Ziua de 15 martie, sărbătoare naţională maghiară sau precursor al declanşării atrocitaţilor româno-maghiare?
0
Mass-media semnala ca în data de 15 martie mai mulţi parlamentari ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România au depus un proiect legislativ potrivit căruia minoritatea maghiară din România ar urma să aibă ziua de 15 Martie liberă.
Deşi în ultima perioadă legislativul român a adoptat pe bandă rulantă mai multe zile libere (pentru întreaga populaţie a României, indiferent de etnie, religie, rasă sau limbă), propunerea referitoare la 15 martie trezeşte în rândul celor două popoare suficiente sensibilităţi şi controverse astfel încât aceasta să devină una cel puţin discutabilă dacă nu chiar inoportună. Aceasta deoarece momentul istoric este unul destul de controversat, fiind necesar să povestim, fără, ocolişuri cam ce s-a petrecut în 1848. Se prea poate ca şi românii, dar şi ungurii să nu fie mulţumiţi de această abordare directă a lucrurilor, dezbrăcate de miturile istorico-politice. Anul revoluţionar 1848 a ridicat la luptă toate popoarele Europei, inclusiv pe maghiari şi pe români. Revoluţia Maghiară din 1848 a fost un eveniment determinant al istoriei Ungariei din epoca modernă, considerată ca unul din fundamentele identităţii naţionale a poporului ungar. Astfel, data de 15 martie este una din cele trei sărbători naţionale ale Ungariei.
Revoluţia a început pe 15 martie 1848, cu evenimente sângeroase în Pesta şi Buda (demonstraţii în masă care l-au forţat pe guvernatorul imperial să accepte toate cele cele 12 puncte ale actului revoluţiei – printre care se cere desfiinţarea iobăgiei şi egalitatea în drepturi pentru toţi cetăţenii, fără deosebire de naţionalitate şi religie), urmate de diverse răscoale în ţară, care au permis reformiştilor maghiari să formeze noul guvern condus de primul ministru Lajos Batthyány. Acesta a adoptat o serie de reforme, cunoscute sub numele de Legile din Aprilie, care au creat un sistem politic democratic în Ungaria. Acesta este probabil şi motivul pentru care mulţi din liderii şi participanţii săi, incluzându-i pe Lajos Kossuth, István Széchenyi, Sándor Petőfi, József Bem, fac parte din cele mai respectate personalităţi din Istoria Ungariei.
Nu este cazul să continuăm cu etapele Revoluţiei Maghiare, ci ne interesează mai ales relaţiile cu populaţia românească din Ardeal. La începutul Revoluţiei toate minorităţile au considerat că revoluţia va aduce drepturi egale pentru toată lumea, doar că noul guvern ungar, oricât de liberal şi democrat era în măsurile luate, nu a considerat de luat în seamă dorinţele minorităţilor. Ba chiar mai mult, a considerat că regiunile care au orice altă opinie faţă cea revoluţionară de la Budapesta ar trebui pacificată cu arma. Astfel în iunie 1848 începe asediul Timişoarei.
Ce au făcut românii din Transilvania? Românii s-au opus revoluţiei maghiare deoarece guvernul revoluţionar a decis unirea Transilvaniei cu Ungaria şi mai ales, pentru că nu a adoptat o politică democratică faţă de celelalte etnii care trăiau în regiune. Lipsa unui program coerent de recunoaştere a minorităţilor naţionale în noua Ungarie a determinat reacţia românilor. Văzând ce se petrece în Timişoara şi mai ales după ce Dieta de la Budapesta a respins cererile formulate la Blaj în 13-15 mai 1848, românii din Transilvania, conduşi de Avram Iancu, au decis schimbarea conducerii maghiare din zonele controlate de români – în special munţii Apuseni. Românii s-au organizat după principiile autoguvernării si şi-au înarmat propria armată.
Privind în general, fără a înţelege particularităţile acestor locuri, românii au făcut contrarevoluţie, deoarece au fost instrumentul vechii guvernări absolutiste austriece împotriva revoluţiei maghiare democratice. Totuşi trebuie avute în vedere două lucruri importante: antipatia dintre români şi unguri în Transilvania din cauza lipsei drepturilor vreme de sute de ani era o realitate, precum tot o realitate era şi abilitatea austriecilor de a manevra această îndoială în favoarea lor. Austriecii, aflaţi la ananghie, le-au promis românilor ceea ce le refuzau ungurii: recunoaşterea naţiunii române ca naţiune politică. Ba mai mult, au cochetat cu ideea transformării Imperiului Habsburgic într-o confederaţie după modelul american sau elveţian, în care Transilvania, administrată de români, urma să formeze nucleul unui regat dacic sub coroana austriacă. Din acest motiv românii au rezistat împotriva armatei revoluţionare maghiare în Munţii Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.
Un călător străin prin Transilvania acelor momente cumplite, Eugen Pujade, consul al Franţei la Bucureşti, între 1849 şi 1854 , povesteşte cum a receptat comandantul trupelor ruse, cele venite să îi ajute pe austrieci să facă faţă insurecţiei maghiare. Vorbind despre Transilvania şi despre campania pe care o făcuse aici, generalul rus Luders spunea: „o ură profundă domneşte între austrieci şi unguri, iar aceştia (maghiarii n.r.) din urmă sunt detestaţi deopotrivă de toate rasele care trăiesc pe teritoriul Ungariei, saxoni, sârbi, croaţi, români. Aceştia (românii n.r.) mai cu seamă sunt în stare de paria şi formează în Transilvania populaţia cea mai nenorocită.” Ba mai mult chiar, trupele generalului rus capturează nişte curieri care duceau scrisori către Avram Iancu de la Lajos Kossuth (n.r. lider revoluţionar maghiar, guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluţiei din 1848 - 1849) în care spunea că liderul maghiar regreta că nu au recunoscut drepturile românilor.
Se încarcă comentariile...
