Socrate faţă în faţă cu societatea de azi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O ediţie de colecţie a Dialogurilor socratice va fi lansată la Humanitas
O ediţie de colecţie a Dialogurilor socratice va fi lansată la Humanitas

O ediţie de colecţie a „Dialogurilor socratice” va fi lansată sâmbătă, 21 februarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, iar la eveniment vor lua parte Andrei Cornea, Gabriel Liiceanu, Edmond Niculuşcă şi Cătălin Cioabă.

Volumul Platon, „Dialoguri socratice”, în care se regăsesc celebrele texte Lahes, Lysis, Charmides, Hippias Minor, Euthyphron, Apărarea lui Socrate şi Criton, publicat de Editura Humanitas într-o ediţie de colecţie, va fi discutat în acest weekend în cadrul unei dezbateri al care participă personalităţi ale vieţii culturale bucureştene.

„Cum poate fi oare povestit ce se întâmplă în dialogurile acestea ale lui Platon, numite, după eroul lor, socratice? Căci aparent aici nu se întâmplă nimic. La capătul fiecărei înfruntări, care îi destramă partenerului de dialog — şi deopotrivă cititorului — iluzia că ar şti ceva despre tema aruncată în discuţie, nu ne alegem cu niciun răspuns. Vedem în schimb felul în care, întrebând, gândirea intră în mişcare. Iar spectacolul unei minţi care porneşte la drum este un prodigium: există oare minune mai mare decât să vezi mişcarea minţii cu ea însăşi?”, se arată într-un comunicat de presă. Să vezi ceva care lasă urma propriilor paşi nevăzuţi? „Acest ceva care întreabă, răspunde, infirmă orice răspuns, revine întrebând din nou şi ia act de ştiinţa neştiinţei sale — este conştiinţa. Aşa a început filozofia: povestind conştiinţa, punând în scenă spectacolul ei prodigios”.

Traducerea, studiile introductive şi notele sunt semnate de Francisca Băltăceanu, Alexandru Cizek, Petru Creţia, Marta Guţu-Maftei, Gabriel Liiceanu, Simina Noica, Constantin Noica, Manuela Popescu, Dan Sluşanschi, iar ilustraţiile sunt semnate de Mihail Coşuleţu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite