Dezmăţ la stat: Salariile angajaţilor de la Aeroporturi Bucureşti cresc de la 7.600 de lei la 9.300 de lei pe lună. Măsura înfurie Fondul Proprietatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Proprietatea critică statul român, după ce în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de la Aeroporturi Bucureşti a fost aprobat bugetul pe anul 2016 al companiei de stat, care prevede majorări salariale consistente, de la o medie de 7.600 de lei lunar pentru angajaţi la peste 9.300 de lei, măsură care contribuie la diminuarea cu 56% a profitului.

„Fondul Proprietatea a votat astăzi (vineri – n.r.) împotriva bugetului pentru 2016 în cadrul Adunarii Generale a Actionarilor companiei Aeroporturi Bucureşti, datorită prevederilor privind acordarea de creşteri salariale semnificative angajaţilor companiei, fără stabilirea unei corelari cu obiective concrete de performanţă. Salariile la Aeroporturi Bucureşti sunt deja printre cele mai ridicate la o companie de stat şi, ca urmare a acestei măsuri, costul cu salariul mediu brut pe angajat, inclusiv prime, creşte de la 7601 lei în 2015 la 9319 lei în 2016, rezultând o creştere de 23%“, a declarat Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

Oficialul critică şi creşterea numărului de salariaţi ai companiei. „În plus, bugetul prevede, o creştere a numărului total de angajaţi de la 1.408 în 2015 la 1.516 în 2016, rezultând o creştere de 43% comparativ cu cei 1.062 angajaţi la sfârşitul anului 2010. Toate aceste modificări vor duce la o scădere cu 56% a profitului brut al companiei, de la 221,9 milioane lei în 2015 la 126 milioane de lei în 2016“, a mai spus Konieczny.

Compania Aeroporturi Bucureşti operează aerogările Otopeni şi Băneasa. Societatea este controlată de către Ministerul Transporturilor, cu 80% din acţiuni. Fondul Proprietatea deţine un pachet de 20% din titluri, pe care îl estimează la 111,2 milioane de euro, potrivit site-ului său.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite