ANIVERSARE Oana Pellea: „Nu mai înţeleg nimic din ce văd în jurul meu“

Oana Pellea, una dintre cele mai talentate şi distinse actriţe, s-a născut pe 29 ianuarie 1962

Astăzi, actriţa Oana Pellea împlineşte 52 de ani. Discretă, maiestuoasă, de o fineţe aristocratică, fiica Domnicăi şi a lui Amza Pellea s-a născut pe 29 ianuarie 1962 la Bucureşti. "Jurnal 2003-2009", editat de Humanitas, este prima carte publicată de actriţa Oana Pellea.

Cine nu o admiră pe actriţa Oana Pellea, cea care spune cu tărie „Mă tot duc...”, la Teatrul Foarte Mic, sau care le-a interpretat ca nimeni alta pe Ioana d´Arc, pe Maşa din „Trei surori” sau pe Catarina din „Îmblânzirea scorpiei”?

„Ce este cert e că nu mai înţeleg nimic din ce trăiesc şi din ce văd în jurul meu”, mărturiseşte actriţa, în "Jurnalul" ei, publicat în 2009, de Editura Humanitas.

Oana Pellea, scrie în „Jurnal” şi despre lecturile şi călătoriile ei, despre senzaţia umbrei unui nuc, despre muzica lui Mozart, dar mai ales deschide o rană foarte dureroasă despre amintirea părinţilor ei, Amza şi Domnica. Artista deapănă cu sensibilitate amintiri despre partenerii de scenă, adevărate crâmpeie de suflet, de sensibilitate, de amărăciune. 

„E o căutare care începe, în jurnal, de la lupta cu boala mamei (ce minune de om, ce femeie puternică şi frumoasă!) şi devine tot mai intensă după plecarea ei din lumea asta”, spune Ioana Pârvulescu, în prefaţa cărţii. „Mama m-a modificat cu adevărat. Drumul cu mama e dublu faţă de cel parcurs cu tata. Tata a murit când aveam 21 de ani. Mama a murit când aveam 41 de ani”, declara actriţa într-un interviu. 

"Ce-mi place: BUNUL-SIMŢ. Să beau apă în dimineţile cu soare, la fereastră. Îmi potrivesc paharul în aşa fel, încât soarele să se reflecte în el – şi beau… soare. Mozart. Să râd. Să mă uit la cer. Să spăl vase. Să dorm. Orice animal şi orice floare. Când oamenii zâmbesc. Mirosul de vopsea şi de detergent. Copiii. Casele, obiectele vechi. Ţarina. Bucuria, pur şi simplu. Să stau în iarbă. Inteligenţa umorului. Să spăl geamuri. Să văd oameni fericiţi. Podurile caselor.

Să stau pe marginea apei. Sinceritatea. Mâncarea chinezească. Să stau acasă. Căldura. Să mă rog. Întunericul de la începutul spectacolului. Să întâlnesc oameni inteligenţi. Mirosul de curat. Iarna. Aventura spirituală. Ritmul. Ploaia. Armonia. Să fiu protejată şi să protejez.

Dragostea. Zborul. Să dau valoare lucrurilor uitate. Albul şi negrul. Delicateţea. A dărui. Ciorapii de lână. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plânge. Privirile senine. Senzaţia clară că fac parte dintr-un tot. Răsăritul. Responsabilitatea faptului că orice gând al meu poate salva sau distruge echilibrul omenirii. Să visez. Calmul. Lemnul. Happy-endul. Să-mi pun întrebări. Să înot. Briza. Certitudinea că nu există moarte. Să fac lucruri pe care nu le-am făcut niciodată. Prospeţimea tinereţii. Camerele mari. Misterul. Să fac torturi. Liberul-arbitru.

Aventura lecturii. Să nu am nimic de făcut. Să dau roată prin creierul meu. Să fiu îndrăgostită. Să mă lupt cu defectele mele. Să fiu un fel de martor al trecerii mele pe aici. Zacusca. Să mă împac cu oameni cu care la un moment dat nu m-am înţeles. Să merg pe jos. Mirosul de hârtie. Senzaţia de a fi şi de a nu fi aici şi acum, în acelaşi timp. Praful care devine aur sub reflector. Oamenii de scenă. Oamenii care montează filme. Oamenii simpli. Oamenii. Planeta asta vie, numită Pământ. Ţuica. Pacea.

Comunicarea. Mama. Să-mi umplu golul din mine cu Dumnezeu. Amintirile. Înfrângerea răutăţilor din mine. Patul tare. Să fac cumpărături. Salata de andive cu ananas, mere şi portocale. Să văd lumea. Să caut în tot fărâma de bun şi frumos. Parcurile. Independenţa mea. Să-i mulţumesc Sfântului Anton. Muzica care e muzică şi bărbaţii care sunt bărbaţi. Să mă caut şi să mă uit din când în când”, mărturiseşte actriţa în "Jurnal".

A jucat alături de jucat alături de Clive Owen 

În 1984 a absolvit Academia de Teatru si Film, clasa profesoarei Sanda Manu. În 1984-1987 a fost actriţă la Teatrul din Piatra Neamţ. Între 1987 şi 1999, când a devenit liber-profesionistă, a jucat la Teatrul Bulandra din Bucureşti.

Actriţa a jucat alături de Clive Owen şi Julianne Moore în filmele „Copiii tatălui” (2006), în  regia Alfonso Cuarón, sau în producţia britanică „Am o slujbă naşpa rău”(2007).

În 2009 a jucat şi în producţia maghiaro-germană Bibliothèque Pascal, regia Szabolcz Hajdu.

În teatru, a făcut peste 30 de roluri principale, Oana Pellea a obţinut numeroase premii, printre care:

În 2009, Marele Premiu al Festivalului Comediei Româneşti pentru cel mai bun spectacol, „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, spectacol pe care l-a regizat şi l-a interpretat alături de Sandu Mihai Gruia;

În 2000, Premiul pentru carieră internaţională remarcabilă, decernat de Fundaţia Culturală Română; în acelaşi an, Premiul Uniunii Teatrale din România pentru cea mai bună actriţă (rolul Catarina din „Îmblânzirea scorpiei” după Shakespeare, producţia lui Mihai Măniuţiu);

În 1996, în urma rolurilor Maşa din „Trei surori” de Cehov, Iulius din „Iulius Cezar” de Shakespeare, Maria din „Woyzeck” de Georg Büchner, Premiul pentru cea mai bună actriţă decernat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru; în 1994, Premiul UNITER pentru cea mai buna actriţă (în „Mephisto”, regia Alexandru Darie).

Joacă în franceză, engleză, italiană

Ca actriţă de film, a avut circa 20 de roluri în producţii regizate de Alexandru Tatos, Dan Piţa, Stere Gulea, Bogdan Dreyer etc. A obţinut pentru rolul principal din „Stare de fapt”, regia Stere Gulea, numeroase premii internaţionale, inclusiv cel pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Geneva, Premiul oraşului Geneva, premii la Festivalul Filmului Politic de la San Marino şi la Festivalul Internaţional de Film „Vulturul de Aur“ din Batumi, Georgia.

Joacă în română, franceză, engleză, italiană. Participă la turnee de teatru în străinătate (Marea Britanie, Europa, SUA, Asia). A reprezentat România în numeroase jurii internaţionale la festivaluri de teatru şi de film.