Discutarea amendamentului lui Teodorovici privind split TVA a fost amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de buget finanţe a amânat pentru o dată ulterioară discuţia ce privea un amendament la ordonanţa privind split TVA depus de către Eugen Teodorovici, motivând că Ministerul Finanţelor va aduce schimbări.

„Încă mai sunt analize la nivelul Guvernului pentru a găsi o formulă mai bună. M-au rugat şi colegii de la Finanţe să mai amânăm”, a precizat preşedintele comisiei, Eugen Teodorovici.

Senatorii din comisia de buget-finanţe au aprobat, în data de 26 septembrie, un amendament la ordonanţa privind split TVA, care modifica legea astfel încât ea să se aplice opţional de la 1 ianuarie, numai pentru companii de stat şi pentru firme care au relaţii contractuale cu statul, urmând să se analizeze eficienţa, în cazul în care se doreşte obligativitatea din 2019. Marţea trecută, plenul Senatului a retrimis ordonanţa cu amendamentul la comisia de buget, pentru un raport suplimentar.

Acesta a fost, însă, amânat, potrivit lui Teodorovici.

Decizia vine după ce, luni, premierul Mihai Tudose a anunţat că măsura privind split TVA va fi modificată şi flexibilizată, pentru ca ea să nu se mai aplice din 2018 tuturor firmelor, ci numai celor aflate în insolvenţă, faliment, celor care înregistrează datorii în plata TVA şi companiilor de stat.

„Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA, care va răspunde solicitărilor formulate în această perioadă de reprezentanţii mediului de afaceri”, a subliniat şeful Executivului, la o întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR).

Tudose a precizat, astfel, că măsura split TVA va fi modificată şi flexibilizată în dezbaterile din Parlament, în concordaţă cu propunerile rezultate din discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri. Mai exact, colectarea defalcată a TVA nu se va mai aplica pentru toate firmele începând cu 2018, ci doar pentru cele aflate în insolvenţă, faliment, cele care înregistrează datorii în plata TVA, companiile cu capital de stat.

La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi rămâne obligatorie de la 1 ianuarie 2018. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite