Forfetarul pentru turism, promulgat de Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea privind impozitul specific al unor activităţi din turism a fost promulgată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis.


Deputaţii au modificat modul de calcul al acestei taxe pentru restaurante, în urma unei cereri de reexaminare a preşedintelui, impozitul urmând să depindă mai mult de locul în care este amplasat localul decât de tipul de staţiune.

Cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis a fost adoptată în septembrie de Camera Deputaţilor.

Comisia pentru politică economică din Camera Deputaţilor a operat o singură modificare de fond, pe tema modului de calcul al impozitului specific pentru restaurante. Acesta este calculat printr-o ecuaţie care ia în considerare rangul localităţii în care se află unitatea, suprafaţa restaurantului şi un „coeficient de sezonalitate".

De asemenea, deputaţii au decis crească, în metoda de calcul, valoarea coeficientului privind rangul localităţii şi să scadă coeficientul de sezonabilitate (acesta fiind, la rândul său, stabilit în funcţie de tipul de locaţie: pol zonal, municipiu, staţiune turistică, sate).

Astfel, impozitul pentru restaurante va depinde mai mult de locul în care este amplasat localul decât de tipul de staţiune.

Deputaţii au modificat şi ponderea spaţiului restaurantului în metoda de calcul, dublând în unele cazuri valoarea acelei variabile. Astfel, pe lângă locul în care este amplasat un restaurant, impozitul va creşte simţitor şi în funcţie de mărimea spaţiului utilizat.

Legea adoptată de Parlament prevede că operatorii economici ce desfăşoară activităţile hoteliere şi de alimentaţie publică vor plăti, indiferent de mărimea cifrei de afaceri şi de nivelul profitului, un impozit specific, calculat pe numărul de locuri de cazare sau mărimea spaţiului alocat activităţii.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite