Muzicianul Mike Godoroja: „Johnny Răducanu a fost un Petre Ţuţea al jazzului românesc“

Artistul Mike Godoroja vorbeşte despre ce înseamnă muzica de jazz, despre modelele sale artistice şi despre muzicienii Florian Lungu, Florian Pittiş, Cristi Minculescu şi, inevitabil, Johnny Răducanu.

Jazzul nu se ascultă. Se simte, se respiră, se trăieşte. E o dulce contopire a notelor muzicale până la incandescenţă. E foarte greu să nu cazi sub vraja lui. Producător muzical a numeroase proiecte şi evenimente media, cunoscut realizator de emisiuni radio şi televiziune de profil blues, jazz şi rock, fondatorul Mike Godoroja&Blue Spirit, Mike Godoroja (51 de ani) a explicat, pentru „Weekend Adevărul“, tainele jazzului. E greu să-l prinzi în cuvinte pe Mike Godoroja. Nu ştiu cu ce să încep…Poate cu faptul că aşteptam emisiunile de la radiou, pe care le prezenta alături de mentorul său, Florian Lungu, cu sufletul la gură şi nu eram niciodată dezamăgită. Nu am ajuns un specialist, dar am învăţat să ascult, să mă contopesc cu notele muzicale şi să trăiesc povestea. 

Mike Godoroja nu este colecţionar de muzică, deşi se află în posesia unui număr impresionant de discuri. Nu se consideră un tip ordonat, deşi se ocupă cu managementul cultural de mai bine de 25 de ani. Are încă emoţii înainte de fiecare spectacol, deşi urcă pe scenă de mai bine de 30 de ani. Nu cântă jazz, cu toate că promovează acest gen din primul an de facultate. Un interpret rafinat, atent cu publicul său, complex, îndelung pregătit pentru orice. Un spirit interesant, plin de forţă, de magia de care pare că este străin, ca şi cum nu-şi imaginează că este capabil de aşa ceva, Mike Godoroja are o abordare muzicală în continuă evoluţie. Niciodată nu rămâne pe loc şi nici nu riscă să cadă în patima nostalgiei. Se adaptează şi cucereşte generaţie după generaţie.

Text de Loreta Popa

„Weeekend Adevărul“: De ce aţi ales numele „Blue Spirit“ pentru formaţia dumneavoastră?

Mike Godoroja: Blue Spirit este un proiect pe care l-am iniţiat şi conceput în vara lui 1997. În cei zece ani de activitate, conceptul Blue Spirit a înglobat mai mulţi muzicieni şi s-a prefigurat într-o zonă muzicală de „fusion blues“, realizată în limba română. Numele meu ca autor al acestui concept a devenit în timp element asociat cu numele proiectului şi ca atare albumele şi afişele de concert, după anul 2005, cuprind titulatura Mike
Godoroja&Blue Spirit.

Cum este perceput bluesul în ţara noastră?

Bluesul a fost perceput în România multă vreme ca fiind un gen de factură bar-music, în care artistul român este în postura de a reproduce variantele originale ale pieselor de blues, transformându-se într-un soi de jukebox live. Eu am convingerea că acest gen şi-a depăşit cu mult graniţele geoculturale ale teritoriului nord-american, s-a universalizat, a devenit limbaj de expresie pentru artişti din cele mai diferite colţuri ale lumii.

Cum scrieţi textele?

Întotdeauna după ce compun piesa şi asta pentru că acord întâietate inspiraţiei muzicale. În cazul Blue Spirit, muzica este cea care are rolul dominant, iar textul vine să întregească relaţia artistică pe care o avem cu publicul. Temele pe care le abordăm nu sunt epatante, nu au caracter de extraordinar şi nu reprezintă tăieturile de ziar ale faptelor cotidiene. Ne interesează mai mult aspectul metaforic şi romantic al mesajului decât cel direct şi social.

Avem public de jazz? Mai există aşa ceva?

Publicul de jazz părea împietrit în vârsta a treia până acum trei-patru ani, când s-a întinerit şi mai ales s-a separat în mod real de consumatorii de „fast food muzical“. Jazzul din zona elitei mondiale a fost un energizant pentru publicul intelectual şi mai ales pentru studenţi. O problemă în zona jazzului ar fi promovarea în media. Dată fiind minimalizarea acestuia, a produs o lipsă de încredere din partea organizatorilor de concerte în cluburi şi teatre. Lipsa de activitate concertistică susţinută duce în mod evident la dezamăgirea muzicienilor tineri şi la lipsa de organizatori şi comentatori profesionişti de jazz. Un răspuns aşadar la întrebare ar fi: există o revigorare evidentă a jazzului românesc.

„ÎNTÂMPLĂRILE LOR DRAGI DIN CARE EU SUNT PARTE“

Ce proiecte pregătiţi anul acesta?

Proiectul de anul acesta este un concept de blues-rock alternativ, cu elemente de etno-folk, country şi jazz şi care se intitulează „născut în România“, o replică intenţionat alegorică la celebrul album al lui Bruce Springsteen, „Born in the USA!“. Lucrez la acest proiect care se va lansa în toamna acestui an.

Vi s-a spus vreodată cât aţi contat în viaţa cuiva, câtă influenţă aţi avut şi câtă bucurie aţi adus de-a lungul timpului?

Aproape la fiecare concert al meu, la film sau la cumpărăturile familiei mă întâlnesc cu oameni care evocă întâmplările lor dragi din care eu sunt parte. Mă bucură aceste întâlniri nu pentru că aş vedea o satisfacţie în vreun
orgoliu personal, pentru că am scăpat demult de această meteahnă, ci pentru sentimentul de împlinire a unei misiuni pe care mi-am asumat-o având mentori giganţi.

Florian Lungu şi regretatul Florian Pittiş îmi sunt modele şi acum, iar respectul meu pentru aceşti mari oameni nu poate ajunge la înălţimea zborului lor prea înalt. În general, iubesc oamenii, nu sunt un singuratic, iubesc viaţa.

30 DE ANI PE SCENĂ

Daţi-mi exemple de oameni care au fost modele sau mentori şi fără de care n-aţi fi fost ceea ce sunteţi. Cine v-a influenţat, cine v-a impresionat, cine v-a fascinat?

Florian Lungu este profesor şi părinte spiritual, este parte din viaţa mea, este model de intelectual relaxat şi rasat, plin de umor şi sclipitor de inteligent. Apoi, Florian Moţu Pittiş, cu care am lucrat multe ediţii Rock Panorama, Cristi Minculescu, un model de artist, şi, nu în ultimul rând, Johnny Răducanu, care a fost un Petre Ţuţea al jazzului românesc.

Cum aţi început să faceţi muzică?

Prima formaţie din liceu, Phoebus, mi-a indus în tot organismul meu virusul spectacolului şi de atunci privesc lumea artei numai din prisma relaţiei directe cu publicul, fie în concerte, la radio sau la emisiunile TV. Nu sunt un colecţionar de muzică, deşi am o cantitate mult prea mare de discuri, nu sunt un tip ordonat, deşi mă ocup cu management cultural de mai bine de 25 de ani... Am încă emoţii înainte de fiecare spectacol, deşi sunt pe scenă de mai bine de 30 de ani. Nu cânt jazz, cu toate că am o colecţie impresio-
nantă şi promovez acest gen din primul an de facultate. Îmi cinstesc prietenii cu grijă, nu sunt fan obsedat de nimic, deşi în fiecare zi în viaţa mea este loc pentru Led Zeppelin, Duke Ellington şi Sfinx.

Cum aţi ajuns să fiţi producător muzical?

După ce am terminat cea de-a doua specialitate universitară, producţia de televiziune, am realizat că această meserie de producător este fără prea mari sorţi de izbândă în domeniul cultural în ţara noastră.

De ce gândiţi asta?
Pentru că nu se alocă suficiente fonduri şi mai ales nu se face loc pentru cei chemaţi pentru această zonă foarte creativă.

Ce iubeaţi cel mai mult la 20 de ani, ce iubiţi cel mai mult astăzi?

Să colecţionez discuri, să cânt pe cât mai multe scene, să am cât mai mult… Azi doresc să dăruiesc şi să protejez. Vreau să întreb, observând nebunia în care trăim, trădările, mojicia, mitocănia şi grobianismul, credeţi că mai există prietenii adevărate? ;
“
Am încă emoţii înainte de fiecare spectacol, deşi sunt pe scenă de mai bine de 30 de ani. Nu cânt jazz, cu toate că am o colecţie impresionantă şi promovez acest gen din primul an de facultate.

„Cultura este cunoaştere, dar nu răspuns“

Are vreun secret prietenia, este ea o stare de graţie până la urmă?

Da, cred. Fără îndoială, prietenia reală şi nu cea virtuală este o stare de graţie. Faptul că un om ţi-a făcut loc în viaţa lui este cel mai mare cadou de la viaţă. Secret? Nu cred că există, dar sunt sigur că sunt condiţii pe care mulţi oameni nu mai sunt dispuşi să le respecte: sinceritate, grijă, bunătate.

Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, o zi pierdută?

O zi fără Dumnezeu!

Simţiţi că toleranţa este măsura înţelepciunii?

Este un criteriu, dar nu măsoară pe de-a-ntregul înţelepciunea. Toleranţa este totodată confirmarea sănătăţii mintale, este relaxarea în faţa reflexelor punitive şi paranoice ale omului. Toleranţa faţă de binele altfel decât binele tău este un semn de înţelepciune. Intoleranţa faţă de absenţa binelui este tot înţelepciune.

Când aţi ales acest drum aţi fost încurajat sau nu? Când şi cum v-aţi dat seama de calea pe care era imperios necesar să păşiţi?

Niciodată nu am realizat ceea ce fac. Nici acum nu reflectez pe de-a-ntregul la asta. Fiecare zi pe care o las în spate marchează un nou început. Am fost ajutat mereu de prieteni, părinţi, de fratele meu, de soţia mea, de mentorii mei.
Un sfat pentru cei care îşi doresc să studieze muzica, să pornească pe acest drum puteţi să oferiţi?
A deveni muzician cu o carieră de mare succes este ca ruleta rusească în care butoiaşul pistolului are un singur loc liber. Vestea bună este că nu e nevoie să-ţi propui a nu fi lovit. Muzica nu este un tărâm tragic, cariera, da! A face muzică înseamnă cultură, a face carieră înseamnă a face bani din cultură. A face muzică înseamnă a fi fericit. Avem parte de succese, dar şi de obstacole. Unii dintre noi înţeleg lecţiile, nu regretă nimic, se bucură de fiecare clipă şi mulţumesc pentru experienţă. Alţii se lasă copleşiţi.

Ce v-a ajutat să vă ridicaţi din nou, să renaşteţi atunci când aţi întâmpinat greutăţi?

Încrederea că ceea ce fac este rezultatul unei munci personale şi nu un furt, că este ceva sincer, rezultat din pasiune şi misiune. Când sunt jos în carieră nu înseamnă că am decăzut din drepturile mele de a iubi ceea ce fac. Eu sunt convins că cine este sincer cu ceea ce face, munceşte fără odihnă şi nu pune preţ pe acumulare este finalmente fericit şi ca atare nu poate cădea niciodată.

Cum aţi defini cultura?

Cultura este rezultatul activităţii de cultivare, care provine din latinescul „colere“. Agricultura, coprocultura, cultura de cartier, radio cultura, cultura intelectuală şi aşa mai departe, toate au un element comun: însămânţarea a ceva care urmează să reprezinte viul sau să fie chiar viul. Cultura de mase, cultura elitelor, cultura de jazz, simfonică, rock, cultura prin lectură de poezie, toate presupun grija pentru însămânţarea a ceva ce urmează să trăiască. Cultura intelectuală permite trezirea dintr-un somn ce poate fi asemuit cu o „comă“ spirituală a omului activ, preocupat de acumulare în fiecare zi. Odată trezit la viaţa intelectuală, se deschid uşile, una câte una, ale cunoaşterii de sine, ale lumii precum şi ale înţelegerii istoriei. Se petrece o transformare uluitoare a sinelui care duce negreşit la bunătate şi la Dumnezeu. Oamenii simpli, dar buni la suflet sunt mult mai fericiţi, însă, pentru că efortul lor nu este în direcţia cunoaşterii şi înţelegerii vieţii lor de zi cu zi, ci în menţinerea unui echilibru permanent între morală, sex, acumulare materială, menţinerea familiei unite şi respectul faţă de cei dispăruţi. Cultura este cunoaştere, dar nu răspuns.

Este muzica o ieşire din această lume? O libertate oarecum?

Libertatea de a te mişca, de a gândi fără teamă, de a te exprima. Orice moment în care apare teama de ceva reprezintă absenţa libertăţii.

Cum se numeşte „motorul“ care vă face să mergeţi înainte?
Un dublu termen: pasiunea şi misiunea! 

Absolvent de Politehnică

Numele: Godoroja Mihai Vasile
Data şi locul naşterii: 5 ianuarie 1965, Bucureşti
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera:
A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti în 1988, a făcut studii de televiziune la Paris.
A cântat în mai multe formaţii ca Mike Godoroja & Blue Spirit, Double Fantasy, Blue Spirit.
A scos numeroase albume: „Hippie cu diamante“, „Balkanic zeppelin“, „Capra Vecinului“ etc.
Realizator de emisiuni radio şi televiziune de profil blues, jazz şi rock, producător artistic pentru spectacole de jazz.
Mike Godoroja a produs şi albume ale unor nume importante, Johnny Răducanu, Iris, Mircea Tiberian, Felicia Filip.
Locuieşte în: Bucureşti.