Un poem scris de mână de Anne Frank, cu o valoare estimată între 30.000 şi 50.000 de euro, va fi scos la licitaţie
0
Un poem scurt pe care Anne Frank l-a scris în 1942, în Amsterdam, şi care poartă semnătura adolescentei, va fi scos la licitaţie, iar casa Bubb Kuyper se aşteaptă să fie vândut cu cel mult 50.000 de euro, informează The Guardian.
Poemul de opt versuri a fost scris în cartea prieteniei a colegei de clasă a surorii lui Frank, Jacqueline van Maarsen, iar casa de licitaţii i-a estimat valoarea între 30.000 şi 50.000 de euro.
”Sora mea (poreclită Cricri) a rupt pagina aceasta din «poezie album» şi mi-a dat-o în 1970”, a scris Jacqueline van Maarsen într-o scrisoare care acompaniază poemul. ”Ştiu că sora mea nu a fost ataşată de aceste versuri ale Annei pentru ea pe cât sunt eu de versurile ei scrise pentru mine şi din acest motiv îl scot la vânzare”.
Semnat de Anne Frank, poemul este ”edificator pentru genul de scrieri din albumele «poezie», îndemnând deţinătoarea să facă ce poate mai bine şi să fie sârguincioasă în munca sa, astfel că oricui o condamnă să îi poate răspunde într-o manieră onorabilă”, potrivit casei de licitaţii.
Poemul este datat 28 martie 1942. Până în luna iulie a aceluiaşi an, părinţii Annei s-au ascuns împreună cu familia într-o anexă a biroului lui Otto Frank, unde Anne a scris jurnalul care i-a adus celebritatea postumă. Membrii familiei Frank au rămas ascunşi până în 1944, când au fost arestaţi şi duşi în lagărul Auschwitz. Anne a murit în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, în februarie 1945, la vârsta de 15 ani.