Hidroelectrica a câştigat şi ultimele procese cu „băieţii deştepti“ din energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit fostului administrator judiciar, în perioada 2006-2012, Hidroelectrica a fost prejudiciată cu peste 1 miliard euro
Potrivit fostului administrator judiciar, în perioada 2006-2012, Hidroelectrica a fost prejudiciată cu peste 1 miliard euro

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut integral hotărârile Tribunalului şi a respins irevocabil pretenţiile contestatorilor, după ce Tribunalul a dat în fond câştig de cauză producătorului de energie Hidroelectrica şi fostului său administrator judiciar, Euro Insol, şi în toate acţiunile formulate de traderii de energie Energy Holding şi Alpiq, de producătorii Alro, Elsid, Electrocarbon şi de contractorii Romelectro şi Andritz.

Ultimii „băieţi deştepţi din energie” pierd astfel definitiv procesele cu Hidroelectrica, prin care cereau daune de peste 100 de milioane de euro, arată Euro Insol.

„Suntem aproape de finalul unei bătălii judiciare întinsă pe o perioadă de peste patru ani şi care a făcut obiectul a peste 150 de procese instrumentate în faţa Tribunalului Bucureşti, a Curţii de Apel Bucureşti sau a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin aceste acţiuni ‚băieţii deştepţi’ vroiau să obţină anularea denunţării contractelor de către administratorul judiciar şi continuarea în aceleaşi condiţii vădit detrimentale pentru Hidroelectrica a acestor contracte până în 2018, respectiv 2019”, a declarat avocatul Remus Borza, care controlează Euro Insol.

Potrivit fostului administrator judiciar, în perioada 2006-2012, Hidroelectrica a fost prejudiciată cu peste 1 miliard euro.

„În subsidiar traderii de energie cereau instanţelor de judecată 600 de milioane de euro reprezentând daune pentru denunţarea acestor contracte frauduloase. Pe 19 ianuarie 2018 se vor judeca recursurile ‚băieţilor deştepţi’ la închiderea procedurii insolvenţii Hidroelectrica. Atunci sperăm să punem punct unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria post decembristă a României”, a spus Borza.

Printr-o decizie din 13 decembrie, instanţa a respins recursul declarat de Energy Holding împotriva sentinţei prin care i-au fost respinse de către Tribunal pretenţiile de 91 milioane lei formulate împotriva Hidroelectrica.

Energy Holding pretindea această sumă cu titlu de despăgubiri pentru faptul că în anul 2011, atunci când Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră pe toate contractele bilaterale din cauza unei secete cu efecte dezastruoase, producătorul nu i-a livrat întreaga cantitate de energie electrică contractată.

De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a respins şi recursul formulat de producătorul de aluminiu Alro împotriva sentinţei prin care Tribunalul i-a respins contestaţia formulată împotriva măsurii de aplicare a clauzei de forţă majoră în 2012.

Printr-o decizie civilă din 10 noiembrie, Curtea de Apel a respins irevocabil şi pretenţiile de 129,6 milioane lei formulate împotriva Hidroelectrica de către producătorul de aluminiu pentru seceta din 2011.

În plus, printr-o decizie din 20 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins irevocabil şi pretenţiile de 18 milioane lei formulate de Electrocarbon împotriva Hidroelectrica, pentru diminuarea cantităţii de energie electrică livrată în 2011 din cauza secetei.

Tot în 13 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut şi măsura Euro Insol de denunţare a unor amendamente la contractul de retehnologizare încheiat cu Andritz Hydro pentru Porţile de Fier II.

Cele două amendamente denunţate de administatorul judiciar Euro Insol prevedeau retehnologizarea de către Andritz a centralei Gogoşu, parte din sistemul hidroenergetic Porţile de Fier II, pentru 54,5 milioane euro, sumă la care Andritz ar fi dorit să adauge încă 16,5 milioane euro cu titlu de ajustări şi lucrări suplimentare.  

Curtea de Apel Bucureşti, printr-o decizie civilă din 29 noiembrie, a respins de asemenea recursul traderului Alpiq Romenergie împotriva sentinţei pronunţată în martie 2016 prin care Tribunalul Bucureşti respingea cererea de acordare a unor despăgubiri de 215,7 milioane lei pentru denunţarea de către administratorul judiciar Euro Insol a contractului din 3 aprilie 2008.

Totodată, prin deciziile din 20 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins şi pretenţiile de 68 milioane lei formulate împotriva Hidroelectrica de către asocierea Romelectro-Hidroconstrucţia-ISPH.

Euro Insol şi Hidroelectrica au fost apărate în instanţă de avocaţii de la Borza şi Asociaţii, respectiv Stănescu, Miloş Dumitru şi Asociaţii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite