Florin Piersic jr., în rol de „killer”
0
Doi criminali cinici şi o victimă cameleonică sunt personajele spectacolului „Tom şi Jerry“ de la Teatrul Metropolis. Jocul de-a moartea cu viaţa este ceva mai dur decât cel al şoarecelui cu pisica.
Ucigaşul plătit Tom (Florin Piersic jr.) şi ucenicul său Jerry (Paul Ipate) aşteaptă un telefon. De la celălalt capăt al firului o voce misterioasă trebuie să le comande lichidarea lui Stanley (Laurenţiu Bănescu), o victimă care stă pe un scaun, cu capul acoperit. Pentru a trece timpul, Stanley spune bancuri care nu-i prea amuză pe cei doi asasini.
Spectacolul alternează scenele tensionate şi pline de umor cu flashback-uri neaşteptate din istoria zbuciumată a loviturilor şi a crimelor celor doi.
Violenţa e gratuită, de multă ori absurdă. Cuvintele descriu abisurile conştiinţelor criminale. Există nişte idei-cheie: nu trebuie să existe compasiune şi nu trebuie să faci rău familiei tale. În rest, poţi să omori pe bandă rulantă pe oricine altcineva îţi iese în cale.
Un spectacol „curat“, în care Florin Piersic jr. cântă rock. Uciderea victimelor e realizată cu mijloace simple, poate prea simple pentru un regizor experimentat.
Umor macabru
Decorul semnat de Tudor Prodan e simplu şi discret, foarte funcţional, cu nişte cuburi negre care se adaptează schimbărilor rapide de situaţie. Cei doi ciocli, îmbrăcaţi în costume negre şi cravate roşii, sunt coborâţi parcă din filmele lui Tarantino. Pe ritmuri rock, cei doi îşi schimbă cu rapiditate lookurile de la o scenă la alta, ipostaziindu-i pe criminalii cu sânge-rece, întotdeauna stăpâni pe ei. La rândul său, Laurenţiu Bănescu creează în compoziţia victimelor nişte personaje excelente, printre care şi o femeie producător de televiziune.
Finalul reiterează scena din deschiderea spectacolului. Dialogul este pe alocuri spumos, pe alocuri eclectic, pe alocuri plictisitor − o îmbinare paradoxală de umor şi de cinism, într-o naraţiune nonlineară. Unii spectatori râd în hohote şi se amuză copios. Alţii strâmbă din nas şi nu gustă mai deloc glumele mai mult sau mai puţin bune. Depinde de stare, de dispoziţie şi de apetitul spre acest gen de umor macabru.
Sub influenţa filmului noir
„Tom şi Jerry“ este un spectacol recomandat oficial doar persoanelor peste 16 ani. Piesa a fost tradusă de Florin Piersic jr. Dramaturgul american Rick Cleveland a scris în 1994 această piesă într-un
act, după care a semnat şi scenariul filmului „Jerry and Tom“, regizat patru ani mai târziu de Saul Rubinek.
Într-un interviu, dramaturgul declara că a vrut să vadă până unde poate să meargă cu umorul de cea mai neagră esenţă, piesa sa fiind o replică la aceea a lui Harold Pinter − „The Dumb Waiter“ (n.r. − „Chelnerul tâmpit“).
Cunoscut pentru „Sex, drugs, rock and roll“ pentru care a luat premiul Uniter pentru cel mai bun actor al anului 2002, nonconformistul Florin Piersic jr. (44 de ani) a mai lucrat la Teatrul Metropolis spectacolele „Opposites Attract“ (n.r. − „Extremele se atrag“), de Bruce Kane, şi „Zaruri şi cărţi“, de Sam Henry Kass.
Regizorul se află evident într-o fază puternic influenţată de filmele noir, mai ales că după acest spectacol cu doi asasini, în martie, va avea şi premiera lungmetrajului său, „Killing Time“ (n.r. − „Timp să ucizi“). În trailerul filmului vedem, ca şi în spectacolul de la Metropolis, doi asasini plătiţi care îşi aşteaptă viitoarea victimă. Va curge sânge. „«Killing Time» pleacă de la un clişeu simplu, de la o situaţie deja folosită într-o
mie de alte filme. Tocmai de-asta, în primele secvenţe, nici măcar nu evită parodierea unor filme-cult ale genului noir“, spune Piersic jr.
În piesa lui Rick Cleveland, miza nu e o bucată de caşcaval sau o farfurie cu lapte, punctează regizorul, pentru că Tom şi Jerry sunt „oameni care omoară oameni“. „Singura asemănare cu desenele animate stă în situaţiile comice. «Tom şi Jerry» e o comedie extrem de neagră, la care o să râzi cu lacrimi. De crocodil“, apreciază regizorul. ;
„Tom şi Jerry“
Teatrul
Metropolis
din Bucureşti
Traducerea şi regia:
Florin Piersic jr.
Scenografia: Tudor Prodan
Cu: Florin Piersic jr., Paul Ipate, Laurenţiu Bănescu
Se încarcă comentariile...
