Unde este Posada?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La editura timişoreană Brumar a apărut în 2010 o carte intitulată „Unde se află Posada“, reeditată recent la editura Petras din Râmnicu Vâlcea sub titlul uşor modificat, pe coperta întâi, „Unde este Posada?“. La origine, este o teză de gradul întâi susţinută cu decenii în urmă de o profesoară din Câineni, Vâlcea, Mioara Deaconu, decedată între cele două apariţii.

Teza reprezintă o „Cercetare asupra toponimiei Văii Oltului din zona Câineni-Tălmaciu“. Când am descoperit-o, absolut întâmplător, mi-am dat seama de utilitatea cercetării şi am apelat la bunăvoinţa editurii timişorene Brumar spre a o face cunoscută, atât în mediul didactic vâlcean, cât şi, pe un plan mai larg, istoricilor interesaţi de toponimia cu pricina. Titlul l-am propus eu, nu e nevoie să spun de ce, deşi încercarea de a localiza faimoasa bătălie e doar un aspect al studiului toponimic şi, aş preciza, nu neapărat cel mai important.

Valoarea studiului se află în altă parte. Studiul se înscrie într-o tradiţie pe cât de bogată în Ardeal, pe atât de săracă în Vechiul Regat.

Cutume şi monumente

În copilăria mea, am dat, în casa surorii tatălui meu de la Sibiel, Sibiu, care era învăţătoare în sat, peste câteva astfel de monografii consacrate unor zone sau instituţii culturale locale, ţinând de „mica istorie“, datorate de obicei unor dascăli de istorie sau de română. În 2008, a avut loc în sala Dalles din Capitală lansarea a nu mai puţin de cinci studii de acest fel, consacrate vieţii cotidiene din trecut şi din prezent din Mărginimea Sibiului: cutume, nume, port, monumente, meserii, şcoli, matricole ş.a. Nu lipsea din localităţi Tălmaciul, care reprezintă în cartea Mioarei Deaconu latura nordică a zonei de care se ocupă, aceea sudică
fiind Câineniul.

Bază documentară

După cum spune autoarea în introducere, alegerea unei zone de intersecţie dintre Transilvania şi Vechiul Regat, respectiv dintre judeţele Sibiu şi Vâlcea este deliberată. Legătura o face Oltul, care străbate munţii, însoţit de un vechi drum roman. În timpul administraţiei austro-ungare, ardelenii, asemenea lui Coşbuc sau Rebreanu (la care l-aş adăuga pe tatăl meu), treceau munţii în Ţară, cu vorba lor, prin Vama Cucului, adică pe potecile de pe creasta de deasupra Câineniului. Studiul Mioarei Deaconu este preţios graţie, în primul rând, detaliilor de ordin toponimic pe care le conţine. Cele mai multe nu erau cunoscute.

Meritul unor astfel de cercetări se datorează informaţiilor din „mica istorie“ rămase în memoria localnicilor şi de care istoricii n-au decât întâmplător cunoştinţă. Baza documentară, în sens ştiinţific, a studiului Mioarei Deaconu este, la rândul ei, foarte solidă. Interpretarea nu e niciodată hazardată.

O oarecare supraevaluare a elementului slavon în unele nume de locuri, explicabilă prin aerul timpului (teza a fost susţinută la începutul anilor 1970), nu-i scade din interes. Singura ipoteză, autoarea ferindu-se cu modestie să facă ipoteze, este aceea referitoare la o posibilă situare a bătăliei de la Posada la Câinenii Mari, într-un loc diferit de acela indicat de Iorga şi de alţi istorici, care au crezut că el trebuie căutat în Ţara Loviştei, şi anume în perimetrul Câinenii Mici – Perişani – Şuici.

Nu foarte departe, totuşi în altă parte. Ipoteza e susţinută cu argumente lingvistice (locul s-a numit dintotdeauna Posada!), istorice şi geografice (legate de drumul roman de pe marginea Oltului, ca singură cale de traversare la vest de Munţii Făgăraş).

Studiul se află de patru ani în bibliotecile (şi şcolare) din Râmnicu Vâlcea. Ar fi bine ca noua ediţie, la care s-a înhămat generos ziaristul şi poetul Petre Tănăsoaica, să aibă difuzarea meritată.

Trebuie să spun în încheiere că Mioara Deaconu a trăit până la moarte la Câineni, unde a fost profesoară de franceză şi directoare ani buni a şcolii generale şi o personalitate respectată. Am participat la sute de inspecţii de gradul întâi, aşa că pot aprecia, credeţi-mă, originalitatea unei teze precum aceasta. Mă gândesc că şcoala generală din Câinenii Mari ar trebui să poarte numele Mioarei Deaconu. Găsesc că autoarei remarcabilului studiu i se cuvine acest omagiu postum. Poate că directorul actual al şcolii citeşte
„Weekend Adevărul“. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite