Giganţii Epocii de Gheaţă care au coexistat cu Omul Modern

Acum zeci de mii de ani, în vremurile imemorabile şi nescrise, când numărul oamenilor abia depăşea un million, planeta noastră era populată şi dominată de alte specii de mamifere. Planeta arăta cu totul diferit faţă de cea pe care o populăm în prezent.

Pe vremea când specia omului modern era una vulnerabilă şi minoritară, planeta se afla într-o eră glaciară, începută acum 110.000 de ani, încheiată cu 12.000 de ani înaintea erei noastre. Temperaturile erau scăzute, o mare parte a Emisferei Nordice fiind acoperită de gheaţă.

În Europa de exemplu, Regatul Marii Britanii, nordul Germaniei, Polonia, statele baltice, peninsula scandinavă şi Rusia erau acoperite de gheaţă, în vreme ce Franţa, sud-estul Germaniei, Ungaria, România şi alte state din Europa Centrală erau ocupate de vegetaţia de tundră şi  de stepă, iar regiuni din Italia, Spania sau Grecia erau dominate de păduri , având suprafeţe uscate mai întinse decât în prezent. 

Nivelul mărilor şi oceanelor era scăzut, astfel, Marea Neagră sau Marea Caspică aveau întinderea unor lacuri dulci. În America de Nord, întreaga Canada şi câteva state nord-americane erau acoperite de gheaţă, iar în Africa, Deşertul Sahara era o regiune cu vegetaţie luxuriantă. Speciile de animale care umblau pe planetă erau cu totul altele faţă de cele din ziua de azi ce au reuşit în mod surprinzător să se adapteze erei glaciare . Multe dintre aceste specii care au coexistat cu omul modern au dispărut însă în preajma sfârşitului erei glaciare, iar cauza pare să fie evidentă.

Omul de Neanderthal era o subspecie a omului arhaic, din ordinul primatelor, ca şi Omul Modern (Homo Sapiens Sapiens) de altfel. Erau îndesaţi, robuşti, dar aveau o constituţie fizică bine clădită, o masă musculară crescută, o cavitate nazală crescută, arcadele frunţii proeminente şi ochi mai mari. Picioarele erau mai scurte, ceea ce nu le permitea să fie foarte mobili şi agili precum oamenii moderni.  Oamenii de Neanderthal aveau o înălţime mai mică (1,50-1,60 în medie),  dar aveau o masă corporală mai crescută decât oamenii moderni care erau mai înalţi (1,60-1,70). Se crede  că erau roşcaţi căci primele schelete găsite erau din Germania şi Franţa. Având în vedere că oamenii de Neanderthal populau nu doar Europa vestică şi nordică, ci şi Europa Centrală şi Estică, Orientul Mijlociu şi teritorii din Rusia de azi, e mai probabil să fi fost şi bruneţi. Majoritatea aveau păr drept şi ten deschis. 

Produceau şi foloseau unelte dure din piatră şi arme cu care vânau, ţeseau haine din blană, aveau un limbaj de comunicare complex, îşi dezvoltaseră o religie dedicate strămoşilor, îşi înmormântau semenii decedaţi, erau organizaţi în grupuri, construiau adăposturi, aveau un simţ artistic. S-au adaptat eficient la climatul erei glaciare. Însă oamenii de Neanderthal populau doar Eurasia, fapt ce i-a dezavantajat în raport cu omul modern care era răspândit pe toate continentele. Erupţia unui vulcan din peninsula italică şi  alţi factorii  declanşaţi le-ar fi adus sfârşitul neanderthalienilor acum 30 000 de ani. 

Un fragment de maxilar uman descoperit în Peştera cu Oase din sud-vestul României ce aparţinea unui hibrid rezultat dintr-un cuplu alcătuit dintr-un om modern şi un om de Neanderthal a oferit savanţilor o dovadă certă care atestă încrucişările dintre omul modern şi omul de Neanderthal pe teritoriul Europei în urmă cu aproximativ 40.000 de ani. Homo Sapiens/Omul Modern a devenit astfel mamiferul   care domină planeta şi în prezent, fiind supravieţuitorul suprem al erei glaciare. 

Ursul Peşterilor 

"Ursul spelaeus" sau Ursul Peşterii a fost o specie de urşi ce a trăit în Europa din timpul Pleistoceniului. După cum ne indică numele şi locul găsirii fosilelor, aceşti urşi trăiau în peşteri. Petreceau mai mult timp în peşteri decât ursul brun de azi. În 1774 , Johann Friederich Esper a descris şi cercetat primul schelet de urs al peşterilor, iar Johann Christian Rosenmuller a fost cel care a dat denumire speciei. Cea mai celebră descoperire a fost în România , în anul 1983, în Peştera Urşilor unde au fost găsite 140 de schelete de urşi. 

Atât ursul peşterilor, cât şi ursul brun sunt descendenţi al unui strămoş comun- "Ursus etruscus",  care a trăit acum 5 milioane de ani, dispărut acum 10 000 de ani. Un alt precursor al ursului de peştera a fost "Ursus deningeri", care a trăit în Pleistocen acum 1 milion de ani şi a dispărut acum 100 000 de ani. 

Urşii peşterilor erau diferiţi de la o regiune la alta (a se vedea dimensiunea premolarilor). Ursul Peşterii avea un craniu larg,   frunte abruptă, un corp îndesat cu coapse lungi, gambe masive. Greutatea medie pentru masculi era de 400-500 kg (la femele era de 220-250 kg). Pe baza morfologiei dinţilor găsiţi, s-a dedus că urşii peşterii aveau o dietă vegetariană, consumând materiale vegetale dure. Urşii peşterilor era răspândiţi din Spania în Marea Britanie,din Italia şi Germania până în Balcani, Rusia şi Caucaz, fiind găsite exemplare chiar şi în Iran.După numărul fosilelor găsite, cei mai mulţi urşi trăiau în terenurile împădurite din Austria şi Elveţia de azi, precum şi în munţii Alpi, Pirinei şi Carpaţi. 

Urşii peşterilor au dispărut acum 24 000 de ani, iar cercetătorii susţin că tocmai creşterea populaţiei umane le-a cauzat extincţia, căci oamenii tindeau să devină ocupanţii supremi ai peşterilor. Chiar şi aşa, Ursul peşterilor a rămas în memoria oamenilor căci a fost portretizat în multe picturi rupestre din Franţa. 

Rinocerul lânos 

“Coelodonta antiquitatis” sau Rinocerul Lânos a trăit în stepele şi regiunile de tundră din Europa şi nordul Asiei în era Pleistoceniului. S-au adaptat foarte uşor la climatul erei glaciare mulţumită lânii de care dispuneau. Erau veri îndepărtaţi ai rinocerilor din Sumatra. Multe exemplare mumificate, bine conservate, s-au găsit în Siberia, dar şi reprezentări rupestre cu aceştia s-au găsit în peşteri. Cea mai celebra descoperire a fost cea a unei femele bine mumificate, găsită în Polonia. 

Un rinocer lânos adult avea o lungime de 3-3,8 metri, o înălţime de 2 metri şi o greutate de 1-3 tone (1800-2700 kg). Dispuneau de două coarne frontale, compuse din  keratin. Aveau un corn mai mic între ochi şi unul mai lung de 61 cm. Aveau urechi mici, picioare groase şi scurte, un corp masiv. Coarnele erau folosite la săpat în căutarea hranei, dar şi pentru apărare în faţa prădătorilor. Dieta lor era vegetariană, consumând iarbă, erbacee, licheni şi muşchi. Femelele năşteau în medie 1-2 rinoceri. Rinocerii lânoşi au apărut pe planetă acum 3,6 milioane de ani pe Platoul Tibetan, aceştia migrând spre nordul Asiei şi Europei când a început era glaciară. Specia a dispărut în anul 8000 i.en. datorită vânătoarei excesive. Au existat exemplare rare din specia Megacerops ce aveau coarne duble  şi au trăit în America de Nord.

Toxodon

Toxodonul a apărut în Pliocenul târziu (acum 2,6 milioane de ani) şi a trăit pe parcursul Pleistoceniului. Acesta era membru al ordinului mamiferelor copitate “Notoungulata” care popula America de Sud. Charles Darwin a fost primul care i-a studiat fosilele. Toxodonul avea 2,7 m lungime, 1,5 m înălţime şi 1415 kg.  Trupul era  similar cu cel al  rinocerilor de azi, dar capul semăna cu cel al hipopotamilor. Avea musculatura dură, picioare scurte cu trei degete.  După morfologia dinţilor, aveau o dietă alimentară bazată pe plante  şi  frunze. Toxodonii au dispărut acum 16 500 de ani datorită vânătoarei excesive.

Macrauchenia

Macrauchenia a fost o specie a cărei exemplare semănau cu llama şi cămilă de azi. Acestea trăiau în America de Sud, aparţinând ordinului Litopterna. Au apărut acum 7 milioane de ani şi au dispărut acum 10 000 de ani. A fost studiată de Charles Darwin în timpul voiajului său de pe vasul Beagle. Un astfel de exemplar avea  picioare robuste ca de rinocer, un gât lung ca de cămilă sau llamă , un cap mic , corp ca de antilopă şi un set complet de 44 de dinţi. Avea o lungime de 3 metri şi o greutate de 1042 kg. Avea o mobilitate neobişnuit de bună, putând schimba rapid direcţia când  era atacată. Nici n-au sosit bine oamenii la sfârşitul Pleistoceniului în America de Sud că specia a devenit deja extinctă.

Citeşte pe historia.ro despre alţi 5 giganţi