Stilul neoromânesc in arhitectură, ce s-a manifestat in perioada modernă, intre sfârsitul sec. 19 si instaurarea comunismului, este bazat pe o multitudine de surse din cadrul regiunilor româneşti, cea mai importantă reprezentare având-o bisericile şi palatele construite în Ţara Româneasca, în perioada centrată pe domnia voievodului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714). Arhitectura creată de-a lungul acelei ere este denumită de obicei “brâncovenească” (alţi termeni mai sunt “muntenească” sau “renaştere românească”), fiind un amestec cu totul particular şi elaborat de motive tipice sudului României cu detalii de inspiraţie islamic-otomană, împreună cu elemente renascentiste şi baroce. Din păcate nu multe din aceste extraordinare edificii mai există, fiind distruse sau deteriorate de războaie, in timpul invaziilor armatelor imperiilor vecine, cutremure, inundaţii sau incendii devastatoare. De asemenea o importantă parte a edificiilor rămase a avut in timpul ultimilelor trei secole arhitectura alterată.

Raritatea relativă a acestor edificii arhetip din care să se inspire arhitecţii moderni, a fost un aspect de care s-a plâns şi Ion Mincu, iniţiatorul stilului neoromânesc. În consecinţă, o mare parte a structurilor de tip brâncovenesc a trebuit să fie reconstruite în timpurile moderne pe baza rămăşiţelor disparate scoase din ruine, arhitecţii restauratori folosindu-şi din plin imaginaţia pentru a umple marile găuri din volumul limitat de informaţii necesare pentru restaurarea acestor monumente.

Un caz elocvent în această privinţă este cel al Palatului Potlogi, prezentat în imaginile de mai jos, construit de Constantin Brâncoveanu  in 1698 – 1699, un produs strălucit al creativităţii efervescente a acelei perioade din Valahia.

Palatul Potlogi, ruinele cum se prezentau în anii 1950 înaintea începerii lucrărilor de reconstrucţie şi restaurare.

Edificiul a fost distrus de o armată otomană la numai o decadă şi jumătate de la construirea sa, în 1714, ca parte a represaliilor padişahului pentru presupusa colaborare a voievodului cu Petru cel Mare al Rusei, care avansase în zonă prin trădarea lui Dimitrie Cantemir al Moldovei. Palatul pentru următoarele două secole şi jumătate, nu a mai fost refăcut ca în vremurile lui de glorie, având destinaţii de circumstanţă, şi pâna la urmă lăsat în ruină (vezi fotografia de mai sus).

Palatul Potlogi, după restaurare, la sfârşitul anilor 1950

Lucrările de refacere practic din temelii au fost începute în 1955, în timpul regimului comunist, urmând îndeaproape modelele brâncoveneşti dezvoltate în cursul restaurării Palatului Mogoşoaia, un alt important edificiu al acelei perioade, restaurat în anii 1920 de către marele arhitect George Matei Cantacuzino. El a contemplat de asemenea o ruină la Mogoşoaia, numai parţial intervenit pe ea de un confrate italian cu o decada in urma, şi a trebuit să-şi folosească din plin imaginaţia în procesul de restaurare, inspirându-se mai ales din arhitectura mănăstirilor brâncoveneşti Văcăreşti (cel mai important monument de arhitectură brâncovenească, distrus la rândul lui de dictatorul Ceauşescu în anii 1980), Hurezi, Stavropoleos sau biserica Doamnei.

O scurtă, dar interesantă descriere a lucrărilor de restaurare de la Potlogi este dată în publicaţia “Studii şi Cercetări de Istoria Artei”, vol. 1, 1960 (Academia Republicii Populare Române).

Felul cum arată astăzi palatul este în mod evident bazat pe multe presupuneri, rămăşiţe disparate, şi, după cum am mai menţionat, imaginaţie. Cu toate acestea el reuşeşte să transmită o bună imagine despre cum arătau palatele vremurilor lui Constantin Brâncoveanu şi originalitatea remarcabilă a arhitecturii acestora.

Decoraţia verandei şi detaliilor ei arhitecturale, prezentate în imaginea de mai sus, sunt într-o măsură destul de mare o redare a celor întâlnite la Palatul Mogoşoaia, care la rândul lor au fost desenate de arhitectul G.M. Cantacuzino, el inspirându-se în principal, în acest caz, din rămaşitele palatului, si din arhitectura mănăstirilor Hurezi şi Văcăreşti.

 
Inscripţia de consacrare de mai sus, unul dintre puţinele elemente păstrate din edificiul original, decorată cu un frumos vultur valah, este scrisă in grafia chirilică locală, folosită în Valahia şi Moldova până la reforma alfabetului de la mijlocul sec. 19. Aceasta menţionează în iniţiale la colţuri numele şi titlul fondatorului Palatului Potlogi: “Io [Eu/ salutare, etc.], K [Constantin], B [Brâncoveanu], V [Voievod]“.
 
Palatul Potlogi, sfârşitul sec. 17, beciul; fotografie din 2007 (©Valentin Mandache)
 
Suprastructura palatului este susţinută în mare măsură de un stâlp masiv, redat în fotografia de mai sus, aşezat în centrul pivniţei, o soluţie structural-arhitecturală întâlnită la palazzo-urile de vară veneţiene de pe valea Pad-ului.
 
 
Imaginea de mai sus prezintă vulturul bicefal al Imperiului Bizantin, parte din heraldica voievodului, care era membru al marii familii imperiale bizantine a Cantacuzinilor. Aceasta este o reconstrucţie din anii 1950.
 
 
Fotografia de mai sus prezintă decoraţia în stucatură a interiorului palatului, în motive persane şi otomane, în genul decoraţiilor palatelor valahe de sec. 17, modelate în acest caz după compoziţii similare de la biserica Doamnei şi alte clădiri brâncoveneşti din Ţara Româneasca.
 
In 2014 se comemorează trei secole de la executarea de către sultanul otoman a lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, iar autorităţile intenţionează să demareze noi lucrari de restaurare la Palatul Potlogi, in special după ce în anii de la căderea comunismului clădirea s-a deteriorat în mare măsură. Speranţa este ca cei implicaţi în proiect să tragă învăţămintele necesare din experienţa înaintaşilor lor în ale restaurării de clădiri în stil brâncovenesc şi să plece urechea la opiniile celor câţiva specialişti cunoscători ai acestei arhitecturi. Astfel se poate readuce în circuit unul din monumentele reprezentative ale acestui stil unic in lume, care ne defineşte identitatea arhitecturală.
 
Acest articol a fost publicat iniţial pe blogul Case de Epoca, iar în limba engleză pe blogul Historic Houses of Romania.