Mărturiile incendiare ale unui fost informator, în volumul „Tunelul cu porumbei“  VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autobiografia celebrului scriitor şi fost ofiţer MI6, John le Carré, bestseller în Marea Britanie, ajunge şi pe rafturile librăriilor din România. John le Carré, pe numele său adevărat David John Moore Cornwell, autorul romanelor de mare succes „Spionul care a ieşit din joc“, „Cârtiţa“, „Un spion desăvârşit“, „Micuţa toboşăreasă“ şi a multor altora este acum personajul principal al propriei cărţi.

„Ca ofiţer sub acoperire, am fost şi diplomat în cadrul Ambasadei engleze din Bonn. Eram un mister pentru colegii mei şi, în majoritatea timpului, şi pentru mine,“  spuneJohn le Carré.

„Acestea sunt poveşti adevărate relatate din amintire – iar voi aveţi dreptul să întrebaţi ce este adevăr şi ce este o falsă amintire pentru un scriitor de ficţiune aflat, cum am spune în mod delicat, la apusul vieţii sale. Pentru un avocat, adevărul este reprezentat de faptele neîmpodobite.

Dacă asemenea fapte pot fi vreodată descoperite este altă problemă. Pentru scriitorul de ficţiune, faptele sunt materialul brut, nu stăpânul, ci instrumentul său, iar meseria lui este să-l facă să cânte. Dacă există undeva, adevărul adevărat se află nu în fapte, ci în nuanţe“, scrie John le Carré în deschiderea biografiei sale.
De ce volumul se numeşte „Tunelul cu porumbei“? 

image

„Întotdeauna profunde, adesea fermecătoare şi câteodată pline de sobrietate, aceste amintiri
ale maestrului le Carré despre propria viaţă cu siguranţă îi vor încânta pe admiratori, dar şi
pe cei care abia acum îl descoperă.“ Publishers Weekly

„John le Carré este un scriitor pe care îl recunoşti cu uşurinţă, la fel ca pe Dickens sau Austen.“ Financial Times

„John le Carré este un magician al uneltirii şi al contrauneltirii, un maestru al povestirii.“ Observer

„Sincer şi fascinant!“ Daily Express

„La fel de palpitant ca operele sale de ficţiune!“ Woman and Home

David John Moore Cornwell (născut la 19 octombrie 1931), pseudonim literar John le Carré, este unul dintre cei mai iubiţi autori britanici de romane de spionaj. Înainte de a se dedica scrisului, a lucrat pentru serviciile secrete britanice. Succesul înregistrat l-a ajutat să îşi câştige o mult dorită independenţă financiară, astfel că a părăsit munca de culegere de informaţii şi MI6 pentru a deveni scriitor profesionist.

Alte volume scrise de John le Carré: Chemare din tărâmul morţii, Premiantul, Oamenii lui Smiley, Micuţa toboşăreasă, Un spion desăvârşit, Casa Rusia, Managerul nopţii, Jocul, Omul nostru din Panama, Cântecul misiunii, Cel mai vânat om din lume, Genul nostru de trădător, Un adevăr delicat.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite