25 DE ANI DE CAPITALISM: Irinel Columbeanu, portretul milionarului de tabloid. „Cruciada anticorupţie a diminuat activitatea în lumea mondenă”

Cum a început Irinel Columbeanu să facă afaceri

„Adevărul“ va continua şi pe parcursul acestui an seria de articole din ciclul „25 de ani de capitalism”. Campania îşi propune să prezinte o imagine de ansamblu a acestei perioade, prin mărturiile celor care au prosperat în anii tulburi ai tranziţiei. Milionari de carton sau oameni de afaceri autentici, celebri sau anonimi, fiecare a schimbat puţin din istoria ultimilor 25 de ani. Astăzi – prototipul milionarului monden: Irinel Columbeanu.

Înainte de a fi cunoscut pentru extravaganţele sale, Irinel Columbeanu a făcut bani. La începutul anilor ’90 existau două moduri de a face afaceri: bişniţa şi parteneriatele cu firme străine. Bişniţă putea să facă oricine avea curaj şi dorinţă să se căpătuiască, dar ca să lucrezi cu străinii aveai nevoie de relaţii, de preferat în zona fostei Securităţi.

Când a venit Revoluţia, tânărul şi ambiţiosul Irinel Columbeanu lucra la Camera de Comerţ şi Industrie, îl avea pe tatăl său în miezul nomenclaturii de partid şi, conform unei sentinţe judecătoreşti de anul trecut, colabora intens cu Securitatea. În primele luni ale lui 1990 a devenit reprezentantul companiei Alcatel, dar spune că totul a fost o întâmplare: s-a întâlnit pe stradă cu nişte italieni care de fapt erau francezi, s-a înţeles cu ei din priviri şi a început să se îmbogăţească.

În prezent, nu mai figurează în topurile celor mai bogaţi români, dar chiar şi aşa, cu toate afacerile în pragul falimentului şi cu zâmbetul său nevinovat, Irinel Columbeanu este şi el o imagine a acestor 25 de ani: imaginea celor care şi-au dorit să facă bani pentru a-şi afişa prosperitatea la televizor, pentru ca apoi să se vaite că presa le-a distrus afacerile şi viaţa.

"Adevărul": Cum începe un fiu de nomenclaturist să facă afaceri?
Irinel Columbeanu: Primii bani am început să-i câştig cam în jurul vârstei de 14 ani, cu ocazia primei deplasări în Franţa, într-o tabără de pionieri. Înainte de plecare, am cumpărat – din cei 300 de lei pe care-i primeam lunar de la părinţi ca bani de buzunar – nişte obiecte de artizanat româneşti. Ajuns în Franţa, le-am valorificat pe plajă. Era vorba de ii, broderii, ploşti, nişte căluşari care, dacă apăsai pe un buton, se fleoşcăiau şi era un efect comic. 

Câţi bani aţi făcut din afacerea asta?

Foarte mulţi pentru acele vremuri şi pentru acea vârstă. Ceva în jurul a vreo 2.000 de franci.

Şi ce-aţi făcut cu ei?
M-am distrat cu ei. O parte, iar cu cealaltă parte mi-am umplut gemantanul cu haine. Am avut câteva ore de shoping la un moment dat. Iar restul m-am distrat cu ei. M-am împrietenit cu două fete, femei, mă rog, care serveau la un bar din apropierea taberei de pionieri şi le-am făcut şi o vizită acasă.

Aţi fost membru de partid?
Da.

Vă tenta o carieră pe linie de partid, precum tatăl dumneavoastră, să avansaţi în nomenclatură?
Nu, pentru că nu vedeam niciun avantaj. Plus că nu mi-a plăcut să mănânc căcat niciodată, lucru care era evident că îl făcea multă lume.

 
Foto
 

Cred că s-ar fi supărat tatăl dumneavoastră dacă îi spuneaţi asta.
Să ştiţi că nu-mi ascundeam efectiva detestare pe care-o aveam faţă de acest sistem. Dar nici n-am luat vreo armă în mână ca să..., că nu ştiam pe cine să împuşc. De aceea, la sfârşitul anului 1989 m-am bucurat. Pentru că neavând eu îndrăzneala să plec în Vest, a venit Vestul peste noi.

Unde v-a prins Revoluţia?
În Bucureşti, în blocul de lângă Sala Dalles, unde era Camera de Comerţ şi Industrie. Eram analist programator acolo.

Anul trecut, CNSAS v-a dat verdict de colaborare cu Securitatea.
Nu doresc să discut despre asta până nu voi primi motivarea. Trebuie să analizez motivele pentru care judecătorii au luat această decizie.

Verdictul instanţei spune că aţi colaborat cu Securitatea. Dumneavoastră ce spuneţi, aţi colaborat?
Nu.

CNSAS a găsit 118 note informative pe care le-aţi scris despre Puiu Popoviciu, Doina Levintza şi alţii.
Nu, v-am spus că nu vreau să abordez acest subiect până nu citesc motivarea.

Mulţi dintre oamenii de afaceri importanţi ai acestor 25 de ani au avut legături cu fosta Securitate.
Să ştiţi că nu Securitatea m-a învăţat să vând căluşari pe plajele franceze. Eu nu cred că Securitatea constituia vreun izvor de inspiraţie pentru a face investiţii fericite în ceva. Ca atare, nu văd tâlcul afirmaţiei dumneavoastră. Cei din Securitate aveau alt gen de pregătire, nu economică.

Securitatea controla comerţul exterior, deci avea implicaţii şi în economie. Mulţi din această zonă au devenit apoi mari oameni de afaceri.
Nu ştiu, nu am făcut parte din această categorie. Odată ce s-au putut înfiinţa societăţi comerciale, am fost printre primii care au înfiinţat o asemenea societate, neavând nimic în cap, cu atât mai puţin un pont de la Securitate. Am abandonat serviciul meu de analist programator, chiar dacă tatăl meu a încercat să mă convingă să nu o fac. În limbajul lui eram un fel de şomer, dar nu m-am uitat foarte mult în gura lui şi am început să fac primele afaceri. 


Cum aţi început?
Am început cu acel episod pe care l-am mai povestit şi care este autentic: am întâlnit în faţă la Intercontinental doi italieni care veniseră în Bucureşti pentru a încerca să înfiinţeze o societate mixtă. Veniseră de fapt înainte de Revoluţie, dar prinzându-i Revoluţia aici erau dezorientaţi, nu mai zburau avioanele şi eu i-am ajutat. Atunci am început să încasez primii bani –  cred că era înainte să înfiinţez societatea comercială –, în sensul că pentru aceste servicii le percepeam 100 de dolari pe zi.

Ce servicii?
Aceste servicii de a-i ajuta să plece din ţară, de a-i duce la restaurante, de a-i păzi să nu li se întâmple ceva, pentru că se trăgea pe stradă. Deci un fel de ghidăreală.

Când aţi mai povestit acest episod aţi spus că a fost noroc chior. Cum s-a întâmplat să daţi nas în nas cu pe stradă cu doi oameni care reprezentau compania Alcatel?
Exact aşa cum se întâmplă un noroc chior. Nu ştiu, probabil că m-au văzut mai... orientat. A fost o împrejurare... Nu ne-a prezentat nimeni, nu ştiu să vă spun cum a avut loc acest dialog din ochi... Aa, cred că au văzut faptul că aveam maşină şi m-au rugat să-i ajut să ajungă la aeroport. Da, aşa s-a legat dialogul, deci nu pe probleme economice. Tot ce v-am spus eu am aflat după aceea, în următoarele zile, până când au reuşit să plece. „Dom’le, pentru ce-aţi venit aici, ce vreţi să faceţi?”. Şi mi-au explicat chestia cu centralele telefonice, faptul că România are un grad de penetrare a liniilor telefonice foarte mic, după care am făcut această societate comercială – că încep acum să-mi aduc aminte – tocmai pentru a participa la această aventură a lor, cot la cot cu ei. Mi s-a părut o idee extraordinară dezvoltarea telefoniei.

Deci cei pe care i-aţi întâlnit erau italieni. Când aţi mai povestit acest episod spuneaţi că erau francezi.
Păi da, italienii au fost cei care au mirosit această afacere la început, Alcatelul fiind o firmă multinaţională bazată la Paris. Apoi a avut loc o înlocuire a italienilor de către francezi, un coup d’etat, dacă vreţi, între două companii frăţeşti.

Majoritatea oamenilor de afaceri care au început atunci spun că au avut noroc să întâlnească pe cineva.
Păi aşa e peste tot, nu doar în România. Cum poţi să începi o afacere când nu ai capital? Pe mine m-a prins Revoluţia cu 1.700 de dolari în casă. Cam ce afacere puteam să fac? N-a fost visul meu să înfiinţez vreun chioşc, să cumpăr Coca-Cola de 1.700 de dolari şi să o vând. Orice afacere se miroase, trebuie s-o adulmeci. Nu văd ce vă miră.

Companiile străine care veneau în România aveau nevoie şi de oameni care să cunoască ţara şi interesant e cum au fost aleşi aceşti oameni. Mai toţi spun că au avut noroc şi că s-au întâlnit cu reprezentanţii acestor companii pe stradă.
Să facem o paralelă: să spunem că România era strâmtoarea Bosfor în care dintr-o- dată aveau voie să intre mari petroliere. Întotdeauna căpitanii acestor petroliere vor căuta oameni care să ştie unde sunt stâncile şi să conducă petrolierul astfel încât să nu se lovească de stânci. Eu cred că aşa au fost aleşi. Au fost nişte astfel de călăuze care au spus eu nu vreau niciun ban, dar daţi-mi şi mie o părticică din ceea ce transportaţi.

Nu ni se par credibile poveştile cu întâlnirile întâmplătoare pe stradă. Ca să fii ales pentru a dirija petrolierul trebuia să te pună cineva în legătură cu căpitanul. Undeva s-au făcut conexiunile.
Nu ştiu, eu cred că în marea majoritate a cazurilor a fost rolul hazardului. Nu Securitatea m-a învăţat pe mine despre foamea directorilor de a avea nişte telefoane în secretariat care să le poată face legătura mult mai repede. Erau nişte mici centraline, care puneau şi o melodie când aşteptai la telefon, să ştiţi că am vândut mii de astfel de centraline sesizând acest apetit al directorilor şi puterea reclamei. Printre primele reclame din România a fost cea făcută la aceste aparate. Era ecranul împărţit în două, într-o parte apărea un aparat din ebonită produs de Electromagnetica – au vrut să mă dea şi în judecată pentru contrareclamă – şi o doamnă în vârstă care deservea acest aparat, iar pe cealaltă jumătate o doamnă mai drăguţă care deservea aparatul nostru modern. Cu ocazia asta au crescut enorm de mult vânzările.


Are 57 de ani, dar nu se lasă de petreceri: „Adică să stau închis în casă?“

Cum era mediul de afaceri în România acelor ani? Toată lumea îşi dorea să facă bani peste noapte...
Da, mi se pare că n-a fost nici vamă vreo doi ani de zile. Nici impozite, era ţara tuturor posibilităţilor, lucru pe care îl priveam cu bucurie, dar nu în sensul de a profita de această lipsă de organizare.

În anii  ’90 asta a fost singura afacere, cu telefoanele Alcatel? Sau aţi mai făcut şi altele?
Am mai avut şi altele.

Daţi-ne exemplu de una cu care vă mândriţi, care a pornit de la o idee bună, de la o viziune. Că de asta cu telefoanele aţi spus că a fost noroc chior.
O altă afacere pe care am făcut-o a fost cu floricele de porumb şi care s-a numit American Popcorn. Am profitat de o vizită făcută în Statele Unite, unde am gustat acest popcorn şi mi-am dat seama că românii au un apetit deja dezvoltat. Raportul între preţul de achiziţie şi preţul de vânzare era cam de 1 la 7, deci se făceau foarte mulţi bani. Am avut câteva mii de maşini răspândite pe la chioşcuri prin toată ţara. Ăsta e un alt exemplu de afacere. Aveam mari probleme cu chioşcarii, care nu erau nişte oameni foarte corecţi. Eu le dădeam maşinile şi era o reţetă după care se făceau floricelele. Şi ne tot cârâiam, stai că a ieşit mai puţin, că n-a prea înflorit, că a înflorit mai mult, că a înflorit mai puţin.

În 2006 aţi apărut pe piaţă cu acel ciment special, columbeanitul, despre care aţi spus că se încheagă aproape instantaneu. Între timp, fabrica a intrat în faliment.
Nu, este în reorganizare, care este cu totul alt termen. Una dintre greşeli a fost să îl denumesc după numele meu, contând pe faptul că un produs românesc ar fi mai bine receptat decât... Să-i fi dat un nume nemţesc ar fi fost mult mai inteligent.

S-a scris în presă că aţi făcut cu acel ciment o casă pentru nişte sinistraţi şi s-a dărâmat pe ei.
Acei sinistraţi au primit suma de 3.000 de dolari pentru a declara acest lucru. Femeia – la care m-am dus personal să-i bat obrazul – a început să plângă şi mi-a spus.

S-a mai scris că nu prea le dădeaţi salariile la timp muncitorilor pe care îi aveaţi la fabrica din judeţul Gorj.
Nu este adevărat. E un subiect care mie mi se pare parazit. Nu cred că acest lucru e atât de important în discuţia noastră, doar dacă vreţi să analizăm capitalismul din judeţul Gorj.

E important pentru că aţi fost dintre cei care v-aţi afişat prosperitatea la televizor şi ar fi cumva cinic să faci asta şi să nu-ţi plăteşti angajaţii.
Da, dar nu este cazul nostru. Eu am încercat să introduc în România un nou mod de a construi. Mai rapid şi mai profitabil. Dar întotdeauna ceea ce este nou ia foarte mult timp pentru a fi implementat.

Aţi avut probleme şi cu o bancă ce urma să vă execute silit şi aţi donat o parte din avere ca să scapaţi de această situaţie.
Nu este adevărat, aşa a fost prezentat de către presă. Dumneavoastră dacă mă întrebaţi pe mine ce donez, eu vă răspund că nu e treaba dumneavaoastră. Dacă mă întrebaţi dacă am donat ca să scap de bancă, vă răspund că nu.

Cum s-a întâmplat de v-aţi transformat dintr-un om de afaceri într-un personaj mai degrabă monden?
Asta n-a fost vina mea, ci vina colegilor dumneavoastră.

A fost şi vina dumneavoastră.
Ştiţi care a fost? Într-adevăr, aveţi dreptate. Vina mea a fost că nu m-am gândit, când au apărut primele topuri cu bogaţii României, să fac în aşa fel încât să nu apar acolo. Unii au fost deştepţi şi au făcut asta, eu n-am zis nici da, nici nu şi acest lucru a atras notorietate.

Până şi faptul că v-aţi cumpărat primul Rolls Royce Phantom din România e o dovadă că n-aţi vrut să rămâneţi discret.
Adică să stau în banca mea. Nu, n-am putut niciodată să stau în banca mea.

De ce v-aţi luat o astfel de maşină?
Fiindcă mi-a plăcut. Atâta vreme cât eu nu am făcut afaceri murdare sau să nu-mi plătesc impozitele, n-am avut nicio reţinere în a-mi satisface o plăcere care nu e doar o plăcere, ci şi un instrument de afaceri.

În ce sens?
În sensul în care face parte dintr-o panoplie aproape obligatorie în cazul în care discuţi şi vrei să faci afaceri cu nişte oameni de o talie financiară respectabilă.


Aţi simţit că apariţiile în presa mondenă vă afectează afacerile?

Mi-a dăunat. După ce a început şi nebunia cu acel serial reality show, au început să-mi cam fugă partenerii pentru că aveau senzaţia că tot timpul sunt cu presa după mine. Am explicat la timpul respectiv de ce am făcut-o şi îmi asum acea opţiune. Dar nu regret niciodată ce am făcut în viaţă pentru că nu ajută la nimic regretul.

Nu v-a trecut prin minte să investiţi în presă, să vă faceţi o revistă, ceva?
Presa din ziua de azi îmi produce acest sentiment că m-aş murdări pe mâini,
dacă aş intra în ea. Am observat de-a lungul anilor chiar construirea unor poveşti. În loc să şi le construiască cu decoruri, cu actori, mai bine fac unele din  viaţa reală, punându-i pe doi să se certe într-un platou. Asta e presă?

Tocmai dumneavoastră v-aţi găsit să spuneţi asta, deşi aţi căutat de atâtea ori atenţia presei cu astfel de subiecte mondene. Aţi participat la un reality show în care v-aţi pus intimitatea pe tavă.
Când faci hatârul unei persoane cu care eşti alături în viaţă nu constituie neapărat o greşeală.

De ce n-aţi încercat să-i explicaţi şi fostei soţii aceste lucruri pe care ni le spuneţi nouă acum despre presă, dacă de dragul ei v-aţi lăsat atras în zona asta mondenă?
Eu făceam altceva cu fosta mea soţie decât să-i explic aceste lucruri, credeţi-mă. N-am avut timp, hai să spunem aşa.

Se presupune că, într-o căsnicie, cel mai înţelept îl modelează pe cel mai imatur.
Şi ce să-i explic, fugi, dragă, de presă că o să te distrugă până la urmă? Cum de altfel s-a şi întâmplat. Aciditatea aceasta, mai ales a presei mondene, are un PH enorm.

După toată morala asta pe care ne-aţi ţinut-o despre presa de scandal, suntem curioşi să vedem dacă o să mai apăreţi în astfel de publicaţii.
Dacă aţi vorbi şi dumneavoastră cu colegii de la “Click!” să mă lase în pace, şi nu numai cu ei, aş fi cel mai fericit om din lume. Mie mi-a distrus viaţa această parte a presei. Mi-a distorsionat total căsătoria, după care am ajuns într-o situaţie în care nici nu mai pot să am o relaţie normală cu vreo fată. Fiindcă dacă fata nu e vreo şchioapă sau vreo obeză, sau vreo babă, automat stă cu mine pentru banii mei. Fetele care îmi plac mie nu pot să se apropie de mine pentru că sunt colegi de-ai dumneavoastră care răsar din tufişuri, fetele care de-abia aşteaptă să fie fotografiate de aceia care apar din tufişuri nu-mi plac mie, deci sunt într-un cerc vicios care este foarte greu de trăit cu el.

Stă în puterea dumneavoastră să ieşiţi din el.
Cum? Învăţaţi-mă şi pe mine formula.

Un început ar fi să nu mai mergeţi la petreceri mondene…
Adică să mă închid în casă de frica paparazzilor sau ce? Staţi liniştiţi că eu nu mă duc doar la petreceri mondene, dar sunt  pregătit să discutăm şi acest subiect. Toată cruciada aceasta anticorupţie duce la o diminuare drastică şi vizibilă a activităţii din locurile mondene fiindcă dispar cardurile. 

Deci se simte.
Daaa, se simte, se simte. Chiar puternic.

Care e ultima carte citită?
Carte scrisă nu prea citesc, prefer audiobook-uri. Îmi place să citesc cărţi ascultându-le. Mă rog, mai şi adorm câteodată, dar eu cred că şi în somn îţi intră informaţia.

 

Testul lui Irinel

În toiul discuţiei, Irinel Columbeanu a oprit brusc interviul şi ne-a adresat aceste cuvinte surprinzătoare: „Hai să vă dau şi dumneavoastră un test!”. Văzându-ne nedumeriţi, omul de afaceri a continuat: „Testul e simplu: sunt curios dacă o să lăsaţi sau o să extrageţi din această convorbire ceea ce urmează să vă spun acum. Dacă o lăsaţi înseamnă că sunteţi o presă independentă. Dacă o tăiaţi, indiferent din ce motiv, înseamnă că nu sunteţi”.  A urmat un monolog nesfârşit, în care Irinel Columbeanu a amestecat o mulţime de idei. În esenţă, nouă ni s-a părut că a încercat să spună următoarele: „Una dintre ultimele mode o reprezintă comerţul cu drepturi litigioase. Statul ar fi putut să nu dea speculanţilor imobiliari sumele uriaşe pe care le-au cerut în instanţă pentru că nu ei erau moştenitorii îndrituiţi, ci cumpăraseră drepturile litigioase de la adevăraţii moştenitori pentru nişte sume mult mai mici. Mă întreb de ce presa nu se ocupă de astfel de lucruri decât bârfe, scandaluri şi divorţuri”.

Irinel Columbeanu distrându-se

Imagini din aceeasi galerie
  • Irinel Columbeanu distrându-se
  • Irinel Columbeanu, la mare
  • Irinel Columbeanu ginerică
  • Irinel Columbeanu oferindu-i soţiei şorici
  • Irinel Columbeanu într-o postură obişnuită: acasă, cu obiectivele camerelor de luat vederi îndreptate spre el
  • Irinel Columbeanu promovându-şi afacerea cu cimentul minune
  • Irinel Columbeanu şi marile sale plăceri: maşinile şi femeile mai tinere decât el
  • Irinel Columbeanu îmbrăcat frumos
  • Irinel Columbeanu cavaler
  • Familia Columbeanu de Ignat. În plan secund - porcul
  • Irinel Columbeanu victimă pe altarul modei
  • Familai Columbeanu: tatăl şi fiul
  • Irinel Columbeanu în deşert
Distribuie imaginea
citeste totul despre: