei anunţată de Statistică pentru luna februarie. De asemenea, a venit şi cu o explicaţie pentru scăderile înregistrate în sectorul sanitar, unde INS a anunţat că în februarie câştigul salarial mediu net a scăzut în sănătate şi asistenţă socială cu -2,1%, comparativ cu luna precedentă. „Singura excepţie, şi anume aceea din domeniul sanitar se explică prin faptul că, în luna februarie, numărul zilelor nelucrătoare (opt) a fost mai mic decât în luna ianuarie (11)”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Ministerul a explicat că, în sănătate şi asistenţă sociale, zilele nelucrătoare, care se acoperă prin gărzi şi asigurarea continuităţii, se plătesc cu un spor de până la 100% din salariul de bază. Astfel, în luna ianuarie au fost libere prin lege zilele de 1,2 şi 24 ianuarie, cărora li se adaugă opt zile de week-end, faţă de februarie, când au fost libere doar cele opt zile de week-end. „Precizăm că şi în anii anteriori, 2016, respectiv 2017, s-a înregistrat o fluctuaţie similară între lunile ianuarie şi februarie, în ceea ce priveşte salarizarea, din aceleaşi motive precum cele enunţate anterior”, mai spune Ministerul. Un alt motiv este că în luna ianuarie în sănătate s-au angajat 4.000 de cadre sanitare, iar pentru februarie se estimează o angajare de acelaşi nivel. Aceasta înseamnă o creştere lunară de circa 1% a personalului, în special cu salarii de debutant, adică mai mici.

Scăderi, dar mai mici                                                                                           

Datele Statisticii confirmă că au existat şi în anii trecuţi scăderi în acest sector, însă ele au fost mai mici decât în 2018. De exemplu, în februarie 2017, câştigul salarial mediu net a scăzut doar uşor în sănătate şi asistenţă socială, respectiv cu 1,2% comparativ cu luna precedentă. De asemenea, în februarie 2016 faţă de ianuarie, acelaşi an, scăderile salariale din sector au fost şi mai mici, de 0,7%.

Scăderile salariale vin de asemenea în contextul în care Ministerul Muncii promisese că salariile vor creşte în domeniul sanitar, urmând să fie dublate sau triplate pentru unele categorii de angajaţi, printre care şi medicii. 

Institutul Naţional de Statistică a confirmat ceea ce avertizau anterior şi specialiştii din sistem, respectiv faptul că salariile din sănătate au scăzut, după legea salarizării, în loc să crească. „Câştigul salarial mediu net a scăzut în sănătate şi asistenţă socială, cu -2,1%, comparativ cu luna precedentă”, potrivit INS.

Însă aceasta nu este „singura excepţie”, după cum spune ministerul Muncii. Este, într-adevăr, la nivelul bugetarilor, însă salariile românilor au scăzut, de asemenea, şi în mediul privat, respectiv în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii private, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, transporturi pe apă, alte activităţi industriale, dar şi în colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea altor mijloace de transport.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite