Pe urmele Primului Război Mondial: cimitire şi monumente comemorative impresionante din toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O plimbare prin cele mai impresionante cimitire şi memoriale din toată lumea dedicate soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial.

În perioada 1914-1918, cele mei puternice şi bogate ţări şi imperii din Vest, care voiau să-şi extindă puterea şi să domine lumea, s-au avântat în ceea ce avea să fie cea mai sângeroasă conflagraţie internaţională de până atunci: Primul Război Mondial. Imperiile au căzut, milioane de oameni au murit şi lumea s-a schimbat pentru totdeauna. După Primului Război Mondial, ţările au căutat să-şi comemoreze public eroii pieriţi pe câmpurile de luptă. Astăzi, în orice colţişor din ţările combatante, se găsesc memoriale, monumete şi muzee omagiale. De la o grădină plină cu trandafiri până la mari cimitire de război construite pe câmpurile de luptă sau în apropierea lor – aceste locuri de memorie sunt cel puţin o garanţie ca amintirea războiului şi sacrificiile celor care şi-au pierdut viaţă nu vor fi date uitării. Siteul Smithsonianmag.com prezintă cele mai impresionante memoriale din lume - printre ele şi Mausoleul de la Mărăşeşti.

AUSTRALIA: Shrine of Remembrance

image

Construit în memoria victimelor de război din statul austrialian Victoria în războiul din anii 1914-1918, „Shrine of Remembrance“ este unul dintre cele mai mari memoriale din Australia. Ca arhitectură, e inspirat din mausoleul lui Mausolus, Regele din Caria, care se află în Turcia, la Halicarnassus. Altarul a fost inaugurat în noiembrie 1934. Sanctuarul conţine Piatra Memoriei, pe care sunt inscripţionate vorbele biblice „Greater Love Hath No Man“, adică „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are“ şi e clădit în aşa fel, încât raza soarelui – sau o lumină artificială – să pice pe cuvântul „Dragoste“ în fiecare an, la ora 11.00, pe 11 noiembrie. Mai mult de 120 de ceremonii au loc la altar în fiecare an.

BELGIA: Muzeul „In Flander Fields“

image

The Cloth Hall din centrul oraşului Ypres (Ieper) este locul unde au avut loc trei dintre cele mai importante bătălii din Primul Război Mondial. A fost transformat într-un muzeu care are colecţii importante de artefacte şi documente din perioada războiului. Expoziţiile şi display-urile audio-vizuale interactive arată invazia Belgiei în 1914 şi primele luni ale războiului, cu un zoom pe oraşul Ypres şi pe modul în care războiul a afectat oraşul. De asemenea, există un centru de documentare, care include hărţi extinse originale, o colecţie de fotografii şi de cărţi poştale, precum şi reportaje din ziarele contemporane.

Vizitatorii pot urca până la clopotniţa din vârful clădirii, pentru o vedere panoramică a oraşului şi a obiectivelor turistice din câmpurile de luptă din jur. Accesul în The Cloth Hall este liber, însă unele colecţii pot fi consultate doar prin programare.

Cimitirul german Langemark

image

În Cimitirul Langemark sunt mai mult de 40.000 de morminte de soldaţi  recuperaţi între anii 1915 şi 1930. Cimitirul a fost official denumit Cimitirul Militar German 123 în 1930 şi a fost inaugurat doi ani mai târziu. Dintre soldaţii îngropaţi aici, 24.917 se află într-o groapă comună. Potrivit datelor furnizate de Memorialul Studenţilor Nemţi, aproximativ 3.000 de studenţi au fost ucişi în Bătălia de la Langemarck (parte a primei bătălii de la Ypres) în 1914. Cunoscut sub numele de Kindermord („Masacrul copiilor“) în Germania, în prima bătălie de la Ypres au participat mulţi tineri germani voluntari, iar cei mai mulţi dintre ei au făcut instruire militară doar două luni. În cimitir se află o sculptură cu soldaţi în doliu, realizată de Emil Krieger.

Câmpul de luptă Passchendaele

image

Puţine câmpuri de de luptă evocă tragedia din Ypres mai frapant decât Passchendaele, din jurul oraşului modern Passchendaele, potrivit Smithsonianmag.com. Zona este plină de memoriale dedicate unor bătălii sau unor regimente, cum ar fi Memorialul canadian la Crest Farm, Memorialul celui de-al 85-lea (Nova Scotia Highlander) batalion, monumente comemorative cu soldaţi francezi şi A Şaptea Divizie britanică, ambele de la Bătălia de la Broodseinde. Cimitirele din zonă includ noul cimitir britanic „Passchendaele“, unde sunt 2.101 de morminte britanice şi din Commonwealth, precum şi vastul cimitir Tyne Cot în partea sud-vestică de Passendale. In Zonnebeke, Muzeul Memorial Passchendaele 1917 conţine o expoziţie impresionantă de artefacte militare.

Muzeul Regal al Armatei şi al Istoriei Militare din Bruxelles

image

Acest muzeu găzduieşte colecţii referitoare la întreaga istorie militară belgiană, nu doar din Primul Război Mondial, dar include o mare colecţie de artefacte de-atunci, documente şi o expoziţie permanentă despre anii 1914-1918. Exponatele includ fi arme de foc, piese de artilerie, uniforme, vehicule blindate şi chiar un triplan Fokker.

Cimitirul de război german Vladslo

image

Acest cimitir german este locul de înmormântare pentru 25.644 de soldaţi, mulţi dintre ei fiind mutaţi aici din alte locaţii în anii ’50 (locul a fost folosit ca un cimitir de luptă începând cu anul 1914). Deşi unele pietre funerare sunt datate din timpul războiului, multe au fost gravate ulterior. Pe fiecare placă de granit sunt trecute numele a 20 de oameni (pe lângă nume, e trecut rangul şi data morţii). În faţa plăcilor de mormânt se ridică perechea de statui „Părinţii îndureraţi“, realizate de sculptorul german Käthe Kollwitz. Fiul lui Kollwitz a murit în prima bătălie de la Ypres, în octombrie 1914.

FRANŢA Memorialul Douaumont/Verdun

image

Este probabil una dintre cele mai puternice memoriale de pe frontul de Vest. Construcţia – care era pe locul unui osuar provizoriu (clădire/monument în care sunt păstrate osemintele celor morţi) – a început în 1920, pentru a oferi un sanctuar pentru sute de mii de oase care au fost împrăştiate pe tot câmpul de luptă la Verdun. Osuarul conţine oasele a 130.000 de soldaţi neidentificaţi, care au fost aranjate la fel cum au fost găsite pe câmpul de luptă din Verdun.

Domul invalizilor din Paris

image

Unul dintre cele mai mari muzee militare din lume, Muzeul Armatei din Paris, conţine mai mult de 500.000 de artefacte din fiecare perioadă a istoriei militare franceze. În aripa dedicată Primului Război Mondial se găsesc colecţii extinse de uniforme şi armament.

Notre Dame De Lorette

image

Lăcaşurile de cult s-au extins pe creastă spre nord-vest de Arras încă din secolul al XVIII-lea, însă bazilica şi osuarul din prezent au fost construite în 1921 în memoria soldaţilor francezi, care au murit în zona Artois în timpul luptelor din 1914, 1915 şi 1917. Mai târziu, cimitirul a devenit o necropolă naţională. Osuarul conţine rămăşiţele a 23.000 de soldaţi neidentificaţi, care au luptate în ambele războie, precum şi în conflictele din Algeria şi Indochina Franceză. Bazilica a fost costruită de Louis-Marie Cordonnier şi e decorată cu mozaicuri colorate. În jurul ei, cimitirul se întinde pe 13 hectare şi e locul de veci pentru 45.000 de oameni, cei mai mulţi luptători în Primul Război Mondial. În spatele cimitirului, se află un muzeu militar, cu diorame, uniforme, piese de artilerie, fotografii şi a fost reconstituit un şanţ şi un buncăr.

Cimitirul Eroilor Necunoscuţi de la Thiepval

image

Acest imens memorial din Thiepval a fost proiectat de Sir Edwin Lutyens şi Ouvert de Edward, Prinţul de Wales, în 1932. pe el sunt gravate numele a 73.357 de soldaţi Aliaţi, care au murit în zona Somme între anii 1916 şi 1918, însă fără să aibă un mormânt. În fiecare an, de 1 iulie, are loc aici o ceremonie comemorativă.

INDIA Poarta Indiei

image

Proiectat de Sir Edwin Lutyens şi a construit între anii 1921 şi 1931, Poarta Indiei din Delhi comemorează soldaţii indieni care au murit în Primul Război Mondial şi Al Treilea Război Afgan din 1919. Iniţial, a fost numit „All India War Memorial“. Arcul  are o înălţime de 42 de metri, având inscripţionate numele a peste de 70.000 de oameni. Sub arc, se află Amar Jawan Jyoti (flacăra războinicului nemuritor), precum şi Mormântul Ostaşului Necunoscut. Cenotaful este înconjurat de patru torţe, care sunt ţinute mereu aprinse.

IRLANDA War Memorial Gardens

image

Construite în memoria a 49.400 de soldaţi irlandezi care au murit în Primul Război Mondial, aceste grădini au fost realizate de Sir Edwin Lutyens în 1930. Parcul se intinde pe 8 hectare şi include o grădină de trandafiri şi două încăperi unde sunt scrise numele morţilor. Aici se găseşti şi Crucea Ginchy – un monument de lemn construit de soldaţii irlandezi din Divizia a 16-a, care mai întâi fusese înălţată pe câmpul de luptă Somme. Pe podeaua bombată a templului, aflat pe malul râului Liffey, la capătul de nord al grădinii, este un fragment din „Sonet War II: Siguranţa“, scris de către Rupert Brooke.

ISRAEL Cimitirul Ramleh

image

Înfiinţat în decembrie 1917 pentru a servi spitalelor stabilite în zona bătăliei, cimitirul din Ramleh (acum Ramlah) s-a mărit ulterior cu morminte mutate aici de la alte cimitire din Palestina şi Israel. Ramleh a fost ocupată de Prima Brigada Australiana Light Horse din noiembrie 1917. În cimitir se află 3.300 de morminte ale Commonwealth-ului din Primul Război Mondial, plus aproape 1.200 de morminte din Cel de-Al Doilea Război Mondial şi un număr de alte morminte ale oamenilor care n-au participat la război.

ITALIA Sacrario Militare Di Redipuglia

image

Construit în vremea lui Mussolini şi deschis în 1938, Sacrario Militare di Redipúglia este un altar militar în nordul Italiei, pe pantele de la Monte sei Busi, la capătul estic al frontului Isonzo. Aici se găsesc rămăşiţele a mai mult de 100.000 de soldaţi italieni ucişi în timpul Primului Război Mondial – cei 22 de paşi spre partea de sus a altarului conţin, doar ei, rămăşiţele a 40.000 de soldaţi. Altarul conţine, de asemenea, mormintele a cinci generali şi a Ducele de Aosta, comandantul Armatei a 3-a. Sacrario Militare di Redipúglia include o capelă şi un muzeu, unde se găsesşte o colecţie de artefacte din armata italiană.

NOUA ZEENLANDĂ Muzeul Auckland

image

Muzeul Auckland a fost construit în 1850 şi găzduieşte colecţii extinse din toată istoria Noii Zeelande, nu doar cea militară. Anexa modernă, care s-a deschis în 1929, a fost construit în memoria soldaţilor morţi din provincia Auckland în Primul Război Mondial. Zidurile sanctuarului dedicat Primului Război Mondial Sanctuarul sunt inscripţionate cu numele soldaţilor căzuţi.

În Galeriile The War Memorial şi Centrul de informaţii despre armament sunt colecţii extinse şi diferite instalaţii care prezintă cercetări despre război. De asemenea, aici se ţin frecvent evenimente, iar în preajma zilelor comemorative, la muzeu, se ţin prelegeri şi expoziţii. Există o baza de date compusă din note bibliografice ale celor 35.000 de soldaţi din Noua Zeenlandă ucişi în războaiele de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

ROMÂNIA Mausoleul de la Mărăşeşti

image

Construit între 1923 şi 1938, Mausoleul de la Mărăşeşti – Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire Naţională este un monument impunător, dedicat românilor ucişi în Primul Război Mondial. Bătălia de la Mărăşeşti din 1917 a fost ultima bătălie majoră pe frontul românesc, înainte ca ţara să fie ocupată. Mausoleul are 30 de metri înalţime, iar rămăşiţele a 6.000 de soldaţi români se găsesc în criptă. De asemenea, tot acolo se găseşte sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, care a murit în 1919, şi o rotondă unde sunt steagurile unităţilor româneşti care au luptat în bătălia de la Mărăşeşti. Edificiul principal este acoperit de „Cupola Gloriei“.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite