BRD: Legea „dării în plată“ va ataca elementele structurale ale economiei, distrugând valoarea proprietăţilor şi sărăcind întreaga populaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea dării în plată, prin care o persoană care nu mai poate plăti datoria băncii are posibilitatea să treacă imobilul ipotecat în proprietatea instituţiei de credit, fără să mai fie următir pentru alte bunuri sau venituri, va ataca elementele structurale ale economiei, distrugând valoarea proprietăţilor şi sărăcind întreaga populaţie, arată Didier Colin, director general adjunct al BRD.

„Dacă ne uităm prin filtrul legii dării în plată, nu contează nici câte credite au fost acordate într-o anume perioadă, şi nici nivelul de responsabilitate sau know-how-ul folosite de bănci la acordarea acestor credite. Legea dării în plată va ataca elementele structurale ale economiei, distrugând valoarea proprietăţilor şi sărăcind întreaga populaţie, fără să ţină cont de când sau unde au fost obţinute creditele şi de cât de buni platnici au fost sau nu debitorii“, arată Didier Colin, într-o poziţie oficială a BRD privind această iniţiativă legislativă.    

   

Colin susţine că BRD este o bancă sistemică şi nu estimează riscuri în raport cu o anume instituţie, dar evaluează riscuri sistemice capabile să pună în pericol stabilitatea ţării.

„Nimeni nu îndrăzneşte să vorbească despre cele mai grave scenarii pentru România, chiar dacă este uşor să vedem ce s-a întâmplat în situaţii similare. De exemplu, criză din SUA a făcut că băncile să devină proprietare pe cartiere întregi de locuinţe aparţinând clasei mijlocii. Pentru că băncile nu erau pregătite pentru o astfel de situaţie - să administreze volume uriaşe de proprietăţi imobiliare – cartiere întregi au rămas pur şi simplu pustii, conducând la dezastre sociale la nivel local şi regional. în acelaşi timp, spirală falimentelor generate de îngheţarea pieţei creditului ipotecar a lovit multe sectoare economice – de la cel imobiliar până la construcţii şi transporturi, distribuţie, bricolaj sau chiar profesii liberale precum arhitecţii sau inginerii structuristi. S-au pierdut foarte multe locuri de muncă“, arată reprezentantul BRD.

Mai mult, acesta susţine că aceste mecanisme sau legi de „plată în natură“ au provocat cea mai gravă recesiune la nivel mondial după criză din 1929. „Aceiaşi factori toxici tind să provoace aceleaşi rezultate toxice şi probleme profunde cu efecte cronicizate“, a adăugat Colin. 

Directorul general adjunct al BRD mai arată că legea dării în plată va avea efecte negative asupra investiţiilor deoarece „investitorii se vor gândi de două ori înainte de a finanţă proiecte autohtone, ceea ce este regretabil dat fiind potenţialul extraordinar al acestei ţări“.

În finalul poziţiei, Colin susţine că „România merită o clasă de politicieni veritabili, capabili să înţeleagă aceste realităţi“. 

   

Proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat a fost adoptat miercurea trecută, de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional. Proiectul a fost adoptat cu 233 de voturi „pentru“, o abţinere şi un vot „împotrivă“.

Potrivit prevederilor legii, o persoană care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria poate să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat, banca nemaiputându-se îndrepta către alte bunuri sau venituri.

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PNL Daniel Zamfir, fiind semnat de alţi aproape 140 de parlamentari PNL, PSD, UDMR, ALDE şi ai minorităţilor.

„Proiectul de lege oferă posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul care a fost ipotecat, atât şi nimic mai mult. Deci, banca nu poate să se îndrepte decât către bunului ipotecat, nu ca acum către toate proprietăţile, veniturile actuale şi viitoare, aşa prevede legea“, a declarat deputatul PNL Daniel Zamfir, afirmând că nu doar clientul, ci şi banca ar trebui să îşi asume riscul devalorizării.

Potrivit proiectului de lege, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Debitorul trebuie să transmită creditorului prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale şi ale executorului judecătoresc sau avocatului, după caz, vor fi suportate de debitor. După comunicare deciziei de către debitor, creditorul nu mai poate urmări codebitori sau garanţii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Proiectul de lege va merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, dacă nu va fi atacat la Curtea Constituţională.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite