De partea lui Shylock

FOTO Biro Istvan

Nu s-a prea jucat pe scenele româneşti de teatru „Neguţătorul din Veneţia“, piesa pe care Shakespeare a scris-o în jurul anului 1597. Motivele ţin atât de complexitatea şi dificultatea piesei cât şi de problema delicată pe care aceasta o conţine. Aceea a antisemitismului scrierii lui Shakespeare, antisemitism pe seama căruia exegeza literar-teatrală a emis opinii contradictorii.

Unii cercetători au încercat să ne convingă că nu ar fi nici urmă de antisemitism în piesă. Au făcut abstracţie de cadrele epocii în care Shakespeare a scris Neguţătorul din Veneţia (pentru o bună documentare a problemei o lectură absolut obligatorie mi se pare cartea fundamentală a Hannei Arendt Originile totalitarismului), dar şi de faptul că acţiunea se petrece în principal la Veneţia. Acolo nu doar că antisemitismul era, la data respectivă, în floare, dar se mai şi edictase că doar evreii au dreptul de a profesa cămătăria, aceasta fiind socotită o ocupaţie josnică. Mult mai apropiată de zilele noastre, piesa care se numeşte chiar Shylock, datorată luui Gareth Armstrong, la origine o monodramă, detaliază documentat contextul.

Deşi nu insistă defel asupra antisemitismului piesei, Haig Acterian (cf. Shakespeare, Editura Ararat, Bucureşti, 1995) pomeneşte, la începutul analizei pe care i-o dedică, de infomaţia că medicul şi fizicianul evreu Rodrigo Lopez a fost spânzurat în iunie 1594 pentru vina de a fi încercat otrăvirea Reginei Elisabeta. Haig Acterian precizează că faptul respectiv a făcut destulă vâlvă în epocă, citează un vers din piesa lui Shakespeare în care identifică o aluzie la presupusa faptă („Duhul tău câinesc/însufleţea un lups spânzurat pentru om“ şi adaugă detaliul că, în sarcina aceluiaşi Lopez, era pusă şi asasinarea unui anume don Antonio de Portugalia. Haig Acterian surprinde esenţa scrierii lui Shakespeare, caracterizând-o drept „o comedie cu episoade tragice“. O reţin fiindcă mi se pare că se potriveşte perfect spectacolului montat de Tompa Gábor pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

FOTO Biro Istvan

În actele colocviului intitulat Mai este Shakespeare contemporanul nostru?, colocviu care a avut loc în anul 1986 în organizarea A.I.C.T., acte editate de John Elsom (ediţia românească a apărut în anul 1994, sub egida editurii Meridiane) găsim intervenţia unui critic de orientare vădit marxistă din fosta Germanie de Est, critic pe nume Enest Schumacher. Acesta notează că Shakespeare ar fi scris piesa în directă legătură cu o conspiraţie politico-criminală a unui medic evreu. Medicul în cauză a fost decapitat, iar cazul lui a fost folosit de aristocraţie pentru a aţâţa sentimente antisemite. Schumacher aminteşte că Neguţătorul din Veneţia ar fi fost redescoperită în aceleaşi scopuri în secolul al XIX lea, dar mai cu seamă în veacul următor. Intens folosită de Goebbels, piesa, pretindea Schumacher, ar fi contribuit direct la exterminarea evreilor.

Andržej Žurowski (cf. Citindu-l pe Shakespeare, Editura Fundaţiei Culturale Camil Petrescu, Bucureşti, 2010) nu marşează prea mult pe caracterul antisemit al piesei. Şi aceasta fiindcă, zice el, „la Shakespeare nu există niciodată răspunsuri definitive şi univoce“. Žurowski preferă să se aplece asupra monologului lui Shylock pe care îl socoteşte a fi un manifesta anti-rasist datorat marelui Will. De fapt, pare să spună Andržej Žurowski, Neguţătorul din Veneţia nu este nici o piesă antisemită, nici una anti-creştină. Ea funcţionează - şi lucrul acesta e cu adevărat important - în două dimensiuni care, în mare măsură, s-ar anula una pe cealaltă. Prima psihologică, cea de-a doua de basm. „Dimensiunea basmului se întrepătrunde şi se împleteşte cu realismul psihologic, ambele convenţii se sprijină reciproc, sau una o exclude pe cealaltă în anumite fragmente ce motivează anumite fragmente ale acţiunii“.

FOTO Biro Istvan

Aureliu Manea (cf, Spectacole imaginare, Editura Eikon, Bucureşti,2018), se arată şi el neinteresat de problema evreiască, răutatea nutrită de Shylock i se pare complet nemotivată, o compară cu „o armă otrăvită în suc de viperă“. Manea se arată preocupat de frumuseţea morală a Porţiei, garantează că ne vom îndrăgosti cu toţii de fiinţa ei şi „vom medita în tăcere ani şi veacuri despre cum ar arăta lumea în care legea ar fi reprezentată de o femeie“.

În fine, un exeget maghiar pe nume Géher István admite existenţa în scriitura shakespeariană atât a antisemtismului, cât şi a antifeminismului, însă precizează că mult mai importante sunt alte întrebări ca, de pildă, cum să reacţionăm faţă de cei diferiţi de noi sau dacă trebuie sau nu să avem încredere în justiţie.

Cum se poziţionează faţă de text, faţă de Antonio, de Shylock şi de Porţia regizorul Tompa Gábor? Optează pentru contemporaneizare. Antonio e un neguţător din vremurile noastre, adică vinde tot felul de mărfuri rafinate, e un mare armator, are vapoare, e mereu preocupat de ceea ce se întâmplă la bursă. Dispune de o locuinţă masivă, luxoasă, remarcabil sugerată de decorul plurisemantic şi multifuncţional creat de Dragoş Buhagiar. Pereţii casei îi sunt tapetaţi cu informaţii bancare şi bursiere. Spaţiul acesta devine dintr-o dată şi în funcţie de necesităţile impuse de gramatica şi de logica spectacolului când locuinţa lui Shylock, când locul în care el şi fiica lui îşi spun rugăciunile, când salonul de primire al Porţiei prin care trec nenumăraţii peţitori (bine şi cu umor individualizaţi de Vata Loránd şi de Sinkó Ferenc), când teren de sport unde se relaxează prietenii ori asociaţii lui Antonio, Bassanio şi Lorezo- adică Graţiano (Szücs Ervin), Salarino (Farkas Loránd),Solanio (Balla Szabolcs), Stepano (Fogarasi Albert), când terenul pe care bântuie Tubal (Laczko Vass Róbert), când spaţiul în care îşi face apariţia Prinţul (Dimény Áron), când piaţă publică în care năstruşnicul Lancelot (Márosan Csaba) îşi păcăleşte cu voluptate tatăl (Orbán Attila), când sală de judecată, când loc în care credinţa lui Shylock este profanată. Simplitatea majestuoasă a piesei, pe care o invoca în eseul lui Aureliu Manea, o calitate pe care o conservă spectacolul lui Tompa, având însă grijă să sublinieze că e vorba despre o simplitate aparentă, este, aşadar, completată de maiestuozitatea decorurilor imaginate de Dragoş Buhagiar. Pe scenă sunt plantate microfoane cu stativ la vedere, microfoane la care se rostesc replici-cheie subliniindu-se progresia intrării în joc, aici se zămislesc mini-show-uri (nu se putea ca regizorul să nu profite de orchestra de actori de care dispune Teatrul), aici, vorba lui Haig Acterian, se petrece „comedia cu episoade tragice’’ ieşită din talentul marelui Shakespeare.

FOTO Biro Istvan

Antonio, interpretat aplicat de Viola Gábor, este multimiliardarul cumsecade (nici el, nici Shylock nu sunt concepuţi de Tompa Gábor drept alter-ego-uri ori citate ale lui Soros), prietenul devotat, omul profund uman care se teme de moarte. Excelentă scena în care Shylock crede că Porţia, travestită în judecător, i-ar fi dat lui dreptate şi când se pregăteşte de punerea în executare a aşteptatului verdict. Un moment de antologie în care străluceşte trioul actoricesc Viola Gábor (Antonio), Bogdán Zsolt (Shylock), Gyὄrgyjakab Enikὄ (Porţia).

Shylock, un rol în care marele actor care este Bogdán Zsolt semnează o nouă creaţie importantă, nu este omul rău despre care vorbea Manea. Ci nedreptăţitul prin excelenţă. De la bun început, el se ştie a fi altfel. Ori a fi perceput astfel. Avem de-a face cu alteritatea invocată de Géher István. E conştient că este chemat la ospeţe din interes şi linguşeală. Face ceea ce se cheamă o înţelegere cinstită, un contact în lege cu Antonio. Îndeplineşte cererea lui Bassanio, siluetat în linii clare de Bodolai Balász, devenit astăzi unul dintre componenţii esenţiali de care dispune Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Fiica Jessica (cu mare rafinament jucată de Imre Eva) îi este furată de Lorenzo (sigur pe sine, nuanţat, cu farmec şi rigoare interpretat de Árus Peter, în care întrevăd un mare actor în devenire). Crede în onestitatea judecătorului, fără să ştie că o are în faţă pe Porţia, rol în care Gyὄrgyjakab Enikὄ înregistrează o veritabilă performanţă, care nu este numai una de palmares personal. Portia este femeia prin excelenţă, nu însă întruchiparea justiţiei perfecte, aşa cum ne îndemna să credem Aureliu Manea. Gyὄrgyjakab Enikὄ este cu subtilitate secondată în Nerissa de actriţa Albert Csilla.  Shylock pierde, în cele din urmă, totul. Îi este batjocorită în cel mai josnic chip credinţa. Pleacă, devine simbolul Jidovului rătăcitor. Îşi pierde în convulsii viaţa. Tulburătoare imaginea din final, cu rugăciunea cântată de Jessica, imagine care închide rotund spectacolul, la izbânda căreia colaborează asistenţii de regie Botond Nagy şi Veress Emὄke, autorul pachetului video Rancz András, light designer-ul Erὄss László. Au făcut-o, de altminteri, într-un admirabil spirit de echipă pe durata întregii reprezentaţii. Care este, indubitabil, o izbândă. Una mare.

FOTO Biro Istvan

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca – NEGUŢĂTORUL DIN VENEŢIA de William Shakespeare; Traducerea în limba maghiară: Nádasdy Ádám; Dramaturgia: Visky András; Regia: Tompa Gábor; Asistent de regie: Botond Nagy şi Veres Emὄke; Video: Rancz András; Light design: Erὄss László:  Asistent costume: Bocsakay Gyopár; Mişcarea scenică: Gyὄrgyjakab Enikὄ şi Paco Alfonsin; Vorbire scenică: Papp Marta; Cu: Viola Gábor (Antonio),  Bodolai Balász (Bassanio), Szücs Ervin (Graţiano), Farkás Loránd (Salarino), Balla Szabolcs (Solanio), Árus Peter (Lorenzo), Imre Eva (Jessica), Gyὄrgyjakab Enikὄ (Porţia), Albert Csilla (Nerissa), Fogarasi Alpár (Stephano), Marosán Csaba (Lancelor Gobbo), Orbán Attila (Moş Gobbo), Laczkó Vass Róbert (Tubal), Váta Loránd (Prinţul Marocului), Sinkó Ferenc (Prinţul de Aragon), Kantor Melinda, Vindis Andrea (Gărzi), Dimény Áron (Prinţul) şi Platz János (Gardian): Data premierei: 28 septembrie 2018