Care erau obligaţiile Ţărilor Române faţă de turci în vremea lui Suleyman Magnificul?
0În primul rând, obligaţia de bază era plata tributului în bani (haraci sau gizie), normă prevăzută de legea islamică pentru ca un supus nemusulman sau o populaţie nemusulmană să îşi poată practica religia pe teritoriul unui stat islamic. În schimbul acestei plăţi, suveranul musulman se angaja să-i protejeze pe creştini sau pe evrei chiar şi în faţa altor musulmani.
Încă de la primele acorduri dintre Imperiul otoman şi Ţările Române, a fost fixat tributul colectiv, adică domnitorul se angaja să colecteze banii de la populaţie şi să îi trimită la Înalta Poartă. Din acest punct de vedere, se observă clar cum conducătorii valahi, moldoveni şi ardeleni erau asimilaţi funcţionarilor otomani. Cuantumul tributului Ţărilor Române a crescut treptat de-a lungul dominaţiei otomane. De obicei, creşterea tributului avea loc la urcarea pe tron a unui nou sultan sau a unui nou principe, aceştia din urmă încercând să strângă sume cât mai mari de bani pentru a-şi asigura numirea în funcţie.
Astfel, la început, Valahia plătea 2-3.000 ducaţi, iar la mijlocul secolului al XV-lea, 10.000 ducaţi. În timpul lui Süleyman tributul a crescut accelerat, pornind de la cei 14.000 ducaţi plătiţi de Radu de la Afumaţi şi ajungând la suma de 50.000 de ducaţi plătiţi în 1545 la învestirea lui Mircea Ciobanul. După moartea sultanului, tributul a continuat să crească, atingând recordul de 104.000 ducaţi în ultimele două decenii ale secolului XVI.
Haraciul plătit de Moldova a avut o evoluţie similară, însă s-a situat mereu sub nivelul celui plătit de Ţara Românească. Petru Aron a plătit 2.000 ducaţi în 1456, iar Ştefan cel Mare 5-6.000 ducaţi în 1480. În timpul primei domnii, Petru Rareş îi trimitea lui Süleyman 10.000 ducaţi, apoi 30.000 ducaţi după 1541. Recordul a fost atins în 1583, când cuantumul tributului moldovenesc a ajuns la 66.000 ducaţi.
Se încarcă comentariile...
