Ultimii ceasornicari. O familie de români ţine în viaţă o meserie pe cale să fie uitată

Ultimii
ceasornicari. 
O familie de români ţine în viaţă o meserie pe cale să fie uitată

În epoca timpului care aleargă prea repede, o familie de români încearcă să ducă mai departe tocmai meseria care măsoară clipele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile şi Marius Vasilescu sunt tată şi fiu şi sunt printre puţinii oameni din România care perpetuează, prin afacerea lor, ceasornicăria.

„Foarte multe persoane consideră că ceasornicarul e acel domn care este într-un spaţiu foarte mic, cu multe ceasuri pe pereţi, cu o lupă mare şi totul e meşteşugăresc. Nu mai e aşa, s-a schimbat“, începe povestea Marius.

Istoria afacerii lor porneşte în urmă cu peste două decenii, când tatăl, Vasile, lucra la Institutul pentru Aparate şi Utilaje de Cercetare. Circumstanţele vremii l-au făcut să se reorienteze către orologerie.

Încă de la începuturi, Vasile şi munca migăloasă au fost prieteni buni. Teoria a învăţat-o la liceul de mecanică fină şi optică şi a aplicat-o apoi la Institut, unde făcea tot felul de dispozitive mai fine de măsurare. „Necazul“ a venit după Revoluţie, când fabrica a trebuit să se reorienteze şi a început să aducă ceasuri din Germania, pe care trebuia să le şi repare cineva. Vasile nu avea niciun fel de cunoştinţe despre domeniu, dar salvarea a fost un coleg din altă secţie, care ştia mai multe.

Din trei ceasuri a făcut două 

                                                       

De la colegul din fabrică a învăţat Vasile meserie. Din trei ceasuri a făcut două şi tot aşa. Apoi a continuat să lucreze în domeniu. Întâi s-a angajat la un magazin care aducea ceasuri, iar după aceea a decis să continue pe cont propriu, aşa că şi-a făcut un mic business de cartier, în Militari.

Şi, deşi afacerea mergea bine, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată când Vasile a primit propunerea să lucreze pentru ceea ce era atunci cel mai mare magazin de ceasuri de lux din România, Helvetansa. A urmat o şedinţă cu familia: să continue pe cont propriu sau să încerce să ţină şi afacerea şi să şi lucreze în acelaşi timp?

A încercat varianta din urmă, o perioadă. La Helvetansa însă a reuşit să intre în contact pentru prima oară cu aparatele mai sofisticate şi acolo a rămas. Magazinul l-a mai ţinut o perioadă; spaţiul era luat în chirie, firma nu era închisă şi a mai funcţionat şase luni – un an, dar, între timp, a renunţat la el.

„Aveam impulsul să facem ceva pentru noi”

Afacerea de cartier s-a reîncarnat, douăzeci de ani mai târziu, în Horologer. Totul a pornit de la Marius. Terminase facultatea şi masterul şi lucra în telecomunicaţii, dar se plictisise de jobul din multinaţională şi voia să facă ceva pe cont propriu. În acest timp, firma la care s-a angajat iniţial tatăl său trecuse prin tot felul de modificări. „Aveam impulsul să facem ceva pentru noi, pe cont propriu”, spune el. 

„Admir afacerile astea din America, din alte ţări, care există de 50 de ani, de 100 de ani. Şi am încercat să îl conving pe tata să facem şi noi asta“, povesteşte Marius.

Munca de convingere a durat un an, timp în care tatăl pendula înainte şi înapoi. „Şi într-o februarie, când era cel mai ger, s-a hotărât şi a zis: hai să mergem să căutăm spaţiu“, îşi aminteşte Marius. Şi au mers. Planetele s-au aliniat, l-au găsit şi îl au şi acum: în Dorobanţi.

Iniţial, a lucrat doar tatăl. Marius îşi păstrase jobul din multinaţională, dar lucrând în ture, îşi permitea să îl mai ajute pe Vasile cu partea administrativă. Să repare ceasuri nu vrea. Îşi aminteşte experienţele din copilărie: „Pot să mă mândresc că am reparat un ceas la 6 ani, când încă nu mă duceam nici la şcoală şi tatăl meu mai lucra şi acasă. Primise o comandă foarte mare de ceasuri care arătau şi aveau acelaşi mecanism şi mi-a explicat principiile de funcţionare la unul. Mi-a dat mai multe să încerc să le repar şi din trei făceam unul, după aceea, din trei făceam două, schimbam piese între ele. Până când m-am plictisit, că eram copil“. Mocneşte, însă, în el, o pasiune pentru ceasuri, dar mai mult pe partea de istorie şi pe cea de inovaţie în domeniu. Aşa că se ocupă de vânzare şi de organizare.

Au făcut profit din prima lună

Începuturile Horologer n-au fost deloc anevoioase. Vasile mai păstrase acasă aparatură, mai adunase de-a lungul timpului tot felul de ustensile, aşa că nu a fost nevoie de o investiţie enormă la început. Iar banii pentru chirie, cumpărarea de ceasuri şi alte cheltuieli au venit din economii. Prin urmare, afacerea a încheiat prima lună pe profit, iar banii i-au folosit mai departe ca să investească. Şi clienţii i-au urmat, pentru că ţine de încredere, spune Marius.

 

România nu prea se poate mândri cu o istorie a ceasurilor sau cel puţin nu încă. Au existat ceasurile Orex, care au fost la rândul lor copiate după ceasurile din afară. Şi după ce a venit Revoluţia, şi acestea au dispărut.

Aşa că Marius şi Vasile s-au orientat către ceasuri elveţiene. „Am mers pe ceasurile elveţiene pentru că ştim că anumite branduri de ceasuri pun geamuri care se sparg imediat şi nu vrem să se întoarcă omul cu ceasul spart peste două luni. Ştim şi cum se comportă în timp ceasurile alea, şi totul despre mecanism. Când alegem modelele pe care le vindem, nu o să alegem un model cu care s-ar putea să avem probleme“, spune Marius.

Acum sunt distribuitori în România pentru ceasurile Election, un brand lansat de Grovana, care este la rândul ei o afacere de familie din Elveţia, transmisă din generaţie în generaţie. Să producă singuri ceasuri nu pot în prezent, dar pe viitor se gândesc la asta. Momentan, vor să devină cunoscuţi pe partea de magazin. Preţurile lor pornesc de la 650 de lei, iar pentru brandurile exclusiviste, ajung chiar până la 13.485 de lei.

Pe lângă vânzare, Vasile şi repară ceasuri. În atelierul despărţit de magazin printr-un geam, îl poţi vedea cum foloseşte testere şi aparate electronice ca să diagnosticheze problemele. „Avem un tester pe care punem ceasul şi acesta ne indică precizia în secunde pe zi, amplitudinea la care se schimbă balansul“, spune Marius. Aparatura îi costă destul, dar rezultatul e pe măsură. În primul rând, problema este diagnosticată mai repede, câştigă timp, câştigă şi clientul timp. În al doilea rând, îi ajută să facă un reglaj pe aparat din mers şi, în ultimă instanţă, îi ajută să verifice lucrarea, evitând riscul ca un client să se întoarcă cu ceasul că nu îi merge.

Nu mai ai de unde să înveţi meserie

Meseria de ceasornicar se fură, în ziua de azi. Nu pentru că are secrete de nespus, ci pentru că într-adevăr nu mai ai de unde să o înveţi. Nu mai există nici măcar o şcoală de orologerie, deci colegii de breaslă se ajută între ei. A existat la un moment dat un curs acreditat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii, dar a fost desfiinţat. Există însă cursuri în Elveţia, unde sunt şcoli destul de prestigioase, pe diferite niveluri. Fie sunt şcoli în care înveţi bazele, fie şcoli în care te duci să te perfecţionezi. Pentru acestea din urmă îţi trebuie, însă, recomandare, pentru că nu acceptă pe oricine.

Vasile a fost la astfel de cursuri în Elveţia, când lucra pentru un magazin de ceasuri de lux. „Ce e amuzant e că el se ducea cumva să îşi confirme ce ştia deja“, se distrează Marius. Spune despre tatăl său că este genul care trebuie să încerce, trebuie să îşi dea seama ce se întâmplă, ceea ce l-a ajutat atât de mult că a ajuns să repare ceasuri cu complicaţii ce par imposibil de rezolvat.

Cum recunoşti un ceas de calitate

De la oţelul din care e făcut, care trebuie să fie oţel inoxidabil, de la calitatea finisajelor, la felul în care se roteşte coroniţa şi cum se apasă butoanele sunt multe indicii care îl ajută pe ceasornicar să îşi dea seama de calitatea unui ceas, spune Marius. Problema, însă, este că mai sunt şi alte lucruri pe care oamenii nu le văd, cum ar fi calitatea adezivului cu care sunt lipite indicatoarele. „Pe vremea când reparam şi ceasuri mass-market, am constatat că foarte multe aveau probleme cu indicatoare căzute, iar ceasurile mass-market au probleme cu geamurile, care se sparg. 90% din ceasurile pe care le vindem noi sunt cu geam din safir, pentru că se sparge foarte greu şi e un cost care din punctul nostru de vedere se justifică“, explică el.

Şi dacă propoziţia „am ceasul ăsta de la bunicul şi încă merge“ poate părea o exagerare, de fapt nu e. Cât timp există piese pentru un ceas de calitate, acesta poate să funcţioneze şi 90-100 de ani.

„La ceasuri se face revizie ca la maşină“

Românii nu prea mai au o cultură a mentenanţei. Sunt multe persoane care se laudă că „au ceasul de la bunicul, nu l-a desfăcut nimeni niciodată şi încă funcţionează“. Ceea ce e greşit, spune Marius, pentru că atunci când pune ceasul pe aparat, vede într-adevăr că funcţionează, dar nu cum ar trebui. Piesele ajung să fie uzate. Aşa că Marius ne sfătuieşte că „la ceasuri se face revizie ca la maşină“. La ceasurile mecanice sau automatice se recomandă o revizie o dată la trei ani - trei ani şi jumătate, iar la cele Quartz, o dată la cinci ani. Revizia presupune demontarea ceasului, luată fiecare piesă în parte, mai întâi curăţată, apoi unsă, existând mai multe uleiuri în funcţie de piesă. O practică mai bătrânească este să se folosească acelaşi ulei la toate rotiţele, din nou, greşită. Apoi, ceasul este asamblat, i se verifică funcţionarea, se reglează şi e gata.

Ceasornicarii, încotro?

Marius este în dubii în ceea ce priveşte viitorul ceasornicarilor. În momentul de faţă, îi numeri pe degete pe cei care pot să repare ceasuri la nivel înalt. „E şi bine, şi rău. E bine pentru ceasornicar, care ştie că o să aibă numai de câştigat. Dar e rău pentru că se extinde piaţa de ceasuri şi rămân tot mai puţini ceasornicari“, spune el.

Afacerea lor de familie o vede, pe viitor, ca pe o familie mai mare. Vrea să aducă noi colegi, atât pe partea de service, cât şi pe partea de vânzări. Caută oameni dornici să înveţe.

„Tatăl meu e o persoană care nu ţine pentru el. Dacă a venit cineva la el şi a zis că vrea să înveţe să repare ceasuri, i-a zis imediat să ia un scăunel”, mai spune Marius.

Dar e foarte greu, adaugă el. „Trebuie foarte multă răbdare, foarte multă precizie, coordonare ochi-creier, nu trebuie să te enervezi dacă încerci să pui un şurub foarte mic cu penseta şi îl pui de trei ori greşit, asta e“, spune Marius. Vor, totodată, să aducă şi mai multe ceasuri la vânzare. 

citeste totul despre: