Vicepreşedintele ASF Mircea Ursache vrea listarea CFR Marfă pe bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de listări ale companiilor de stat trebuie să continue, iar dacă proiectul legat de obligaţiuni municipale trece mai departe, putem ajunge în 2016 la statutul de piaţă emergentă, a declarat luni Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Ursache a anunţat că CFR Marfă ar putea fi listată, fără a mai fi vândut pachetul majoritar unui investitor strategic, aşa cum s-a întâmplat în anul 2013, când omul de afaceri Gruia Stoica nu a mai plătit banii pentru pachetul de 51%.

„Cred că, în momentul de faţă, este nevoie ca programul de listări să continue. Să se realizeze principalele subiecte convenite cu creditorii internaţionali.

Aici mă refer la Portul Constanţa unde putem merge până la un procent de 30%, la Compania Aeroporturi Bucureşti, dar mai ales la schimbarea metodei de privatizare la CFR Marfă unde acolo, după cum ştiţi, s-a şters o mare sumă, iar acum se regăseşte în bilanţul contabil ca o societate curată capabilă să intre în piaţă prin schimbarea metodei de privatizare de la privatizarea cu un investitor strategic la cea prin piaţa de capital“, a spus Ursache.

De asemenea, el a precizat că dacă proiectul legat de obligaţiunile municipale continuă, România poate trece din 2016 la statutul de piaţă emergentă.

UPDATE Grup Feroviar Român (GFR), operatorul de transport controlat de către Gruia Stoica, afirmă că şi-a îndeplinit condiţiile stipulate în contractul de privatizare, dar statul este cel care nu şi le-a îndeplinit pe ale sale.

"Potrivit HG nr. 526/2013, la art.9, se defineşte clar ce înseamnă finalizarea procedurii: “finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate asupra pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării va avea loc sub condiţia semnării contractului de escrow şi depozitării de către cumpărător a sumei prevăzute la pct. 6 în contul escrow şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute la pct. 10”. Astfel, potrivit HG, nu poate exista finalizarea tranzacţiei fără realizarea condiţiilor suspensive. 

Procedura de privatizare nu a putut fi finalizată pentru că nu s-au realizat condiţiile suspensive menţionate mai sus, fără ca GFR să aibă vreo culpă în acest sens", se arată în comunicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite