Teamnet a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă

Teamnet a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă

Sebastian Ghiţă FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Teamnet, compania înfiinţată de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, acum fugar, anunţă că a demarat astăzi, 20 martie, procedura insolvenţei, explicând că decizia a fost luată pentru a-şi onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania a depus cererea de deschidere a procedurii insolvenţei la Tribunalul Prahova, 

„În acest moment, lucrăm la un proces de reorganizare şi redefinire a modului intern de lucru. Am luat această decizie la nivelul Board-ului Director pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori. În perioada imediat următoare, ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei”, au arătat reprezentanţii într-un comunicat.

Totodată, ei spun că vor asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care sunt responsabili „atât în România, cât şi în alte ţări unde Teamnet îşi desfăşoară activitatea”.

Firma IT nu ar mai fi fost capabilă să îşi plătească angajaţii, astfel că anumite departamente nu şi-au primit salariile de trei luni şi, de asemenea, vor urma disponibilizări masive în cadrul companiei.

Teamnet are în prezent circa 600 de angajaţi, însă după demararea procedurilor de insolvenţă câteva sute vor fi disponibilizaţi.

Deşi Ghiţă susţine că nu mai controlează Teamnet de mai mulţi ani, procurorii DNA au pus, în iunie 2015, sechestru pe conturile bancare ale mai multor firme, inclusiv Teamnet, suspectate că ar fi controlate de acesta prin interpuşi.

citeste totul despre: