Bookfest. Portret al lui Nichita Stănescu, în „Convorbirile cu Alex Ştefănescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Ştefănescu, unul dintre cei mai populari critici literari                                   FOTO: Iulia Roşu
Alex Ştefănescu, unul dintre cei mai populari critici literari                                   FOTO: Iulia Roşu

Pe 1 iunie, ora 14.00, la Salonul Internaşional de Carte Bookfest, la standul Editurii ALL de la pavilionul C1 de la Romexpo, va fi lansată cartea "Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. Ioana Revnic".  Adevărul.ro vă prezintă un fragment exclusiv din acest volum, în care criticul literar povesteşte episoade inedite cu Nichita Stănescu, cel care a spus că "poezia este altceva".

Într-o carieră literară de cincizeci de ani,  criticul "Convorbiri cu Alex Ştefămescu. Ioana Revnic".

Alături de Alex. Ştefanescu şi Ioana Revnic, vor fi invitaţi la lansarea cărţii de la Bookfest, criticii Dan C. Mihailescu şi Daniel Cristea-Enache, alături de academicianul Mihai Cimpoi şi publicistul Grigore Cartianu.

DESPRE NICHITA STĂNESCU. FRAGMENT DIN CARTE

coperta alex stefanescu

"− Care sunt primele tale amintiri cu Nichita Stănescu?

− Nichita Stănescu a venit de câteva ori la Constanţa (invitat fie de revista Tomis, unde lucram eu în anii '70, fie de Biblioteca Judeţeană) la întâlniri cu publicul. O dată a venit şi la mine acasă, creând o seară de neuitat.

Era în 1973. Prietenul nr. 1 de atunci al lui Nichita Stănescu era Gheorghe Tomozei (poet livresc, de o desuetudine intenţionată, publicist rafinat, biograf al lui Nicolae Labiş). Gheorghe Tomozei, brunet, cu părul inelat, avea trăsături fine şi se îmbrăca întodeauna elegant, în cămăşi de mătase şi costume din stofe care păreau fluide. Nichita Stănescu îl poreclise „prinţul Tom”. Gurile rele spuneau că prinţul Tom exploatează în interesul lui gloria altora (întâi a lui Nicolae Labiş, acum a lui Nichita Stănescu). Se mergea chiar atât de departe cu defăimarea încât se lansase ipoteza că el se documentează ca să scrie o carte despre moartea lui Nichita Stănescu, aşa cum scrisese una despre moartea lui Nicolae Labiş.

Oricum, prezenţa lui, remarcabilă imediat prin distincţie, într-o societate era plăcută.

Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Constantin Novac, Mirela Roznoveanu, Nicolae Motoc, Carmen Chehiaian au venit cu toţii la mine şi la Domniţa acasă, unde îi aştepta o masă plină de bunătăţi (pregătite de Domniţa, în mintea căreia mai erau vestigii ale reţetelor de mâncăruri  boiereşti cunoscute din familia ei). La început, fiecare din cei prezenţi a încercat să se remarce, preferând nu să-l audă pe Nichita Stănescu, ci să fie auziţi de Nichita Stănescu. Poetul zâmbea (timid, mi s-a părut mie) şi asculta. Din când în când intervenea în discuţie Gheorghe Tomozei.

După ce a băut mai multe pahare de vodcă, Nichita Stănescu (în vârstă, atunci, de 40 de ani, având el, mai mult decât prinţul Tom, figură de prinţ − de prinţ rus aflat în exil) ne-a spus cu o voce joasă − şi imediat s-a făcut tăcere în jurul lui – că prietenul lui tocmai a publicat două cărţi, amândouă frumoase: Maşinării romantice şi  Muzeul ploii.

Apoi ... a închis ochii, fermecat parcă de ceva din mintea lui, şi a început să intoneze,  sărbătorind succesul lui Gheorghe Tomozei, un imn al învingătorului, pe care îl compunea pe măsură ce îl cânta. Ţin minte primele versuri:

„Prietenul meu a învins,/ Ca şi cum ar ninge,/ Ca şi cum ar ninge...”

Era atâta bunătate şi solemnitate în vocea lui, încât ne-am simţit copleşiţi, cu toţii, de o dorinţă fără margini de-a ne lăsa transportaţi în altă lume – unde oamenii se sărbătoresc unii pe alţii −  şi de-a nu ne mai întoarce niciodată în lumea noastră prozaică. Nichita Stănescu avea geniul sugerării a ceva sublim prin cuvinte banale. Pe cale logică nimeni n-ar fi ajuns la comparaţia „Prietenul meu a învins,/ Ca şi cum ar ninge” (care ar putea fi analizată pe zeci de pagini, dar care atunci ne-a transmis instantaneu emoţia, înainte de orice analiză). Tot Nichita Stănescu spusese cândva în legătură cu marea: „Ah, ce sare, ah, ce sare/ Şi ce apă e în mare!”, exclamaţie fără nimic fastuos, chiar puerilă, care înregistrează însă (cum anume, nu se ştie) măreţia mistică mării. De alfel el deţine şi un record: cea mai scurtă şi în acelaşi timp cea mai complexă definiţie a poeziei: „Poezia este altceva.”

În cursul acelei vizite, Nichita Stănescu a fost plăcut surprins de originea ploieştenească a Domniţei şi a discutat cu ea, pe larg, despre foştii lor profesori de la Liceul „I.L.Caragiale” din Ploieşti.

Apoi... am intrat cu toţii, din nou, în atmosferă. Iar Nichita Stănescu a cântat în continuare cântece neasemuit de frumoase, pe versuri care luau fiinţă abia atunci, pe măsură ce era nevoie de ele.

Nichita Stănescu a trecut a doua zi pe la redacţie ca să-şi ia rămas bun şi să-mi lase un buchet de lăcrămioare pentru Domniţa. După ce m-am despărţit de el, doamna M., secretara noastră, cu două ţâţe imense, în faţa cărora se deschidea orice uşă (ca uşile de azi dotate cu celulă fotoelectrică), m-a întrebat:

− Cine-i domnul ăsta blond care şi-a luat rămas bun de la dv.?

− E cel mai mare poet al nostru...

− O fi, a clătinat din cap dojenitor doamna M., dar e beţiv. L-am mirosit eu când s-a aplecat să-mi sărute mâna...""

Alex. Ştefănescu este critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Autor a mii de articole şi a 20 de cărţi, dintre care a avut un mare ecou Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei).

Ioana Revnic a publicat studii literare şi interviuri în volume colective, articole şi interviuri în diverse reviste culturale. Este cunoscută pentru volumul de interviuri Dresură de lei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite