Lansările de carte din cadrul Festivalului Naţional de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adevărul va fi partener ediorial al Festivalului Naţional de Teatru
Adevărul va fi partener ediorial al Festivalului Naţional de Teatru

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru vor fi lansate 25 de titluri de carte dedicată artelor scenei – scrieri dramatice, proză, eseuri, monografii, studii, traduceri sau antologii – semnate de nume sonore aparţinând lumii spectacolului, printre care: George Banu, Ion Cazaban, Oltiţa Cîntec, Mircea Daneliuc, Rainer Werner Fassbinder, Florica Ichim, Olga Delia Mateescu, Mihai Măniuţiu, Cristina Modreanu, Ana Maria Nistor, Lucian Pintilie.

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

Vor fi lansate 25 de titluri de carte dedicată artelor scenei – scrieri dramatice, proză, eseuri, monografii, studii, traduceri sau antologii – semnate de nume sonore aparţinând lumii spectacolului, între care: George Banu, Augusto Boal, Ion Cazaban, Michael Chekhov, Oltiţa Cîntec, Mircea Daneliuc, Rainer Werner Fassbinder, Florica Ichim, Olga Delia Mateescu, Mihai Măniuţiu, Cristina Modreanu, Ana Maria Nistor, Lucian Pintilie, Joël Pommerat, Cristina Rusiecki, Eugenia Şarvari, Alexandru Tatos, Nic Ularu, sau Sanda Vişan (ordinea este, desigur, alfabetică).

Aceste semnale ale apariţiilor editoriale se vor constitui în remarcabile evenimente culturale şi prin aportul personalităţilor invitate să prezinte sau să susţină ideile aflate între paginile tipărite.
Totodată, unele dintre aceste întâlniri festivaliere în jurul cărţii de teatru vor oferi plăcute surprize participanţilor, trecând dincolo de prezentările clasice de semnal editorial. În funcţie de iniţiativele autorilor şi organizatorilor, ele vor putea lua forma unor miniconferinţe, dezbateri, sau chiar happening-uri culturale în miniatură, cu invitaţi inediţi şi surprize antrenante.

carti fnt

Iată enumerarea (cronologică) a manifestărilor dedicate lansărilor de carte, programate în FNT 2017:

Sâmbătă, 21 octombrie
ora 16.00 Librăria Humanitas Cişmigiu
Fuga cu Henri – culegere de proze de Mihai Măniuţiu
Editura Humanitas, Bucureşti, 2017
Avionul fantomă de Mihai Măniuţiu
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017

Duminică, 22 octombrie
ora 11.00 ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Arcelor (Str.Lipscani, nr.84-90)
Uşa, o geografie intimă de George Banu
Editura Nemira, Bucureşti, 2017

ora 16.00 Librăria Humanitas, Cişmigiu
Lacrimile amare ale Petrei von Kant
(trei piese de teatru şi un scenariu de film) de Rainer Werner Fassbinder
Coordonator colecţie: Victor Scoradeţ
Editura EuroPress, Bucureşti, 2017

ora 20.30  Teatrul Excelsior
(după spectacolul Our Ladies of perpetual Succour)
Răzvan Mazilu. De la dans la musical de Sanda Vişan
Editura Nemira, Bucureşti, 2017

Luni, 23 octombrie
ora 16.00 ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Arcelor (Str.Lipscani, nr.84-90)
Radu Afrim.The Fabric of Fragility de Cristina Rusiecki
Asociaţia ENTHEOS, Bucureşti, 2016

Marţi, 24 octombrie
ora 16.00 Muzeul Naţional al Literaturii Române
Cincizeci de dramaturgi moderni şi contemporani
de John F. Deeney şi Maggie B. Gale, traducerea: Edith Negulici
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017

Miercuri, 25 octombrie
ora 11.00 ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Arcelor (Str.Lipscani, nr.84-90)
Toca se povesteşte (vol.I şi II) – Volume îngrijite de Florica Ichim
Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi, prin
Editura Cheiron, Bucureşti, 2016 (Volumele au apărut cu sprijinul UNITER şi AFCN)
Ştefan Braborescu. Portret din crâmpeie
Ediţie îngrijită de Roxana Croitoru şi Irina Zlotea
Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi, prin
Editura Cheiron, Bucureşti, 2016
Ileana Ploscaru. Teatru, teatru şi iar teatru…
Antologie teatrologică de Constantin Paraschivescu şi Irina Zlotea
Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi, prin
Editura Cheiron, Bucureşti, 2017 (Volum apărut cu sprijinul UNITER)
Anton Tauf – vocaţie sau damnare de Eugenia Şarvari
Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi, prin
Editura Cheiron, Bucureşti, 2017 (Volum apărut cu sprijinul UNITER)
Scenografia secolului XX (decorul) de Ion Cazaban
Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, supliment al Revistei Teatrul Azi, prin
Editura Cheiron, Bucureşti, 2017 (Volum apărut cu sprijinul UNITER şi AFCN)

ora 16.00 ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Arcelor (Str.Lipscani, nr.84-90)
Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice de Augusto Boal
Traducerea: Georgiana Bărbulescu
Editura Nemira, Bucureşti, 2017
Gânduri pentru actor. Despre tehnica actoriei de Michael Chekhov
Traducerea: Crista Bilciu şi Oana Bogzaru
Editura Nemira, Bucureşti, 2017
Urzeala Teatrului – Principii de analiza si constructive a textului dramatic –
curs universitar de Ana Maria Nistor
Editura Artes, 2017


Joi, 26 octombrie
ora 11.00 ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Arcelor (Str.Lipscani, nr.84-90)
Teatrul românesc de azi. Noi orizonturi estetice
Coordonator: Oltiţa Cîntec
Editura Timpul, Iaşi, 2017 (Volum realizat în parteneriat cu AICT.RO)
Trei texte de teatru pentru publicul tânăr de Joël Pommerat
Ediţie îngrijită de Oltiţa Cîntec.
Traducerea: Georgeta Cristian, Ioana Moldovan, Mihaela Michailov
Editura Timpul, Iaşi, 2017 (Volum apărut cu sprijinul Institutului Francez Iaşi)

ora 16.00 ARCUB, Hanul Gabroveni, Sala Arcelor (Str.Lipscani, nr.84-90)
Bricabrac. De la coşmarul real la realismul magic de Lucian Pintilie
Editura Nemira, Bucureşti, 2017


Vineri, 27 octombrie
ora 11.00 Muzeul Naţional al Literaturii Române
Revista Hystrio (nr.2/ 2017)
Dosar consacrat teatrului românesc intitulat *La nouva scena romena*, dosarul este unul dintre cele mai ample din presa internaţională rezervat teatrului românesc în ultimii ani.


Sâmbătă, 28 octombrie
ora 11.00 Muzeul Naţional al Literaturii Române
Basme cu O-Glinda de Olga Delia Mateescu
Ilustraţii de Adriana Grand
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017

ora 16.00 Librăria Humanitas, Cişmigiu
Împotriva uitării de Alexa Visarion
Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2017

Duminică, 29 octombrie
ora 11.00 Librăria Humanitas, Cişmigiu
Teatru de Mircea Daneliuc
Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017
Teatrul, dragostea dintâi de Alexandru Tatos
Editura Semne, Bucureşti, 2017

ora 16.00 Librăria Humanitas, Cişmigiu
Fluturele gladiator. Teatru politic, queer & feminist pe scena românească
de Cristina Modreanu, cu desene de Dan Perjovschi
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2016

Urmăriţi-ne pe www.fnt.ro, www.mystage.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite