Licitaţia fără de sfârşit de la Complexul Energetic Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atribuirea contractului pentru modernizarea grupului 6 de la Turceni ar putea avea loc cel mai devreme în această toamnă  FOTO ADEVĂRUL
Atribuirea contractului pentru modernizarea grupului 6 de la Turceni ar putea avea loc cel mai devreme în această toamnă  FOTO ADEVĂRUL

O licitaţie desfăşurată la Complexul Energetic Oltenia pentru modernizarea cazanului unui grup energetic trenează de mai bine de 15 luni, comisia de licitaţie neatribuind nici până acum lucrările.

Povestea începe hăăăt, departe, în negura vremii, când cei care s-au perindat la conducerea Ministerului Economiei şi a companiei au decis modernizarea grupurilor 3 şi 6 de la Turceni. Primele discuţii au început încă din 2007. Doi ani mai târziu, în 2009, Complexul Energetic Turceni semna un acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru un împrumut sindicalizat de 170 de milioane de euro pe zece ani, cu trei ani de graţie. 

BERD oferea 80 de milioane de euro, un grup de bănci private urma să contribuie cu 70 de milioane de euro, iar Banca de Comerţ şi Dezvoltare a Regiunii Mării Negre (BCDMN) oferea un credit de 20 de milioane de euro.

Modernizarea grupului 6 trebuia să se ridice la 224 de milioane de euro şi era motivată atât de creşterea competitivităţii, cât şi de reducerea emisiilor.

O primă licitaţie a desemnat drept câştigător Alstom Power în 2011, însă a fost anulată ulterior deoarece aceasta nu a depus garanţii bancare, scrie publicaţia locală „Pandurul“. Anul trecut s-a schimbat placa. Compania nu a mai scos la licitaţie toată lucrarea, ci a început pe bucăţi. În primă fază, s-a pus la bătaie modernizarea cazanului de 1.035 t/h pentru grupul în cauză.

Un număr de opt companii şi consorţii au fost acceptate, din care cinci necondiţionat, iar trei doar condiţionat. În prima categorie se află Babcock Borsig Steinm tiller GmbH din Germania, RAFAKO din Polonia, Vitkovice Power Engineering din Cehia, Doosan Power Systems din Marea Britanie şi consorţiul Hitachi-Romelectro (Japonia-România). Cele admise condiţionat sunt Alstom Power, Slovenske Energeticke Strojarne din Slovenia şi consorţiul sud-coreean Daewoo-KEPCO.

Finală în doi

În final, au rămas în joc doar doi competitori: Babcock Borsig şi consorţiul Hitachi-Romelectro. Numai că, până acum, nu a fost anunţat niciun câştigător. Iar pe parcurs au apărut tot felul de informaţii şi suspiciuni legate de această licitaţie.

Mai întâi de toate, oficialii companiei Vulcan au declarat în luna octombrie a anului trecut că există posibilitatea de a primi un contract de 16 milioane de euro fix pentru această lucrare. Vulcan nu este prezentă direct în licitaţie, dar este partener al companiei Balcock.

Nu mai sunt bani

În luna martie a acestui an, director al sucursalei Electrocentrale Turceni a fost numit Corneliu Diţescu, venit tocmai de la Romelectro, una dintre participantele la această licitaţie. 

Contactat de „Adevărul“, Diţescu afirmă că licitaţia se face la companie, nu la sucursală, iar el nu are atribuţii în acordarea contractului, nefiind membru al comisiei de atribuire. „Când mi s-a propus să vin aici, am cerut să nu fiu inclus în comisie. Repet, licitaţia se desfăşoară la companie, la sucursală se va face doar derularea, adică lucrările“, a spus el.

Atunci de ce nu se anunţă odată câştigătorul? Răspunsul ni-l oferă Remus Borza, administrator judiciar al Vulcan: nu sunt bani. „Complexul Oltenia nu are aprobată linia de finanţare, cel mai repede se va putea semna în septembrie, octombrie sau noiembrie“, a spus el. 

Informaţia a fost confirmată de Diţescu: „Există un credit sindicalizat în care BERD este lider, se fac formalităţi pentru reactualizarea şi reactivarea creditului“, a spus el. Potrivit unui comunicat din data de 17 iunie al Complexului Oltenia, producătorul „se află în negocieri cu BERD pentru o finanţare avantajoasă a modernizării grupului nr. 6 -Turceni, de circa 220 de milioane de euro, finanţare care nu condiţionează, însă, funcţionarea în condiţii de siguranţă şi profitabilitate a acestei termocentrale în anii imediat următori“. Împrumutul, dacă se va concretiza, se va derula pe parcursul a 10 ani, cu o perioadă de graţie, potrivit companiei. 

Nici Departamentul pentru Energie, nici compania nu au răspuns până acum solicitărilor formulate de „Adevărul“. Laurenţiu Ciurel, managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, nu a putut fi contactat. Întrebarea este, în momentul în care creditul va fi disponibil, va fi anunţat vreun câştigător? 

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite