Articol publicitar

Diversitatea este atuul Philip Morris International (PMI), companie cu 71.000 de angajaţi pe toate continentele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Florea, Director People & Culture în cadrul Philip Morris România
Luminiţa Florea, Director People & Culture în cadrul Philip Morris România

„Ne dorim ca, pe tot parcursul experienţei lor în companie, fie că este vorba de România sau de altă ţară, angajaţii să se simtă susţinuţi, respectaţi şi să aibă posibilitatea de a-şi aduce contribuţia", declară Luminiţa Florea, Director People & Culture în cadrul Philip Morris România, într-un interviu acordat „Adevărul”.

Reporter: Datele publicate anul trecut de Ministerul Finanţelor arată că aţi avut aproape peste 1.100 de angajaţi. Este un colectiv numeros, format probabil din categorii diferite, atât social, cât şi etnie sau din punct de vedere al capacităţii fizice. Cum construiţi o cultură a egalităţii de şanse şi respect în cadrul unei echipe mari, complementare?

Luminiţa Florea: Diversitatea este atuul PMI – suntem o companie prezentă pe toate continentele, fiecare cu specificul lui, iar cei 71.000 de angajaţi, din care aproximativ 1.150 în România, reflectă diversitatea acestei multitudini de ţări şi culturi. Avem o echipă diversă din multe puncte de vedere în fabrica din Otopeni şi în divizia comercială. 

Ne-am angajat să construim un loc de muncă şi o cultură care au la bază diversitatea şi în care diferenţele sunt înţelese şi apreciate şi toată lumea este tratată cu corectitudine şi respect.

Ne dorim ca, pe tot parcursul experienţei lor în companie, fie că este vorba de România sau de altă ţară, angajaţii să se simtă susţinuţi, respectaţi şi să aibă posibilitatea de a-şi aduce contribuţia la misiunea Philip Morris International de a construi un viitor fără fum şi de a-şi atinge potenţialul, indiferent de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, identitate de gen, etnie, orientare sexuală, religie, dizabilitate sau orice altă caracteristică diversă care îi face să fie ei înşişi. Acest lucru este reflectat şi de brandul de angajator, #MakeHistory, care este construit în jurul a patru teme, una dintre ele fiind „Împreună suntem mai puternici”, dar şi în cultura noastră organizaţională, unde este pus un accent evident pe componenta de Diversitate & Incluziune.

R: Ce părere aveţi despre egalitatea de gen? Cum sunt împărţite posturile în companie?

Luminiţa Florea: Egalitatea de gen sau, mai simplu spus, şanse egale pentru femei şi bărbaţi la locul de muncă face parte din filosofia PMI. Plata egală pentru munca egală, oportunităţile de dezvoltare similare, măririle salariale, beneficiile etc. care să nu fie influenţate de gen reprezintă un lucru normal pe care trebuie să îl facă o companie. O cultură incluzivă este vitală pentru succesul unei afaceri sau companii. Un studiu din 2020 realizat de Accenture relevă faptul că profiturile globale ale companiilor s-ar majora cu 3,7 trilioane de dolari dacă decalajul privind egalitatea de gen ar fi redus la jumătate. Evident, succesul unei companii poate fi măsurat nu doar din punct de vedere financiar, ci şi reputaţional sau al angajaţilor sau al proceselor, şi în toate aceste aspecte egalitatea de gen este vitală.

În ceea ce priveşte echilibrul de gen, ne-am angajat să îl obţinem la toate nivelurile. În România, 30% dintre funcţii sunt deţinute de femei şi 70% de bărbaţi. Această diferenţă se datorează faptului că, în fabrică, personalul din producţie este reprezentat preponderent de bărbaţi.

Când vine vorba de funcţiile de conducere, 45% sunt deţinute de femei, ceea ce ne situează deja deasupra obiectivului stabilit la nivel internaţional pentru anul 2022, adică 40% din funcţiile de conducere să fie deţinute de femei. La nivel internaţional, conform Raportului Integrat pentru anul 2020, prezentat recent de PMI, 37,2% din funcţiile de conducere în cadrul companiei erau deţinute de femei, în creştere de la 36% în 2019. Suntem pe drumul cel bun şi avem nevoie de această forţă care poate să mişte lucrurile cu mai multă răbdare, empatie şi putere. Sunt mândră să mă aflu într-o companie în care talentele diverse pot contribui la transformarea companiei şi a industriei din care facem parte.

R: Care este media de vârstă în cadrul companiei? Cu siguranţă aveţi şi angajaţi din categoria „new entry”. Cum îi încurajaţi pe cei aflaţi la început de drum să se simtă bineveniţi, susţinuţi astfel încât să îşi atingă potenţialul?

Luminiţa Florea: Media de vârstă în Philip Morris România este de 38 de ani. Avem colegi care sunt în companie de mai mult de 20 de ani şi care spun că, la interviul de angajare, nu s-ar fi gândit că vor găsi la Philip Morris România un al doilea „acasă”, un mediu de lucru care să îi ajute să se dezvolte şi unde să rămână o perioadă atât de îndelungată, dar şi colegi mai noi care s-au alăturat companiei pentru că au fost atraşi de oportunitatea de a fi parte din transformarea companiei şi a industriei în care activăm.

Fie că sunt mai vechi sau mai noi în companie, ne încurajăm colegii să aibă încredere în ei şi să ia decizii pe cont propriu. Suntem o companie care ascultă ideile angajaţilor, îi încurajează, în special cei care tocmai îşi încep cariera, să-şi descopere pasiunile şi interesele în diferite domenii. Îi sprijinim cu oportunităţi continue de a se dezvolta la locul de muncă cu sprijinul colegilor şi prin formare profesională. Îi încurajăm să fie vizibili şi să îşi facă vocea auzită, să îşi evalueze punctele tari şi punctele slabe în mod onest şi să primească feedback de la colegi.

Punem pe primul plan angajaţii şi toate măsurile pe care le luăm, toate programele de dezvoltare şi învăţare pe care le oferim şi toate beneficiile care vin la pachet cu munca în compania noastră au ca scop să creeze un mediu de lucru plăcut în care aceştia să se simtă sprijiniţi, respectaţi, implicaţi şi să aibă oportunităţile necesare pentru a creşte şi a se dezvolta pe toate planurile.

R: Puteţi oferi câteva exemple de distincţii sau certificări recent obţinute, care atestă implicarea PMI în consolidarea unei forţe de muncă incluzive şi diverse (I&D)?

Luminiţa Florea: Certificările pe care le-am obţinut în ultimii ani ne arată că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte crearea unui loc de muncă divers şi incluziv şi că cei care sunt interesaţi de o poziţie în cadrul companiei ne văd ca pe un angajator alături de care îşi pot atinge potenţialul şi pot face o diferenţă – un angajator de top. Certificarea „Angajator de Top” obţinută pentru al şaptele an consecutiv în România este una cu care ne mândrim şi reprezintă o recunoaştere a excelenţei dovedită de companie în practicile de resurse umane şi a abilităţii de a îndeplini nevoile unei forţe de muncă moderne. Am obţinut certificarea în urma unei evaluări independente realizate de Top Employers Institute, care a recunoscut şi Philip Morris International drept Global Top Employer pentru al cincilea an consecutiv.

Certificarea EQUAL-SALARY, obţinută în 2019, confirmă şi încununează eforturile pe care le-am făcut pentru a fi o companie în care diversitatea şi incluziunea stau la baza a tot ceea ce facem. Suntem prima companie internaţională care a primit această certificare globală, iar certificarea a fost obţinută în urma unui audit independent realizat de PWC, auditorul terţ al fundaţiei EQUAL-SALARY. Auditorii discută cu persoanele din managementul companiei pentru a confirma angajamentul lor privind egalitatea salarială între femei şi bărbaţi, organizează focus grupuri cu angajaţii pentru a înţelege percepţia acestora privind acest angajament şi revizuiesc politicile şi practicile de HR pentru a identifica discriminarea de gen, recomandând, totodată, acţiuni corective, acolo unde este necesar.

R: Transformarea unei organizaţii se face din interior spre exterior  pentru a fi eficentă. Cum se reflectă cultura organizaţională, consolidată în PMI, în misiunea companiei, de a construi un viitor fără fum?

Luminiţa Florea: Philip Morris International este o companie cu viziune. Suntem într-un moment decisiv pentru business, pentru angajaţi şi, cel mai important, pentru consumatori: suntem singura companie din industria tutunului care s-a angajat să construiască un viitor fără fum pentru milioanele de fumători adulţi care altfel ar continua să fumeze.

Noul brand de angajator, #MakeHistory, îşi propune să reflecte această transformare a companiei noastre şi ne va ajuta, de asemenea, să ne concentrăm pe oameni – să păstrăm echipa minunată pe care o  avem acum în organizaţie şi să atragem, în acelaşi timp, cei mai buni candidaţi din piaţă care să ne sprijine în realizarea misiunii de a construi un viitor fără fum.

#MakeHistory a fost construit în jurul a patru teme, care au la bază, aşa cum am spus, angajamentul pe care ni l-am asumat de a schimba din temelii industria tutunului: „o schimbare revoluţionară” – suntem uniţi şi avem un scop clar, acela de a îmbunătăţii vieţile fumătorilor din întreaga lume, „construim viitorul” – avem libertatea de a crea lucruri extraordinare, „mai puternici împreună” – schimbările mari au nevoie de relaţii solide şi de un loc în care să simţi că aparţii şi „experienţe nelimitate” – întotdeauna progresăm, întotdeauna învăţăm, întotdeauna facem diferenţa. 

R: Incluziunea şi diversitatea sunt această forţă invizibilă, care uneşte, are rolul de a promova acceptarea, bucuria apartenenţei, de a oferi o voce tuturor indivizilor. Care este definiţia proprie pentru I&D?

Luminiţa Florea: Diversitatea & Incluziunea este un principiu. Un catalizator al oricărei organizaţii sănătoase. Un context al talentelor care permite inovarea, creativitatea şi dezvoltarea. Un drum către un succes susţinut, solid şi autentic.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite