Izbânda

Citesc cartea „MJC“ de Ion Iovan, apărută la Polirom. Sunt reţinut să-i acord vreun superlativ. (Lumea noastră culturală este plină de superlative pentru tot felul de „opere“.) „MJC“ este genul de carte scrisă cu puterea seducţiei.

Ajung la pagina 306. Mathieu Jean Caragiale (MJC), personajul principal al romanului, fiul nelegitim al lui Ion Luca Caragiale, notează în jurnalul său, pe 28 martie 1935: „Mă refugiez la Nestor. După ce mă aşez, îl văd pe Iosef-Sebastian...“.

Eu gândesc: Ştiu cine este Iosef-Sebastian. Mihail Sebastian! I-am citit „Jurnalul“ apărut la mijlocul anilor ’90. Altă carte care m-a vrăjit!

Citesc mai departe din MJC: „Stă stingher într-un colţ; ca evreu în mijlocul poporului ăstuia neînţărcat de barbarie, cum să nu te simţi corp străin?...“.

Eu gândesc: Corect, ai dreptate, MJC! Românii pretind că sunt blânzi şi toleranţi, o ipocrizie! Uite şi acum câtă violenţă colcăie în noi! Nu pot să spui ceva decent că trei flegme te-au şi lovit în ochi!

MJC: „Îl privesc: rece, orgolios, lucid – omul hulitului Talmud. Mi-ar plăcea să stau lângă el, să-mi vobească de anticii Israeului...“.

Eu gândesc: Şi mie îmi place să te citesc, MJC!

MJC: „Dar îi respect singurătatea; şi el pe-a mea. Am la ce medita, înainte de plecare îmi căzuseră ochii peste micul eseu despre izbândă a lui Bacon...“.

Eu gândesc: Bacon? Francis Bacon, filosoful? Să-l caut pe Google. N-am citit nimic de ăsta, semidoct ce sunt!

Mă gândesc la ai mei. Dacă ar trăi, ei m-ar ajuta să-mi număr adevăratele izbânzi ale vieţii.

MJC: „Izbânzile mele! Luate de la început, izbânzi au fost pentru mine numirea ca şef de cabinet la ministerul lui Bădărău şi nominalizările la nu mai puţin de şase distincţii...“.

Eu gândesc: Nu m-am gândit încă la izbânzile mele. Am aceeaşi vârstă cu MJC. Poate ar trebui să-mi trec în revistă izbânzile: câte cărţi am scris, câte texte au fost bune, câte premii am luat... N-am primit nicio decoraţie şi niciun ordin de stat. N-am deţinut nicio funcţie publică. Păcat! Măcar un adjunct de director de comunicare la CNA. Dar la CNA trebuie să fii om de partid. Să mă fac membru de partid! La vârsta asta? Să mă pună partidul într-un Consiliu de Administraţie. La TVR? E în faliment! Măcar la Radiodifuziune. Câteva luni să mănânc şi eu o pâine albă! Sau să fiu preferatul unui mogul, să trăiesc sub mantaua lui. Dar câţi moguli au mai rămas frecventabili? Izbânzile mele... Mă gândesc la ai mei. Iarăşi! Dacă ar trăi, ei m-ar ajuta să-mi număr adevăratele izbânzi ale vieţii. Poate că o izbândă a vieţii mele este că i-am îngropat cum se cuvine, că nu i-am uitat, că i-am iubit prea târziu. Este o izbândă sau o scuză? Trec la pagina 307...

MJC: „Până la urmă izbânda înseamnă să dai cu tifla nătăfleţilor morţi de inimă pentru funcţii, pentru femei, pentru scrieri“.

Eu gândesc: Da, MJC, să dau cu tifla nătăfleţilor! Am reţinut! Am să-mi caut vechii prieteni. Pe care i-am dezamăgit. Să-i întreb ce mai fac.

MJC: „Îl salut pe Iosef-Sebastian, ies din cafenea, o iau agale pe drum...“.

Eu întorc încă o filă din „MJC“. Lectura acestei cărţi pare izbânda mea. S-o duc până la ultima pagină.