Andrei Manolescu: După aproape 20 de ani, în linii mari, România este acolo unde şi-ar fi dorit Corneliu Coposu

Era într-o zi de marţi, 14 noiembrie 1995. O dimineaţă mohorîtă cu cerul acoperit de nori întunecaţi. Mergeam cu o maşină veche la un tinichigiu pe care mi-l recomandase nu mai ştiu cine, ca să-mi repare nu mai ştiu ce. Avea atelierul într-o curte pe undeva pe lîngă strada Foişor.

Era un tip ţigănos, scund, cu burtă şi purta o salopetă murdară, ca orice tinichigiu. A deschis poarta şi m-a aşteptat calm să intru. Cînd m-am dat jos din maşină, am văzut că stătea drept, cu capul înclinat uşor pe spate, şi mă privea lung şi sever. După cîteva secunde de tăcere, a ridicat degetul arătător în sus, a ameninţare. „Mergi acolo, da?“ Nu-mi prea venea să cred că se referea la ce-mi trecea mie prin cap, aşa că am întrebat nesigur: „În Piaţă?“ „Da’ păi, unde?“ a răspuns la fel de sever. „Toată lumea trebuie să fie acolo. La ora 12, în Piaţa Revoluţiei. Ştii ce mare om a fost acela?“ Ştiam, bineînţeles, dar nu înţelegeam cum de un asemenea ins, pe care-l vedeam mai degrabă ca făcînd parte din categoria celor care crezuseră toate mizeriile puse pe seama lui Corneliu Coposu, un obişnuit al contramitingurilor FSN-iste, avea o astfel de atitudine. Îmi cerea, deci, imperativ, să nu cumva să lipsesc de la înmormîntarea marelui lider al opoziţiei.

Cu o zi în urmă îl văzusem pe Tata Niţu, cum i se zicea comandantului Poliţiei Capitalei, aproape lăcrimînd în timp ce le spunea jandarmilor care asigurau ordinea în jurul sediului PNŢ-CD-ului (acolo unde mulţimi de oameni veneau să aducă un ultim omagiu la catafalcul Seniorului) că ei nici nu ştiu ce mare erou a fost cel care tocmai murise. 

Auzind asta din gura unui şef al Poliţiei numit de o putere care-i purtase sîmbetele lui Corneliu Coposu, fusesem tot aşa de uimit ca în faţa felului în care mă luase tinichigiul. 

Pînă atunci, fusese de-a dreptul riscant să-l vorbeşti de bine, în popor, pe Corneliu Coposu. Ceva se întîmplase. Sigur, tinichigiul mi-a explicat că, în anii comunismului, lucrase pe un şantier unde fusese angajat şi Corneliu Coposu.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro