Studenţie cu dispensă
0
Mărturisesc că îmi este destul de dificil să înţeleg de ce a fost montată pe scena Teatrului “Regina Maria” din Oradea binecunoscuta piesă Opt femei a încă şi mai cunoscutului Robert Thomas, dramaturg ce a înregistrat gloria maximă în anii ‘70 ai secolului trecut.
De ce nu pricep, eu cel puţin, raţiunile acestei opţiuni repertoriale? Mai întâi, fiindcă, de obicei, Opt femei e privită drept cea mai la îndemână soluţie pentru a le da de lucru actriţelor mai puţin distribuite. Or, cu una sau două excepţii, interpretele din spectacolul semnat regizoral de Radu Nichifor nu au motive a se plânge că ar fi neglijate, ignorate, că nu ar fi solicitate, că nu li s-ar oferi de lucru, că şi-ar fi pierdut rostul artistic şi altele asemenea. Că nu au întotdeauna, că nu au toate roluri principale - asta e altă poveste.
În al doilea rând, deoarece scrierea în sine, odinioară în mare vogă, în intimitatea căreia se pot identifica, fără prea mari eforturi, elemente specifice reţetei de roman poliţist brevetată de Agatha Christie (spaţiul “cu uşile închise”, devenit, în cazul de faţă, atât cuib de viespi cât şi colivie a nebunelor, posibilitatea ca oricare dintre personajele aflate acolo să fie criminalul căci există în biografia lui un detaliu secret şi compromiţător ce îl leagă de victimă, jocul de-a anchetatorul, etc, etc) şi despre al cărei final se zice că i-ar fi fost sugerat lui Robert Thomas de Jean Anouilh, mi se pare uşor vetustă. Unde mai pui că textul nu îngăduie exerciţiile de inventivitate regizorală stimulate de Casa Bernardei Alba, o altă partitură la care se recurge precumpănitor atunci când actriţele reclamă respectarea dreptului lor la muncă şi la afirmare.
Alfred Hitchcock plănuia să ecranizeze Opt femei, dar moartea l-a împiedicat să îşi înfăptuiască proiectul. Când în anul 2002, regizorul François Ozon s-a hotărăt să facă un film după piesa lui Robert Thomas, film în distribuţia căruia figurau Danielle Darrieux, Fanny Ardant şi Emmanuelle Béart, simţindu-se, probabil, ridurile textului, s-a recurs la un fel de lifting. Adică a fost turnat un film muzical ce s-a susţinut, în primul rând, graţie distribuţiei de mare clasă. Dovada peremptorie a acestei realităţi a fost că atunci premiul pentru cea mai bună actriţă, decernat de Academia Europeană de Film, le-a recompensat pe toate cele opt vedete de pe afiş.
Ajungem, astfel, la al treilea motiv al reticenţelor mele. În cazul spectacolului orădean, tocmai alcătuirea distribuţiei cred că i-a ridicat cele mai mari probleme directorului de scenă. Nu fiindcă Teatrul “Regina Maria” nu ar dispune de interprete talentate. Dispune şi pe unele dintre ele le putem vedea, din păcate nu în cea mai bună formă, chiar în această montare. Ci pentru că, din cauze cât se poate de obiective, respectiva instituţie de spectacole nu mai prea are în schemă actriţe de vârstă. Or, în Opt femei apar şi septuagenare, şi femei de 45-50 de ani, şi tinere ce abia au depăşit 20 de ani, şi adolescente de 16-17 ani. Radu Nichifor s-a văzut silit să le ceară Corinei Cernea, Luciei Rogoz şi Angelei Tanko să joace personaje ce au cu cel puţin 20 de ani mai mult decât vârsta lor. Rezultatele nu au fost dintre cele mai bune. Creatoarea costumelor, Oana Cernea, a trebuit, în consecinţă, să le sară în ajutor şi să imagineze nişte veşminte ale căror croi şi accesorii slujesc scopul în cauză. Pentru a se obţine efectul dorit, s-a mai făcut apel la machiaj ori la elemente de recuzită. Tertip care, în condiţiile în care spectacolul se joacă cu publicul pe scenă, e cum nu se poate mai vizibil. În plus, unele costume sunt neinspirate, altele hidoase de-a binelea, dezavntajându-le pe cele ce au neşansa de a le purta.
În pofida eforturilor atât ale interpretelor, celor deja menţionate alăturându-li-se Elvira Platon Rîmbu, Anca Sigmirean, Denisa Vlad, Anda Tămăşanu şi Georgia Căprărin (nici ele la maxim de potenţial artistic), cât şi ale scenografei, nu prea se poate vorbi despre reuşită. Hélas, nici măcar despre urma ei. Mai exact, în opinia mea, montarea cu Opt femei de la Teatrul “Regina Maria” are alura unui spectacol studenţesc prost, înscenat sub îndrumarea unui profesor prost, cu dispensă acordată acelor interprete ce chiar au o vărstă apropiată de cea a personajelor încredinţate. Adică nu mai pot părea studente. E un spectacol prăfuit, diletant, în dispreţul oricăror reguli ale profesiei, în care spaţiul de joc e inabil gestionat de regizor, în care se joacă cu încăpăţânare preponderent pe laterale, din care suspansul e exclus deşi e vorba despre un policier, în care nu e nici urmă de suspans, în care de prea multe ori interpretele sar calul, în care nu e deloc detectabilă atenţia la nuanţe. În care totul e căznit, totul e otova.
Decorul imaginat tot de Oana Cernea nu e din cale afară de original. Dimpotrivă. E unul cum s-a mai tot văzut în spectacole de acest gen.
Opt femei e un spectacol zgomotos. Căutat zgomotos. Excesiv de zgomotos. Din păcate, mult zgomot pentru nimic.
Teatrul de bulevard- scrie George Banu în cartea Iubire şi neiubire de teatru- e dispreţuit fiindcă le oferă spectatorilor un fel de whisky light care “nu te îmbată, ci doar de ameţeşte”. În cazul montării orădene, whisky-ul servit spectatorilor nu e nici măcar unul light. E contrafăcut de-a binelea.
Teatrul Regina Maria din Oradea- OPT FEMEI de Robert Thomas;
Traducerea: Dina Cocea;
Regia artistică: Radu Nichifor;
Scenografia: Oana Cernea;
Cu: Corina Cernea, Elvira Platon Rîmbu, Lucia Rogoz, Angela Tanko, Anca Sigmirean, Denisa Vlad, Anda Tămăşanu, Georgia Căprărin;
Data premierei: 24 septembrie 2013
Se încarcă comentariile...
