„Deceniul 1991-2000 a fost singura etapă când în România postdecembristă s-a scris istorie fără cenzură“

Tancuri T-34-85 circulau prin Bucureşti, în august 1944, după lovitura de stat dată de regele Mihai I, prin care l-a înlăturat, de la conducerea statului, pe mareşalul Ion Antonescu. În fotografie se vede luciditatea bucureştenilor, deloc entuziasmaţi de înlocuirea ocupantului german, cu cel sovietic. Sursa: Tank Archives.

Un tom de peste 400 de pagini, dintre care 120 sunt mărturii iconografice, intitulat "La cumpăna veacurilor" - apărut la iniţiativa şi cu efortul istoricului militar colonel (ret.) dr. Aurel Pentelescu, secondat de tenacele Laurenţiu Popescu - atrage cititorul prin inserarea unui interviu fluviu, care a fost consemnat pe 218 pagini, a cărui focalizare este pe o perspectivă aparte asupra apărării interesului naţional, în anumite etape istorice.

Dialogul iniţiat de conaţionalul Aurel Pentelescu scoate cititorul din zona prejudecăţilor şi îl motivează pentru o cunoaştere a celui ce răspunde la întrebările profesorului din Academia Militară - în prezent Universitatea Naţională de Apărare - cu detalii generate de o memorie deloc învinsă de timp. Cel supus tirului unor interogaţii mai mult sau mai puţin previzibile este un colonel al Armatei României, acum în rezervă, în viaţa publică fiind conferenţiarul universitar dr. Gavriil Preda, a cărui armă disuasivă a fost şi rămâne surâsul înţelept, chiar şi atunci când poate terţi cădeau pe gânduri, la un eveniment universitar sau la o conferinţă cu impact naţional şi/sau internaţional. 

Iată una din confesiunile compatriotului Gavriil Preda: 

"După anul 1990 a existat o preocupare intensă în opinia publică, pentru cunoaşterea istoriei, prin descrierea arhivelor, iar libertatea de exprimare a oferit istoricilor posibilitatea să scoată la lumină fapte, evenimente şi acţiuni ale unor personalităţi ale trecutului care, fie au fost puţin sau deloc cunoscute, fie au fost deliberat denaturate, din motive politice. Deceniul 1991-2000 a fost, în opinia mea, singura etapă când în România postdecembristă s-a scris istorie fără cenzură. În acest context, al unui interes real al opiniei publice pentru cunoaşterea trecutului, "Revista de istorie militară" s-a impus drept una dintre cele mai valoroase publicaţii din istoriografia românească din acei ani. Meritul incontestabil îi revine echipei redacţionale condusă iniţial de către comandorul dr. Ilie Manole, iar ulterior de către comandorul aviator Gheorghe Vartic." 

Într-adevăr, Ilie Manole a generat o serie de conferinţe - pe teme bine alese, cu istorici consacraţi, dar şi cu tineri promiţători pe atunci, precum Constantin Hlihor -, care au devenit tribune publice ale promovării interesului naţional, în perioade care încă marcau memoria colectivă, precum cele două conflagraţii mondiale. 

Recursul la metoda interviului a permis şi istoricului Aurel Pentelescu să facă o destăinuire care m-a surprins: 

"...am atacat destul de dur pe istoricul Florin Constantiniu, mai ales pentru felul în care, alături de Ilie Ceauşescu, Alesandru Duţu, Mihail E. Ionescu şi Mihai Retegan au conferit, înainte de 1989, datei de 23 august 1944 statutul de << început de eră nouă în istoria poporului român >>, în volumul << 200 de zile mai devreme. Rolul României în scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial >>, apărut la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, în anul 1985...La simpozionul ştiinţific de la Ploieşti, consacrat zilei de 23 august 1944, prin comunicarea mea, rostită liber, folosindu-mă şi de textul scris, am atacat frontal: Cui au folosit evenimentele de la 23 august 1944? Cine a profitat de acestea? Cu argumente evident. Din cele 11 comunicări, a mea a ocupat locul 7, în ordinea expunerii. Locul 11 a revenit colegului istoric Petre Opriş, cu o comunicare tip << cireaşa de pe tort >>, în care compara două evenimente istorice: 23 august 1944 şi 22 decembrie 1989, argumentând asupra preluării puterii politice de către comunişti, în România...S-au pronunţat pe rând istoricii Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Ioan Chiper, Ioan Scurtu. Profesorul Ioan Scurtu a afirmat calm, dar ferm: << Actul de la 23 august 1944 nu poate fi scos din istorie. >> I s-a replicat din sală: << Nimeni n-a vorbit despre asta, dar se cere interpretat corect, după (atâţia) ani! >>" 

Trebuie menţionat un detaliul semnificativ. În luna decembrie 2005, istoricii Aurel Pentelescu şi Gavriil Preda au avut bucuria de a fi premiaţi de Academia Română, pentru rezultatul cercetării lor comune, derulată aproape trei ani, până când a văzut lumina tiparului cartea "Mitropolitul Pimen Georgescu. Viaţa şi înfăptuirile sale (1853-1934)." 

O bilă albă merită Gavriil Preda şi pentru ineditul portret făcut unui mare istoric: 

"Amintesc aici de academicianul Florin Constantiniu, a cărui moarte, în anul 2012, a lăsat un gol în istoriografia românească. Imaginea acestuia s-a întipărit în mintea mea: chipul său, de o distincţie aleasă, cu o expresie calmă, care impresiona şi impunea respect. Cu ţinuta mereu îngrijită, cu gesturi alese şi liniştite, cu o demnitate care izvora din întreaga sa fiinţă, dar mai ales din ochii în care sclipeau adâncimea gândirii şi care iradiau bunătate şi înţelegere. Avea conştiinţa valorii sale personale, îşi manifesta permanent omenia, pentru toţi avea aceeaşi amabilitate şi delicateţe. Chiar în timpul celor mai tensionate discuţii îşi păstra liniştea, iar abordările sale erau calme şi demonstrau o profundă şi subtilă cunoaştere a istoriei. Era preţuit şi respectat în egală măsură de istoricii români, cât şi de istoricii ruşi: celor din urmă li se adresa fie în rusă, fie în franceză." 

În finalul interviului iniţiat de Aurel Pentelescu, cu dorinţa de a marca astfel aniversarea împlinirii a 65 de ani de cel ce i-a fost cândva ucenic, pe băncile Academiei Militare, Gavriil Preda nu se sfieşte "să pună punctul pe i", în privinţa însângerării nefireşti a României, în decembrie 1989: 

"Am rezerve serioase asupra conceptului de revoluţie, referitor la prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa, despre care s-a afirmat că acest proces s-a înscris în marea tradiţie a revoluţiilor europene, începând cu Revoluţia Franceză, din 1789 şi până astăzi. Am trăit evenimentele din Decembrie 1989, din România şi de aceea prefer termenul lovitură de stat." 

Meritul cărţii constă în reliefarea personalităţii oneste, dar complexe, a unui istoric care nu este un fatalist, ci are convingerea că "Neamul Românesc îşi va regăsi, prin forţele sale, într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, un drum care să fie al său şi pentru sine, alături de popoarele vecine ale continentului şi lumii." 

Tomul realizat de Aurel Pentelescu şi Laurenţiu Popescu se citeşte rapid datorită francheţei cu care Gavriil Preda abordează bornele devenirii sale, iniţial ca ofiţer, apoi ca istoric, el fiind unul dintre cei ce a asistat la ruptura istorică, deci a trăit şi creat în două sisteme politice opuse, după cum singur mărturiseşte. 

Volumul se putea numi şi altfel. Simplu: UN PATRIOT. Tocmai pentru că trăim în vremuri în care adevăraţii patrioţi nu se dau în stambă pe micul ecran, nu ameninţă în stânga şi în dreapta, nu se revendică urmaşii lupului dacic, nu invocă istoria unor formaţiuni politice interbelice, pentru a justifica poticneli şi inepţii actuale. 

Adevăraţii patrioţi rămân marcaţi de înţelepciunea modestiei simplu asumate. Şi nu sunt deloc puţini.