Marea iubire a lui Nichita Stănescu se reîntoarce în cultura română. A scris unele dintre cele mai frumoase versuri de dragoste din poezia noastră

Volumul „O sută şi una de poezii”, de Gabriela Melinescu, îngrijit de Ileana Mălăncioiu, a apărut recent la Editura Academiei Române, marcând reîntoarcerea în cultura română a celei cunoscute acum mai mult ca marea pasiune a poetului Nichita Stănescu.

Volumul „O sută şi una poezii”, o nouă selecţie din opera Gabrielei Melinescu, după ani întregi de tăcere pe piaţa editorială românească (poeta fiind emigrată în Suedia încă dinainte de 1989), apărut la prestigioasa Editură a Academiei Române, este rodul entuziasmului poetei Ileana Mălăncioiu. La rândul său un scriitor (şi editor) important, Ileana Mălăncioiu a asigurat, pentru această ediţie, antologarea poeziilor şi selecţia reperelor critice.

Alte câteva texte importante completează, însă, volumul (care poate fi socotit astfel o ediţie de autor): un text introductiv de Mircea Martin („Gabriela Melinescu, o ceremonie de iarnă”, scris la Ipoteşti, pe 15 ianuarie 2006), două convorbiri ale autoarei cu Marta Petreu (la rândul ei, poetă şi scriitoare foarte importantă) şi o postfaţă de Ion Pop, despre „poezia Gabrielei Melinescu”.

Cele două convorbiri ale Martei Petreu cu Gabriela Melinescu au apărut în revista „Apostrof”, în anii 1993 şi, respectiv, 1997. Reperele critice reproduc cronici literare integrale semnate de Lucian Raicu, Mircea Martin, Ilie Constantin (poet şaizecist) şi Dan Cristea, la rândul lor nume importante ale criticii literare postbelice. Nu în ultimul rând, ilustraţiile volumului aparţin înseşi Gabrielei Melinescu, cunoscută ca o graficiană desăvârşită.

„Iubeam şi pietrele pe care ei călcau”

„Îi spuneam Gabrielei Melinescu, după cele câteva cuvinte de regăsire, că i-am recitit cărţile, mai precis volumele de poeme, începând cu primul, „Ceremonie de iarnă”, poate cel mai unitar şi mai convingător debut al generaţiei ’60. Le-am recitit şi le-am recunoscut, dar mai cu seamă am avut sentimentul că rezistă, că sunt încă vii şi puternice”, scria în 2006 criticul literar Mircea Martin.

Reproducem în continuare integral poemul „Cenuşăreasa”, inclus în volumul de debut „Ceremonie de iarnă” (1965), poem cu totul reprezentativ pentru lirica predominant erotică a autoarei:

„Eu nu-i vedeam, îi auzeam râzând. Băieţii fluierau frumos pe stradă. Rufe spălam, în curte, sub un pom şi frică îmi era c-or să mă vadă. Simţeam cum înfioară drumul, iubeam şi pietrele pe care ei călcau. Pe garduri aplecaţi ca peste umeri abia-nfloriţii trandafiri ardeau. Umezi mi-erau ca la sălbăticiune ochii... Pe sârmă vântul cuprindea în dans mijlocul strâmt al unei rochii.”

Cine este Gabriela Melinescu

„Am avut şi eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului“, descrie Nichita Stănescu dragostea pentru frumoasa scriitoare Gabriela Melinescu. În mod paradoxal, deşi s-a căsătorit de trei ori, Nichita nu şi-a oficializat relaţia cu Gabriela, marea iubire a vieţii sale.

„Două căsătorii încheiase Nichita până să o cunoască pe Gabriela Melinescu: prima, la doar 19 ani, cu Magdalena Petrescu, sora celui mai bun prieten, o dragoste adolescentină care a ars scurt şi cu patimă pentru numai un an, şi a doua cu Doina Ciurea, fosta iubită a lui Nicolae Labiş, rival în dragoste şi creaţie al lui Nichita. Acest al doilea mariaj a durat aproape două decenii, deşi Nichita şi Doina aveau de mult vieţi separate. Oroarea poetului de tribunale, aşa cum s-a justificat faţă de prieteni, l-a făcut să amâne divorţul până târziu, în 1981.

Iubirea pentru Doina l-a inspirat însă, aşa cum a susţinut tot timpul Nichita, în volumul „O viziune a sentimentelor“. Publicat în 1964, cuprinde poate una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului, „Leoaică tânără, iubirea“.

O poezie ca o anticipare a unei iubiri devastatoare, dificilă şi neîmplinită cu poeta Gabriela Melinescu, o relaţie care a durat 10 ani. Frumoasa brunetă, cu trăsături fine, ochi vii, sfredelitori şi trupul zvelt a fost marea iubire a lui Nichita”, se explică într-un articol apărut în „Adevărul” în 2013 şi intitulat „Gabriela Melinescu, mistuitoarea iubire a lui Nichita Stănescu”.

Iată ce i-a povestit Nichita Stănescu lui Mircea Gociman, un bun prieten din Ploieşti, despre Gabriela Melinescu, se spune în continuare. Episodul de intimitate dintre cei doi bărbaţi care vorbesc despre „Gabrielele“ din viaţa lor este relatat pe gociman.com.

Nichita: „Am avut şi eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt ci până în pânzele albe ale capătului. Faptul că ne iubeam ca disperaţii şi eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relaţia mea cu Gabriela o poveste de dragoste şi sex irepetabilă. (…) Ce a existat însă între mine şi Gabriela s-a dovedit a fi unic. Îmi aduc şi acum aminte de buzele ei, de pielea ei, de formele minunate de care era suficient numai să mă apropii fără să le ating ca să mă fascineze. Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine? … De ce a ars totul atât de repede?“

Mircea Gociman: „Nichita povestea rar, îşi alegea cu grijă cuvintele de teamă să nu strice vraja pe care chiar el o aşternuse, aşa că îl ascultam şi-mi era teamă să respir ca să nu cumva să destram această atmosferă mirifică, minunată“.

Şi din nou Nichita: „Totul a mers cum a mers o perioadă de timp, dar porcul de mine m-am încurcat cu alta din motive pe care nu le pot înţelege nici acum … am fost un porc cu P mare. Din momentul în care m-a dibuit, clişeul minunat pe care ţi l-am descris s-a stricat ca un joc de domino şi totul a devenit dificil. Scumpa mea, iubirea mea, nu mai avea încredere în mine şi pe bună dreptate. Nu mai pot, îţi spun altădată … iar ochii lui mari şi albaştrii s-au umplut de lacrimi. Cum să nu iubeşti o femeie minunată pe care ţi-o descrie Nichita ? În final ne-am jurat că dacă se va ivi ocazia să-i spunem celeilalte Gabriele tot ce ne-am mărturisit unul altuia. Să-i spunem că prietenul nostru a iubit-o şi că îi pare rău de toate gesturile necugetate pe care le-a făcut cu rugămintea de a fi iertat“, îşi aminteşte Mircea Gociman spovedania lui Nichita.

„Doi creatori nu prea pot convieţui. Era foarte greu de trăit cu un om care era un panteon întreg de persoane”, a scris la rândul ei Gabriela Melinescu despre Nichita în volumele pe care le-a publicat în Suedia.

Gabriela se căsătoreşte în Suedia, Nichita încă o dată în România

„Într-un final, Nichita a pierdut această mare iubire, după ce Gabriela s-a îndrăgostit şi apoi s-a căsătorit cu un editor suedez, Rene Coeckelberghs, apoi a plecat definitiv în Suedia, în 1975, pe când avea 33 de ani, deja o poetă cunoscută şi apreciată. Ca o ironie, Gabriela îl cunoaşte pe viitorul soţ de ziua lui Nichita, pe 31 martie 1974.

Eseistă, poetă, scriitoare, pictoriţă şi traducătoare Gabriela Melinescu a publicat în Suedia 5 volume de versuri şi 9 volume de proză, dar şi un „Jurnal suedez“, în trei volume. Soţul Gabrielei Melinescu a publicat poemele lui Nichita în toată Scandinavia.

Din străinătate, Gabriela a militat pentru nominalizarea lui Nichita la premiul Nobel pentru Literatură, lucru care s-a şi întâmplat în 1979, alături de Max Frisch, Jorge Luis Borges, Leopold Sedar Senghor. Laureat va fi poetul grec Odysseas Elytis.

Invitat de Gabriela Melinescu în Suedia, la lansarea primelor cărţi ale lui Nichita traduse la Stockholm, poetul nu a vrut să meargă niciodată acolo, din cauza unei „gelozii absurde“.

Ultima iubire a fost Tudoriţa Tărâţă, Dora Stănescu, o studentă de 22 de ani pe care Nichita a cunoscut-o când avea 45 de ani. S-au căsătorit în 1982, la un an după pronunţarea divorţului de Doina Ciurea, şi doar cu un an înaintea de moartea poetului. Căsătoria legală a fost o conjunctură, deoarece poetul urma să primeasca Premiul pentru literatură „Cununa de aur“ în Iugoslavia, iar Dora, având alt nume, nu putea să îl însoţească”, se mai explică în articolul marca „Adevărul”.