Economia României a crescut anul trecut cu 7%, cea mai mare creştere din 2008. Am depăşit până şi China

Economia României a crescut anul trecut cu 7%,
cea mai mare creştere din 2008. Am depăşit până şi China

Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut anul trecut cu 7%, comparativ cu anul 2016, acesta fiind cel mai mare avans din 2008 până în prezent, arată primele estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2008, economia României a crescut cu 7,1%, în termeni reali, faţă de 2007.

Astfel, în 2017, avansul economiei româneşti l-a depăşit până şi pe al Chinei. Economia Chinei a crescut cu 6,9% în 2017, potrivit datelor oficiale, 

În ultimul trimestru din 2017, PIB-ul a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul III 2017. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 6,9% pe seria brută şi de 7,0% pe seria ajustată sezonier.

INS a anunţat şi o serie de revizuiri.

„Rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul III 2017, au fost revizuite de la 102% la 101,7%. Rezultatele trimestrului III 2017, comparativ cu trimestrul II 2017, au fost revizuite de la 102,6% la 102,4%”, se arată în comunicat.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

Economia a primit mai mulţi stimuli salariali şi fiscali din partea guvernului în ultimii doi ani.  Măsurile au stimulat consumul şi creşterea economică, însă au generat dezechilibre externe importante, avertizează analiştii.

                                                               

citeste totul despre: