VIDEO Însemnări „dintr-o lume strâmbă şi plină de umor“, în noul jurnal al lui Răsvan Popescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai recentă carte autobiografică a lui Răsvan Popescu (51 de ani), fostul preşedinte CNA, intitulată „Cutia cu maimuţe“, a fost lansată aseară, la librăria Cărtureşti din cadrul Muzeului Ţăranului Român. La eveniment au vorbit jurnaliştii Stelian Tănase şi Ovidiu Şimonca şi autorul. Moderatorul discuţiei a fost directorul Muzeului Ţăranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu.

Stelian Tănase a mărturisit că lectura „Cutiei cu maimuţe“ nu a fost uşoară. „În această carte, Răsvan Popescu este un autor singuratic, un personaj care nu are empatie faţă de ce se întâmplă în jurul său, nu comunică bine, e cu gândurile lui, are o viaţă interioară bogată care îi ajunge. În opinia mea, el mai mult nu spune decât spune. Asta şi din cauza poziţiei sale publice, dar şi pentru că e firea lui aşa. E reţinut, prudent, circumspect. 

Jurnalistul literar Ovidiu Şimonca, care lucrează la revista „Observator cultural“, a apreciat capacitatea lui Răsvan Popescu de a diagnostica societatea. „E foarte bine că acest volum apare acum, în 2013, deoarece cuprinde un jurnal al ultimilor patru ani, în care sunt foarte multe analize politice ale lui Răsvan Popescu. Într-o lume în care nu ştim ce să alegem, în ce să credem, încotro să ne îndreptăm, am citit această carte ca pe o mărturie desluşitoare a acestei epoci. Răsvan Popescu reuşeşte, la foarte puţin timp după evenimente, să dea un diagnostic, să explice şi să înţeleagă un lucru în puţine cuvinte, dar foarte limpede şi concis“.

Volumul e o autopsie printr-o Românie moartă sau muribundă, dar şi o încercare de a privi înăuntrul tău şi de a vedea în ce măsură poţi să rezonezi cu acest spaţiu.  Ovidiu Şimonca, redactor-şef adjunct „Observator Cultural“

„Problema pe care o mai pune această carte e următoarea: cine este Răsvan Popescu? E un romancier, un scenarist, un fost purtător de cuvânt, un fost preşedinte al CNA? Cred că volumul e o autopsie printr-o Românie moartă sau muribundă, dar şi o încercare de a privi înăuntrul tău şi de a vedea în ce măsură poţi să rezonezi cu acest spaţiu“, a completat Şimonca. 

Răsvan Popescu a vorbit în cartea sa despre „lucruri care ne-au mâncat zilele“ în ultimii patru ani. „Cartea e o încercare de a reţine viaţa pe hârtie înainte să se risipească de tot, o încercare de a ţine lucrurile laolaltă în vremuri de agitaţie sterilă, dusă până la o nevroză colectivă, şi o căutare a unui sens. Stilul acestui volum a fost mai reflexiv decât în cazul primului jurnal (n.r. Purtătorul de cuvânt, în 2002), a trebuit să valorizez mai mult decât să descriu. Se pare că atunci când lucrurile o iau la vale, am tendinţa de a mă agăţa ca de un pai de acest gen mai uşor, căreia putem să-i spunem «viaţa pe sărite». E un mod de a spune ce se întâmplă cu tine şi ce se întâmplă cu toţi. Veţi regăsi în carte şi lucruri pe care deja le ştiţi, tot felul de elemente din trecutul nostru recent şi fiecare se va putea raporta la ele din perspective diferite. E vorba de lucruri care ne-au mâncat zilele. În replică, scriu despre familie ca refugiu şi ca adăpost. Tema mea este teama de irosire în această societate care nu îşi mai găseşte odată un făgaş normal. Imaginaţi-vă un scriitor care, de câte ori se aşază să scrie, masa se mişcă cu el, alunecă. Din acest dezechilibru major s-a născut «Cutia cu maimuţe» – însemnări într-o lume strâmbă şi, în acelaşi timp, plină de umor“, a încheiat autorul. 

Imaginaţi-vă un scriitor care, de câte ori se aşază să scrie, masa se mişcă cu el, alunecă. Din acest dezechilibru major s-a născut «Cutia cu maimuţe».  Răsvan Popescu, autorul

Răsvan Popescu vorbeşte despre noul său volum autobiografic, „Cutia cu maimuţe“

Scriitor, scenarist, demnitar public

Răsvan Popescu s-a născut pe 31 mai 1962, la Bucureşti. A fost scenarist pentru mai multe filme: „Prea târziu“, „Terminus Paradis“, „Faimosul Paparazzo“, „Război în bucătărie“, „Femeia visurilor“, „Ceva bun de la viaţă“. A realizat în trecut emisiunea „Ediţie specială“, la TVR.  A fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului între 2007-2012. Răsvan Popescu a mai publicat, în 20012, volumul de memorii „Purtătorul de cuvânt“, unde trece în revistă perioada anilor 1996-2000, cand a deţinut postul de purtător de cuvânt al Guvernului şi, ulterior, al Preşedinţiei României. A început să scrie cărţi începând din 1991. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite