Poeta Medeea Iancu: „Suntem încă o societate care întreţine tabuul“

Poeta Medeea Iancu: „Suntem încă o societate care întreţine tabuul“

Medeea Iancu, poeta rebelă şi feministă,  sparge prin scriitura ei tiparele conformiste  FOTOGRAFII: Arhiva personală

Poeta Medeea Iancu spune că a ales să citească un poem-manifest, de Ziua Culturii Naţionale, pentru a atrage atenţia asupra violenţei făcută de bărbaţi asupra femeilor, asupra abuzului şi hărţuirii, într-o societate dominată de fundamentalism şi de prejudecăţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

O poetă a şocat opinia publică conservatoare pe 15 ianuarie, la Botoşani, chiar de Ziua Culturii Naţionale. Medeea Iancu a fost invitată pentru a fi premiată, la secţiunea poezie, de Editura „Cartea Românească“, în cadrul premiilor „Mihai Eminescu“, pentru activitatea ei din anul 2017. Nicolae Manolescu (preşedinte), scriitorul Răzvan Voncu, Călin Vlasie (director de editură) au făcut parte din juriul care i-a acordat poetei acest premiu. Medeea Iancu a intrigat când în faţa unui public sobru, a citit un „Manifest“ incendiator: „Eu sunt tipa pe care o urâţi, ar fi trebuit să fiu băiat, astfel aş fi lângă voi/ Şi dacă un poet ejaculează pe faţa unei femei este artă/ (...) Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl aşteptaţi“. A urmat un întreg scandal, opinia publică, în cea mai mare măsură, punând-o la zid pe nonconformista poetă. Nu s-a aşteptat la asemenea reacţii. Nu le-a căutat. Oprobriul a venit ca un tăvălug peste liniştea poetei, care se simte de atunci hărţuită şi ameninţată. „Violul pare să nu scandalizeze într-atât cât un poem despre viol“, spune Medeea Iancu, într-un interviu pentru "Weekend Adevarul".

„Weekend Adevărul“: Ai vrut să creezi rumoare, alegând să citeşti poemul „Manifest“ care i-a intrigat atât de mult pe cei din jur? Te-ai aşteptat la tot scandalul care a urmat lecturii tale?

Medeea Iancu: Am ales să citesc poemul „Manifest“ pentru a atrage atenţia asupra violenţei făcută de bărbaţi asupra femeilor, abuzului, hărţuirii. Există nenumărate statistici îngrijorătoare în legătură cu aceste realităţi. Este important să devenim conştienţi de ele. Nu m-am aşteptat la reacţiile care au urmat. Violul pare să nu scandalizeze într-atât cât un poem despre viol.

De ce ai ales să citeşti tocmai acel poem care a intrigat? Cât curaj îţi trebuie să sfidezi mentalităţile conservatoare ale unui oraş de provincie?

Poemul a stârnit atâta rumoare pentru că se pare că suntem încă o societate care construieşte, întreţine tabuul. Poemul aborda nu doar tema violenţei, cu limbajul folosit în astfel de situaţii, dar şi inegalitatea de gen, discriminarea existentă în Romînia. Îţi trebuie foarte mult curaj. Au fost femei mult mai curajoase ca mine, în lume, datorită cărora putem acum, noi, femeile să avem drepturi. Unele dintre ele au fost ucise, maltratate. Ele mi-au dat curajul.

„HĂRŢUIRE ŞI AMIN“

Ce s-a întâmplat, de fapt, la Botoşani, când ai recitat poemul? Au plecat oamenii din sală, s-a vociferat, aşa cum s-a scris?

Fiind pe scenă, am putut vedea ce se întâmplă în timpul lecturii mele. Am văzut două persoane care au plecat, în general publicul a fost liniştit, reacţiile au fost la cuvinte precum hărţuire şi amin. Acel amin folosit de mine în poem era tocmai suferinţa şi rugăciunea acestor femei care sunt maltratate zilnic în ţară. La fiecare 30 de secunde o femeie este lovită. Lectura mea a durat trei minute, în acest timp, şase femei au fost lovite.

Ai fost pusă la zid de mass-media, de opinia publică. Cât de pregătită ai fost să înfrunţi aceste lucruri?

Am fost pregătită ca orice femeie care ştie că e în pericol de când se naşte. Unii dintre noi credem că celebritatea sau aşa-zisa celebritate e un lucru de dorit, deşi vedem ştiri cu persoane publice, artişti care nu rezistă celebrităţii. Celebritatea înseamnă deseori hărţuire, ameninţări. Salinger, după publicarea volumului „De veghe în lanul de secară“, a cunoscut şi el această realitate. A ales să se retragă. Sunt hărţuită încă şi ameninţată. Nu eşti şi nu te simţi în siguranţă în propria ţară.

Titlul câştigător, „Delacroix este tabu - Suita romînească”, a fost descris drept „un volum  cu versuri cu conţinut pornografic, feminist şi antiromânesc“. Îţi regăseşti cartea în aceste etichetări?

Nu, nu mi-o regăsesc. Nu este nici porno, nici anti românesc.  Persoanele care au citit cartea ştiu că este o carte despre vieţile zbuciumate şi distruse ale femeilor, fetelor şi despre ignoranţa şi neputinţa noastră de a le proteja.

Cartea se termină tocmai cu acest îndemn: de a le oferi copiilor noştri un viitor sigur şi o viaţă mai uşoară ca a noastră: „Fă din poemul meu/ Viitor pentru copiii/ Tăi.// Fă din poemul meu conştiinţă/ Pentru ţara/ Ta.// Fă din poemul meu un/ Act/ De// Libertate.”


LUPTĂ ÎMPOTRIVA SEXISMULUI

Care este mesajul esenţial pe care ai vrut să-l transmiţi cu acest volum? În ce stil ai ales să scrii poemele?

Este un volum manifest. Violenţa este un lucru greşit, nu mai trebuie îngăduită, făcută tabu, vorbit despre ea în şoaptă. Victimele nu sunt vinovate, au dreptul să-şi spună poveştile, vocile, adevărurile lor contează şi vor schimba lumea.

Ai fost numită poetă „anti Coaliţia pentru Familie“. Consideri că este corect să fii catalogată în acest mod?

Cred că Drepturile Omului nu trebuie discutate, dezbătute. Ele ar trebui să existe pentru fiecare, fără a fi puse la îndoială. Nu susţin discriminarea, misoginismul, rasismul, homofobia şi niciun fel de acţiune care este motivată de ură sau interzice drepturile altei persoane sau ale unui grup sau vrea să determine viaţa privată a altora.

Ce înseamnă să fii feministă în România anului 2018?

Este un lucru dificil: te confrunţi cu atitudini misogine, sexiste, injurii, ameninţări, hărţuire. Pare să fie ca la începutul mişcării feministe. Cu statisticile sub nas, puţini sunt cei care conştientizează că violenţa în România şi în lume este o problemă alarmantă. Prejudecăţile, stereotipurile întreţin o mentalitate conservatoare în care femeia trebuie să îndure orice, inclusiv moartea.

Nu condamnăm agresorul, ci victima. Felul în care ne exprimăm uneori condamnă aceste femei la uitare, moarte şi suferinţă. Suntem generaţia post mortem.

„Fiecare este liber să aibă propriile convingeri, idei, să trăiască cum doreşte. Nu mă obligaţi să gândesc ca voi, să trăiesc ca voi, Nu o voi face“, declari pe pagina ta de Facebook. Cum reuşeşti să rămâi liberă când există atâtea încătuşări în jurul nostru?

Prin artă şi prin ceea ce fac alte femei, alţi artişti, îmi găsesc libertatea. Suntem o societate şi o cultură patriarhală. Am fost educaţi aşa, am preluat convingeri rigide, stereotipuri pe care nu le punem la îndoială. Ne manifestăm uneori inconştient perpetuând nişte lecţii transmise din generaţie în generaţie. Nu avem intenţia de a face rău, dar nepunând la îndoială prejudecăţile, stereotipurile, menţinem involuntar starea de fapt: normalizarea violenţei, hărţuirii etc. Nu tolerez comentariile misogine, comentariile sexiste, insultele, injuriile, discriminarea, comentariile homofobe, ura, violenţa, abuzul, atitudinile părinteşti ale bărbaţilor, explicaţiile bărbaţilor despre subiecte care mă privesc pe mine, persoana mea, cărţile mele, hărţuirea, ameninţarea, şantajul. 


Citind poemul „Manifest“, la Botoşani, în prezenţa unui public pregătit de o ceremonie festivă de Ziua Culturii, în spiritul tradiţional al ediţiilor precedente

"Manifest“

„Eu sunt tipa pe care aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituată
Persoană, persoană, persoană
Eu sunt tipa pe care o urâţi, aş fi trebuit să fiu băiat, astfel aş fi lângă voi
Şi dacă un poet ejaculează pe faţa unei femei este artă
Şi dacă un poet f…e o femeie în timp ce doarme este artă, nu viol
Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl aşteptaţi
Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa care spune la microfon: eroul este un bărbat
Nu sunt poemul care să te excite, nu sunt în poemul în care să mă forţezi
Nu am scris suficient de bine pentru tine, România, nu am fost suficient de cuminte pentru tine, România
Nu ţi-am lăudat suficient violul România, nu ţi-am slăvit eroii România, nu ţi-am citit scriitorii România
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului, Amin, Amin, Amin a spus curva
A spus prostituata, a spus mama şi fiica
Îmi pare rău, nu m-am sinucis România, îmi pare rău nu sunt strofa ta preferată despre sex,
Poemul despre viol eşti tu, România, poemul despre hărţuire eşti tu România, poemul despre abuz eşti tu, România
Îţi introduc penisul meu lung şi negru în pântec, România
Mai ştii? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi…
Nu sunt pornografia ta, România, nu voi aştepta întinsă să-mi faci felul
Nu sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în familie nu se discută despre asta
Şi noi fetele aşa murim şi tu România spui mereu: poetul, poetul, poetul“

„Modele mele literare sunt femeile curajoase“

Ai debutat în 2011 cu volumul de poeme „divina tragedie“? De ce acest titlu?

„divina tragedie“ vorbeşte despre realitatea copiilor care au sperat mereu ca lumea să fie mai bună cu ei şi pentru ei. Aşa cum şi Cosette speră la o viaţă mai bună, în „Les Miserables“, aşa şi copiii din România şi din lume speră ca tragediile să-i ocolească.

În jurul Premiului „Mihai Eminescu“ au fost diverse scandaluri în ultimii ani. Cum te raportezi la acest premiu?
S-a creat o confuzie, eu nu am câştigat premiul „Mihai Eminescu“, ci premiul Editurii „Cartea Românească“. Am fost, într-adevăr nominalizată la Premiile „Eminescu“, pentru debut, cu volumul „divina tragedie“.


Au fost colegi care au refuzat premiul „Mihai Eminescu“ în anii anteriori.  Ai refuza acest premiu?

A accepta sau a refuza este o decizie personală.

Ai publicat în 2015 „Cântarea care a biruit toate cântările“. Cum poţi birui tabuurile pe care societatea ni le impune?

Tabuurile pot fi deconstruite vorbind despre ele. Trăim cu toţii sub acoperişul lor, în frică, cu frică, ruşine şi vinovăţie. Arta şi artiştii există şi pentru a provoca, pentru a atrage atenţia asupra acestor lucruri. Misiunea lor nu vizează doar frumosul, ei sunt activi şi în momentele de maximă tensiune a unei ţări: pe timp de război, proteste, dezechilibre în societate.

Ce arme are o femeie, o poetă, să se afirme într-o societate care construieşte o Catedrală de Mântuire a Neamului?

Am aceleaşi instrumente ca oricare altă persoană: dorinţa de a trăi într-o lume mai bună, speranţa, vocea, conştiinţa, adevărul. Atâta timp cât continuăm să negăm, ignorăm aceste realităţi, nimic nu se va schimba.

Cum se poate combate fundamentalismul religios? Crezi că gay-ii vor avea vreodată dreptul să se căsătorească în România?

Cred că vor avea, da, atunci când vom înţelege că fiecare persoană are aceleaşi drepturi ca şi noi, majoritatea, şi atunci când acţiunile noastre vor fi motivate de dragoste, empatie, respect.

Cărei generaţii de poeţi aparţii? Cărui curent literar te subscrii?

Din punctul meu de vedere, nu aparţin niciunei generaţii literare şi nici nu vreau să fiu etichetată ca făcând parte din una. Tendinţa literaturii contemporane în lume, dar şi la noi, încetul cu încetul, este una care include şi acceptă diferenţele. Aş spune că este o poezie socială, nu putem ignora vremurile pe care le trăim, aceste aspecte se acutizează în artă şi devin semnale de alarmă.

Modele mele literare au fost, sunt femeile curajoase, minunate care au scris înaintea mea şi care şi-au riscat viaţa, siguranţa pentru o lume mai bună, pentru libertate şi egalitate.

Ai studiat teatrul. Cum găseşti punţi stilistice între dramaturgie şi poezie?

Am lucrat pe texte poetice, ale mele sau ale altora, încercând să transpun într-o realitate scenică adevărurile poetice din acele texte. Poezia şi teatrul merg mână în mână. În istoria teatrului, acest lucru se ştie. Nu cred că există diferenţe majore între publicul din provincie şi cel din Capitală, sau sunt aceleaşi care există de la un cititor sau altul. Nu suntem produse în serie, receptăm diferit un produs artistic, în funcţie de disponibilitatea, sensibilitatea, pregătirea fiecăruia.

Eşti rockeriţă?

Rock ’n roll, clar. Nu sunt rockeriţă în adevăratul sens al cuvântului, dar ascult mult rock.

Crezi că mai există speranţe pentru România?Ai veni să trăieşti în Bucureşti?

Există nu doar speranţe pentru România, ci există şi soluţii. Nu, nu aş veni, nu mă simt în siguranţă, fiind femeie, în Bucureşti. 


Acel amin folosit de mine în poem era tocmai suferinţa. La fiecare 30 de secunde o femeie este lovită. Lectura mea a durat trei minute, în acest timp, şase femei au fost lovite.

Câştigătoare a premiului „Hop“

Numele:  Medeea Iancu
Studiile şi cariera:
A absolvit  Universitatea de Teatru şi de Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai “ din
Cluj-Napoca.
A debutat editorial cu volumul „divina tragedie“, (Brumar, 2011 - premiile Marin Mincu, Radu Săplăcan). A mai publicat volumul „Cântarea care a biruit toate cântările“, (Editura Paralela 45, 2015). A publicat poeme în: revistele „Timpul“, „Tomis“, „Tiuk,“ „Viaţa românească“, „Tribuna“, „Dacia literară“, „Helikon“, „Familia“ etc.
Prezentă în antologiile: „Cele mai frumoase poeme din 2011“ (Tracus Arte) şi „Subcapitol. Poezia“ (Tracus Arte).
A tradus în colaborare cu Adrian Niţă volumul „Vintilă Corbul, Extaz, moarte şi rock’n roll“ (Editura Adevărul Holding, 2007).
 În 2011 primeşte premiul pentru Cel mai bun spectacol la Gala Hop, pentru „The H(eden) Garden“.
Cel mai recent volum de poeme: „Delacroix este tabu: suita romînească“ (Cartea Românească, 2017)
 

 

 

citeste totul despre: