O carte despre cum au fost, cum au trebuit şi cum au vrut să fie intelectualii din Estul comunist

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revin, aşa cum am promis în urmă cu aproximativ zece zile, cu un comentariu mai amplu asupra eseului Intelectualii din Europa de Est - Un punct de vedere românesc, apărut la Editura Vremea, în îngrijirea Vioricăi Oancea.

Primul lucru ce trebuie spus despre cartea, care pe pagina de gardă, are un subtitlu ceva mai nuanţat (Intelectualii din Europa de Est şi Statul Naţional Comunist - Un punct de vedere românesc) este acela că eseul ce reprezintă partea ei cea mai consistentă a fost terminat în 1988. Adică într-un moment în care nici măcar un sigur sovietolog nu prevăzuse toamna naţiunilor, căderea regimurilor comuniste din Estul european ori prăbuşirea URSS, confirmată la 25 decembrie 1991 odată cu demisia ultimului său preşedinte, Mihail Gorbaciov.

mihai botez

Extrem de documentat politologic, cu o mulţime de referinţe şi note, indiciu al unor bogate şi solide lecturi, eseul lui Mihai Botez încearcă să recapituleze istoria evoluţiilor, condiţiei şi atitudinilor intelectualilor în Estul comunist, dar şi să aproximeze evoluţiilor acestora în noile condiţii în bună parte derivate din gorbaciovism. Adică dintr-o atitudine un pic mai liberală, mai permisivă, mai puţin represivă care se instituise în câteva ţări comuniste.

Cu totul alta era situaţia în Polonia şi Ungaria, ţări cu o anume tradiţie în contestarea puterii comuniste, dar şi în privinţa coagulării atitudinii intelectualilor critici, faţă de ceea ce se petrecea în Cehoslovacia (unde exista totuşi simbolul rezistenţei post-primăverii de la Praga), Bulgaria sau România. Deosebită era deja situaţia şi în URSS unde acelaşi Gorbaciov dispusese încetarea măsurilor represive la adresa marelui disident Andrei Saharov şi a soţiei sale, Y. Bonner.

Oricum ar fi stat lucrurile, oricât de diferite ar fi fost situaţiile, era de aşteptat ca regimurile comuniste est-europene, în primul rând, cele mai reformiste, să facă o nouă ofertă de contract social intelectualilor critici. Care şi ei operaseră o seamă de reformulări ale atitudinii lor.

În conformitate cu aceste noi condiţii şi-a gândit eseul Mihai Botez. Care în aproximativ 140 de pagini extrem de concentrate formulează câteva definiţii pentru o seamă de concepte extrem de importante. Aşa cum ar fi acela de intelectual, de intelectual în comunism, de intelectual critic. Cartea lui Mihai Botez formulează, de asemenea, întrebări şi răspunsuri la câteva chestiuni-cheie. Precum: Intelectualii est-europeni o nouă specie?, Statul naţional-comunist în Europa - realitate şi perspective, Intelectualii est-europeni şi naţional-comunismul - o nouă ofertă de cooperare?, Pentru un nou statut al intelectualilor în Europa de Est: câteva sugestii.

Trebuie observat de la bun început cum formaţia de matematician şi-a pus în mod benefic pe logica, ordinea şi calitatea demonstraţiei din eseu. Prima întrebare la care răspunde acesta este legată de însăşi esenţa comunismului care nu este perceput „nici ca boală, nici ca mutaţie genetică, ci ca ordine totalitară impusă (s.m. M.M.), parţial internalizată. Comunismul din ţările est-europene a fost la început intim legat de Moscova, s-a fundamentat pe o adoraţie a tot ceea ce era sovietic/rus, pentru ca mai apoi acesteia, dragostei necondiţionate faţă de Marele Frate, să îi fie substituită comunismul naţional. În sine ceva impur, un amestec care face ca nici în noile condiţii ale gorbaciovismului societăţile comuniste din această zonă să nu se poată converti „subit şi total la pluralismul democratic” . În opinia lui Mihai Botez, „mariajul dintre tradiţie şi sistem a dat naştere unui straniu aliaj între naţionalism şi comunism, pentru care îmi pare apropiată denumirea de naţional-comunism”.

Deşi nu i-a agreat niciodată cu adevărat pe intelectuali, cu atât mai puţin pe intelectualii critici, comunismul şi-a făurit proprii săi intelectuali, intelectualii comunişti. Intelectualul comunist fiind „intelectualul creat de şi pentru un regim comunist”. Dincolo de diferenţele specifice de la ţară la ţară, diferenţe ce nu pot fi negate. s-a format în timp un intelectual specific comunismului, intelectualul est-european.

Intelectualii est-europeni sunt definiţi de autorul eseului drept „intelectualii comunişti produşi de şi pentru culturile (în majoritate mici) est-europene”. În ţările est-europene căzute sub dominaţia comunistă nevoia de mituri este, în opinia lui Mihai Botez, ceva mai mare decât în Occident, de unde şi mult mai crescutul apetit pentru naţionalism în aceste zone. „...în Europa de Est – scrie Mihai Botez- comunismul pare gata să accepte naţionalismul şi devine chiar atras de tradiţia naţională, pe care şi-o anexează şi al cărei continuator se auto-proclamă: cu alte cuvinte, comunismul se naţionalizează”. De unde numeroase consecinţe printre care şi aceea că istoria „poate fi transformată într-un câmp de sprijin al politicii comuniste, iar conflictele naţionale moştenite, întărite prin invocarea partizană a istoriei, pot fi transformate în justificări ale atmosferei de campanie atât de scumpe comunismului de totdeauna şi atât de utile funcţionării sistemelor totalitare.

Era imposibil ca demonstraţia profesorului Botez să nu ţină seama de tristul exemplu românesc în care „despărţirea de Moscova” a fost asociată cu „utilizarea istoriei ca argument pentru conducerea autoritară, mergând până la reînvierea riturilor de tip bizantin”. În context, nu pot să nu îmi amintesc accentul pus pe literatura dramatică de inspiraţie istorică, impusă în repertoriile teatrale, de zisa epopee cinematografică naţională, tot atâtea forme prin care s-a manifestat din a doua jumătate a anilor ’ 70 ( Festivalul Naţional Cântarea României) şi până la căderea comunismului în România ceea ce istoricul Vlad Georgescu numea „istoria de parastas”.

Înaltele autorităţi comuniste le-au făcut intelectualilor noi oferte de cooperare bazate pe doctrina naţional –comunistă. „Convingerea mea este că naţional-comunismul oferă intelectualilor un contract mult mai atrăgător decât cel oferit prin tradiţie de statul comunist. În esenţă, este vorba de faptul că oferta naţional comunistă nu face apel, ca aceea comunistă tradiţională, exclusiv la acceptarea valorilor ideologice, ci introduce şi acceptarea valorilor tradiţiei naţionale. Prin aceasta, spectrul asocierilor posibile devine tot mai larg; intelectualii oneşti care socotesc comunismul şi dictatura dezgustătoare şi care ar fi respins oferta comunistă tradiţională, pot să nu respingă oferta naţional-comunistă, motivaţi fiind de sentimentul patriotic al angajamentului faţă de promovarea valorilor naţionale” (s.m. M.M.)

În opinia lui Mihai Botez, intelectualii din ţările comuniste est-europene aveau de ales între: a) susţinerea activă a sistemului comunist; b) acceptarea pozitivă a sistemului comunist şi a situaţiei (o acceptare fără entuziasm); c) acceptarea negativă a sistemului comunist şi d) respingerea totală şi activă a sistemului comunist. Toate acestea presupuneau „beneficii şi costuri” care nu erau riguros aceleaşi în toate ţările comuniste est-europene.

Cum - repet - nimeni nu anticipa, la ora scrierii eseului ce prilejuieşte aceste însemnări, căderea comunismului în Estul european, singura prognoză acceptată era aceea că, totuşi, libertatea de exprimare va fi mai mare. Cu amendamentul că „critica acceptată de societatea comunistă – dacă nu chiar generată şi dirijată de ea- nu atinge tabuurile regimului comunist”.

În aceste limite, prognoza lui Mihai Botez nu era defel optimistă. Condiţia intelectualilor cu adevărat critici, precară deja, urma să se înrăutăţească şi mai mult în viitor. Iarăşi cu nuanţe de la ţară la ţară căci „în Cehoslovacia, România ori Bulgaria... în cel mai bun caz intelectualul critic este tolerat, în poziţii marginale (dacă nu chiar umilitoare), de statul comunist care îi rămâne patron direct”.

Eseul a fost completat, din voinţa îngrijitoarei ediţiei, Viorica Oancea de două excelente portrete. Cele ale academicianului român Octav Onicescu şi ale disidentului sovietic, fizicianul Andrei Saharov. Care „completează bine demonstraţia despre soarta intelectualului din ţările din Est”.

Mihai Botez- INTELECTUALII DIN EUROPA DE EST- Un punct de vedere românesc; Colecţia Fapte, Idei, Documente; Editura Vremea, Bucureşti, 2017

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite