Expoziţia „Grădina cu îngeri” a Silviei Radu, vernisată la Paris

Artista Silvia Radu, la versisajul unei expoziţii

Expoziţia "Gradina cu îngeri" va fi deschisă între 12 octombrie - 6 noiembrie 2014, la Biserica Saint Sulpice din Rue Palatine, 2, Paris. Vernisajul se va face în prezenţa autoarei Silvia Radu.

Silvia Elena Radu (n. 30 iunie 1935, în satul Pătroaia), un sculptor şi pictor român, personalitate de prim rang a artei plastice româneşti,  este soţia sculptorului român Vasile Gorduz. Absolventă, în 1960, a Academiei de Arte Frumoase (Institutul de Arte Plastice ,,N. Grigorescu“), clasa Profesorului Ioan Lucian Murnu.

tudii: Institutul de Arte Frumoase Bucureşti 1954-1960, Clasa Lucian Murnu şi Constantin Baraschi. Între 1961-2003 expune la majoritatea expoziţiilor de artă românească din ţară şi din străinătate organizate de Ministerul Culturii, U.A.P. şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Participări la expoziţii internaţionale de grup:

1967, Anvers – expoziţie de sculptură; 1968, Praga – expoziţie de artă românească; 1969, Leguano – Castelazza – expoziţie internaţională de pictură în aer liber; 1969, Paris – Bienala tineretului; 1970, Torino – expoziţie de artă românească; 1970, Varşovia, Leningrad, Praga – expoziţie de artă românească; 1975, Berlin: - „Plastik and Blumen”; 1976, Bonn – expoziţie de artă românească; 1979, Damasc – expoziţie de sculptură mică românească; 1980 Amann (Iordania) – Bagdad (Iraq) – expoziţie de sculptură mică. 1984 – expoziţie de artă românească la Pinacoteca din Atena. 1985, Grecia – Skironyo Muzeu; 1987, Sofia – expoziţie de pictură şi sculptură; 1989, Sofia – expoziţie de artă plastică românească.

Din 1990 expune la numeroase expoziţii organizate de Ministerul Culturii şi U.A.P. 1993-1994 – Expoziţie la galeria „Galla”, Bucureşti; 1994 - galeria „Orizont”, Bucureşti – sculptură mică; 1994-1995, galeria „Apollo”, Bucureşti – Diversitatea formei I şi II; 1996, galeria „Apollo”, Bucureşti – expoziţia filialei Bucureşti; 1997 galeria „Eforie” Bucureşti – expoziţia „Desenele sculptorilor”; 1998, Budapesta, Mucsarnok Macrotrans – Reprezentation (Sorin Dumitrescu, Laszlo Beke); 1999 sala Parlament, Bucureşti – „Sacrul în artă”; 1999, galeria „Apollo”, Bucureşti – salon municipal; 2000-2002 Salon municipal; 2000, Constanţa – „2000 de ani de creştinism”; 2001, Romexpo, Bucureşti – salon naţional; 2001, Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, expoziţia donaţiilor pentru „Fundaţiile regale”; 2002, Teatrul Naţional Bucureşti – „Femei creatoare”; Târgul Internaţional de Artă – ediţiile I, II, III, IV.
 

Expoziţii personale:

1967 expoziţie de sculptură împreună cu pictoriţa Sultana Maitec la Sala Dalles; 1984 expoziţie personală de pictură la Muzeul de Artă, Constanţa; 1989 Sala Dalles – expoziţie personală – pictură, sculptură, porţelan; 1990 expune împreună cu Mircea Spătaru la sediul U.N.E.S.C.O., Paris; 2001 – expoziţie de pictură la Galerii de artă, Constanţa; 2003, expoziţie la galeria „Sabina&Jean Negulescu”, Bucureşti; 2003 Bistriţa, Galeriile U.A.P., Biserica Evanghelică Herina, Târgu Mureş, Galeriile U.A.P., Cluj, Muzeul Naţional de Artă. 
Ultima expoziţie a artistei se intitulează „Grădina cu îngeri”.
 

Lucrări de artă monumentală:

Legenda Meşterului Manole”, piatră – Parcul Herăstrău, Bucureşti; 1969, Costineşti – „Sculpturi ambientale”, beton armat; 1971, „Neptun”, marmură – staţiunea Neptun; 1987 Statuie pentru eroii din războaiele mondiale din satele Pătroaia şi Poglogeni, marmură; 1994 Satul Limanu – Biserica Sf. Nicolae – cinci reliefuri din bronz: Sf. Nicolae şi Cei Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan – donaţie, bronz – Sf. Treime; 1995 Statuia Sf. Gheorghe – Piaţa Sf. Gheorghe, Timişoara, donaţie, bronz. Pe soclul acestei statui sunt scrise numele copiilor morţi la Revoluţia din 1989.

Premii: 1964 Premiul II Sculptură; 1966 Premiul II Artă Monumentală; 1974 Premiul pentru sculptură al U.A.P.; 2000 Premiul Salonului de Artă, Bucureşti, 2003; Marele Premiu Prometheus – Opera Omnia, împreună cu Vasile Gorduz. Lucrări ale artistei se află în colecţii din ţară şi din străinătate.

Au scris despre artistă: Dan Hăulică, Anatol Mândrescu, Vasile Drăguţ, Ion Frunzetti, Maria Magdalena Crişan, Dan Stanca, Sorin Dumitrescu, Ruxandra Garofeanu, Mircea Oliv, Cristina Anastasiu, Petre Comarnescu, Pavel Şuşară, Alexandra Titu, Grigore Hagiu, Constantin Prut, Dorana Coşoveanu.

Silvia Radu este şi ctitor de biserici. Împreună cu soţul ei, marele sculptor Vasile Gorduz, a ridicat mănăstirea din localitatea în care s-a născut, Pătroaia-Deal din judeţul Dâmboviţa, biserica din Vama Veche, locul unde ani la rândul cei doi au pictat şi sculptat, a ajutat la repararea Bisericii din Potlogeni-Vale, unde sunt înmormântaţi părinţii şi bunicii din partea mamei.

Prin tot ceea ce face, Silvia Radu doreşte să aducă bucurie oamenilor, iar ceea ce spune Dan Hăulică la vernisajul expoziţiei din 2003 de la Bistriţa pare să întregească portretul acestei personalităţi aritistice:

„Acest versant al unor asprimi bine asimilate, al unui duh mediteranean, activ în chip vital, dincolo de rigide coduri de apartenenţă, aşază împreună, cu prospeţime autentică, operele vastei expoziţii din 1989, deschisă la Sala Dalles. Astăzi, după itinerariul Silviei Radu din ultimii 10-12 ani, le resimţim părtaşe la un capitol desigur fertil, trăit cu dignitate vestitoare înscriindu-se, însă, ca un Vechi Testament, în creaţia artistei. Deceniul care se încheie i-a adăugat, peste norocul acelor salubre izbutiri, un elan nou, ca şi cum faţa i s-ar fi întors spre o lumină înaltă, de cules fără zăbavă, să încunune suişul de până acum. Chemându-ne răspicat la amplitudini redemptoare, de data aceasta truda artistei devine finalitate care să justifice ceea ce îi stă îndărăt aidoma unui Nou Testament complementar cu semnele duratei care îl precede.

Nu pentru a saluta vreun conformism iconografic am relevat cu altă ocazie, la o artistă impregnată de cultură mediteraneană, cum este Silvia Radu, detalii cărora le-am putea atribui conotaţii „istoricizante”. Îndărătul Bizanţului, canonic ecran de proiecţie pentru roirea îngerească, Silvia Radu ne lasă, uneori, să ghicim câte o tresărire ce încurcă fertil derivaţiile, apărându-le de simplism şi de prea lesnicioasă netezime.

Abraham, la ceasul unei amieze de arşiţă, întâmpinându-i pe cei trei îngeri sub umbra binefăcătoare a stejarului, se află confruntat cu însuşi absolutul. Miraculos emergenţi, oaspeţii nu încap în măsuri de precară circumscriere. Ceea ce teologii consideră prima imagine revelată a Sfintei Treimi, nemurită în sărbătoarea alburilor din icoana lui Rubliov, se regăseşte ca o marcă suprem aluzivă şi la Silvia Radu, în locurile strategice ale exprimării ei actuale: pe scuturile, de pildă, în care s-au transformat aripile îngereşti, la vremea agresiunii din Serbia.

Ba chiar, în zvâcnirea de aripi albe din creaţia Silviei Radu, abia expusă la Bistriţa Năsăud, mi se părea că întrevăd, justiţiară, pedagogică, amintirea scării pe care o visa patriarhul biblic, şi a voliţiului la care se dedau îngerii spre a ne obişnui din nou să păşim curajos, neatârnaţi de povara păcatelor.

Nu arta, aşadar, care place, superficial şi suficient, nu aceasta este definiţia ce i s-ar potrivi prietenei noastre.; o artă, însă, care comunică plăcerea creaţiei, ca un dor liber, trăit în chip responsabil, făcând din respiraţia esteticului un postulat al vieţii care-şi merită numele.”

Artista Silvia Radu consideră că astăzi replica lui Tengiz Abulatze din filmul „Căinţa” – „Ce rost ar avea un drum care nu duce la o biserică?” este mai actuală ca oricând.

Din 1961 expune la majoritatea expoziţiilor anuale, municipale şi ocazionale organizate de Ministerul Culturii şi de Uniunea Artişilor Plastici din România.