Hotnews: Impactul noii Legi a pensiilor în buget ar putea depăşi 120 de miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pensie calcule olguta vasilescu

Punctul de pensie va fi de 1.265 de lei în 2019, urmând a ajunge la 4.256 de lei în 2021, potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, urmează să prezinte mâine noua Lege a pensiilor. Ea a spus că impactul asupra bugetului va fi dublu, dar instituţia pe care o conduce susţine că nu se ştie exact cât vor costa.

Practic, un calcul simplu ne arată că cifra ar fi undeva în jur de 120 miliarde lei, sumă pentru care Ministerul Finanţelor va trebui să găsească surse de finanţare.

Calculul a fost realizat având în vedere alocarea din acest an pentru pensii, de peste 60 miliarde lei, respectiv circa 6,7% din PIB.

Într-o răspuns transmis de minister la solicitarea HotNews.ro, instituţia susţine că o cifră privind impactul asupra bugetului va fi prezentată după ce Legea va trece prin Parlament.

Iată răspunsul instituţiei:

"În urma adresei dumneavoastră înregistrată la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin care solicitaţi informaţii cu privire la pensii, respectiv impactul asupra bugetului în anul 2019 şi 2020, vă informăm că o cifră exactă vom avea după aprobarea Legii pensiilor de către Parlament, ţinând cont şi de eventualele amendamente care vor fi admise de parlamentari".

Preşedintele PSD a prezentat, recent, noua lege a pensiilor şi modificările care vor avea loc, astfel încât în 2019 punctul de pensie va fi de 1.265 lei, ajungând în 2021 la 4.256 lei net. Liviu Dragnea a precizat însă că această lege nu se aplică pensiilor speciale, relatează Mediafax.

„În 2017 l-am dus la 1.000 lei punctul de pensie, în 2018 la 1.100 de lei, în 2019, aşa cum am spus în programul de guvernare, 1.265 de lei punctul de pensie. La punctul de pensie, să luăm 1,500 lei pensie brută. Cineva care avea atât în 2016, net lua 1.399 lei, scădem 5,5% contribuţia socială şi 16% diferenţa care era peste 1.100 lei. Noi am eliminat sub 2.000 lei pensie, astfel că a crescut (n.r. - pensia) în 2017, ca urmare a creşterii punctului de pensie, dar a crescut şi netul pentru că am eliminat contribuţia la sănătate. Deci am egalat brutul cu netul. În 2020 este mai mult decât dublu faţă de netul din 2016. (…) Cu formula din noua lege, în 2021 va 4.507 lei brut şi pensia netă avem mai mult decât o triplare a pensiei, 4.256 lei net. (...) Această lege nu se aplică la pensiile speciale. Pensiile speciale nu fac obiectul acestei legi”, a declarat duminică seara, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la România TV. 

Social democratul a anunţat şi care este noua formulă de calcul a pensiei, care va intra în vigoare din 2021. 

„Care va fi noua formula de calcul? Pensia va fi numărul de puncte înmulţit cu valoarea de referinţă. Valoarea punctului de referinţă este raportul dintre punctul de pensie din 2020, 1.175 lei mărit cu 5%, care înseamnă rata inflaţiei şi jumătate din creşterea salariului. Aceste lucruri vor intra în vigoare din 2021. Vor intra în vigoare mai devreme doar într-un singur caz, dar este nevoie de recalcularea tuturor pensiilor. Este practic imposibil, trebuie recalculate pensiile pentru toţi pensionarii, toţi 5,2 milioane”, a mai spus Dragnea. 

La rândul ei, La Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a spus la Antena 3 că pensiile vor costa dublu prin noua lege a pensiilor decât costă în prezent. Vasilescu a precizat că este exclus să scadă vreo pensie, după aplicarea noii legi. 

”La mijlocul săptămânii, prezentăm legea în ansamblu, noutăţile, se schimbă formula de calcul, vor câştiga pensionarii. Va fi o perioadă de o lună de dezbatere publică. Secretari de stat vor merge în judeţe pentru a discuta cu pensionarii, apoi legea va merge la Guvern pentru avizul ministerelor. În septembrie va intra în dezbaterea Parlamentului. Va costa dublu faţă de acum”, a spus Vasilescu.

Aceasta a mai spus că a încercat să căutarea unui numitor comun pentru că sunt oameni care au ieşit la pensie pe legi diferite

”Va rămâne aceeaşi vârstă de pensionare, dar vrem să dăm posibilitatea celor care vor să rămână încă 5 ani, dacă vin cu certificate”, a mai arătat Vasilescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite