Lanţul trădărilor în familia domnitorului Constantin Brâncoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portret Constantin Brancoveanu
Portret Constantin Brancoveanu

În ediţia de duminică a emisiunii „Historia“, istoricul Radu Dipratu, specializat în Istoria Imperiului Otoman, redactorul-şef al revistei „Historia“, Ion M. Ioniţă, şi editorul coordonator Historia.ro, Ciprian Plăiaşu au vorbit despre cum s-a ajuns la executarea voievodului Constantin Brâncoveanu şi care a fost lanţul tradărilor ce a dus la acest fapt.

Povestea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a sfetnicului şi unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino, care a stat în spatele trădării sale, este, de fapt, istoria unei familii puternice, bogate şi influente, aflată timp de jumătate de veac la conducerea Ţării Româneşti; aceasta, într-un moment când liniile de forţă ale politicii europene se modificau, când vechi imperii începeau să se clatine şi altele ameninţau să le ia locul, când suveranii şi dregătorii lor erau actorii – ca de atâtea ori în trecerea vremii – unor jocuri de putere, de ambiţii mărunte şi de intrigi complicate, capabili de crime, dar şi de înălţătoare clipe de demnitate în faţa martiriului.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite