Cui îi este frică de femeile fotograf?

Ştiaţi că fotografia nu este o preocupare destinată exclusiv bărbaţilor? Încă de la începuturile artei fotografice, femeile au jucat un rol capital, implicându-se cu multă pasiune în acest univers fascinant. Fotografia s-a emancipat în acelaşi timp cu reprezentantele sexului frumos care au găsit, astfel, o cale de a se exprima liber, nonconformist, dar nu şi lipsit de substanţă.

„Cui îi este frică de femeile fotograf?“ ("Qui a peur des femmes photographes? 1839 à 1945"), titlul expoziţiei organizate de cele două cunoscute muzee pariziene, Musée l'Orangerie şi Orsay, nu mi s-a părut foarte inspirat la început, dar descoperind expoziţia am înţeles că a fost ales tocmai pentru a demonta prejudecata conform căreia fotografia, ca şi „instrument mecanico-chimic de reproducere a unei imagini“, ar fi o afacere tehnică rezervată exclusiv bărbaţilor. Personal, cred că le ar putea fi frică doar celor ignoranţi care nu le-au descoperit pe numeroasele femei fotograf care au scris istoria acestei arte şi care s-au emancipat social şi cultural tocmai din spatele unui obiectiv. Această expoziţie, prima de gen organizată în Franţa, cuprinde peste 400 de clişee realizate de 160 de femei, între anii 1839 şi 1945 şi are meritul de a evidenţia rolul esenţial pe care acestea l-au jucat în istoria fotografiei. O expoziţie fluviu, diversă şi revelatoare care reflectă diferitele contexte istorice şi socio-culturale în care s-au manifestat cu mult talent şi originalitate femeile fotograf.  

Femeile nu se amuză cu fotografia. O reinventează.

Expoziţia cuprinde peste 400 de clişee realizate de 160 de femei, între anii 1839 şi 1945

„Femeile fotograf sunt toate excepţionale!“, exclamă Thomas Galifot, unul dintre comisarii expoziţiei care, după mai bine de trei ani de cercetare în vastele arhive americane, britanice şi franceze, a adus la lumina prezentului o colecţie impresionantă de fotografii ilustrând toate domeniile de expresie a acestei arte: portrete, nuduri, peisaje, reportaje de război sau pe diverse teme politico-sociale. Sunt resuscitate nume precum Anna Atkins, Frances Benjamin Johnston, Julia Cameron, Grete Stern, Dora Maar, Christina Broom, Lee Miler, Ruth Orkin, Vivien Maier, Francoise Demulder, Claude Cahun, Diane Arbus, peste 70 de nume ale unor pionere ale foto-jurnalismului şi artiste de prim rang… Cu excepţia Dianei Arbus care a şocat întreaga Americă sau a Dorei Maar cunoscută pentru relaţia ei pasională cu Picasso, celelalte nume sunt (cvasi) necunoscute publicului larg, deşi au jucat un rol important la vremea lor. De exemplu, Anna Atkins este autoarea primei lucrări ilustrate de fotografie iar Frances Benjamin Johnston este prima foto-jurnalistă americană care a primit în cadou primul său aparat chiar din mâinile lui George Eastman, fondatorul miticului Kodak. Născută într-o familie din înalta societate americană, miss Frances a avut inspiraţia să imortalizeze personalităţile epocii, reuşind să realizeze portrete memorabile cu Theodore Roosevelt sau Mark Twain.

Expoziţia nu îşi propune însă să restituie istoria fotografiei feminine sau să pună în scenă o viziune feminină asupra fotografiei, ci evidenţiază relaţia specială şi evolutivă între femei şi fotografie, ca mijloc modern de expresie.

Private pe nedrept, timp de secole, de oportunitatea de a studia artele vizuale, şansa acestora de a se afirma pe o scenă artistică dominată exclusiv de bărbaţi se naşte o dată cu apariţia fotografiei în anul 1839. Deşi la început nu era considerată o artă deplină, femeile au avut inspiraţia şi curajul de a păşi cu toată libertatea pe acest tărâm necunoscut, în lipsa unor maeştri consacraţi noua disciplină oferindu-le şansa de a începe de pe poziţii egale. Astfel, deschizând marile arhive ale lumii, un lucru devine cert: încă de la începuturile sale, în arta fotografică au existat femei. Creative, pasionale, îndrăzneţe... Femeile nu s-au jucat cu fotografia, ci au reinventat-o.

Creative şi îndrăzneţe, femeile nu s-au jucat cu fotografia, ci au reinventat-o

În lipsa unui Michelangelo al artei fotografice care să le impună restricţii sau standarde academice, femeile au avut acces la toate instrumentele noii discipline artistice, dotată de altfel cu o tehnică complexă pe care, însă, au învaţat să o stăpânească fără nicio problemă. Mai mult, încă de la începuturile acestei arte, femeile au excelat în inovaţii, şarmul lor fiind tocmai indisciplina pe care au practicat-o cu atâta nonşalanţă: deturnarea tehnicilor de lucru, scenografii îndrăzneţe, transgresarea unor tabuuri precum arta de a se travesti sau punerea în scenă a unor jocuri erotice, fiind doar câteva modalităţi de a explora potenţialul corpului uman văzut în spaţiul public (profund impregnat de prejudecăţi) drept şi o frontieră de nepătruns.

Dacă la început femeile fotograf au cucerit domenii dedicate în mod tradiţional bărbaţilor (fotografia de stradă, cu tematică politică sau de război), în prima jumătate a secolului XX, acestea au exploatat potenţialul sugestiv al fotografiei ca şi mijloc de emancipare individuală şi colectivă. Fotografia devine un pretext pentru a ieşi în lume „în toată onoarea“, pentru a călători şi pentru a se sustrage obligaţiilor familiale. Mai mult, în Marea Britanie de exemplu, femeile fotograf se aliază taberei sufragetelor mediatizând mişcarea pentru dreptul de vot acordat femeilor. Epoca de aur începe însă o dată cu Primul Război Mondial, când tot mai mult femei participă la efervescenţa artistică ce clocotea la Paris, capitala tuturor avangardelor. În această perioadă de emancipare feminină şi de liberalizare a multor constrângeri sociale, femeile se aruncă cu toată pasiunea în braţele artei fotografice, dovadă a faptului că şi-au dobândit mult râvnita autonomie socială, motivate fiind de dorinţa de a se exprima, în sfârşit, liber şi după bunul plac.

Femeile au exploatat potenţialul sugestiv al fotografiei ca mijloc de emancipare individuală şi colectivă

Observând entuziasmul primelor generaţii feminine, dar şi feministe, nu este deloc surprinzător că arta fotografică şi femeile s-au emancipat în acelaşi timp. Între anii '20–30 pasionaţii de fotografie militează tot mai mult pentru recunoaşterea acesteia ca şi artă de sine stătătoare. Tehnica se perfecţionează, ceea ce va permite femeilor fotograf să se joace cu diversele modalităţi artistice şi să ofere o viziune (i)novatoare asupra realităţii. Femeile sunt foarte prezente şi pe scena complexă a curentului surealist, impunându-se, de exemplu, printr-o viziune ironică asupra raporturilor de dominaţie dintre femei şi bărbaţi. Spirite libere şi independente, acestea manifestă o influenţă deosebită asupra evoluţiei artei fotografice, transgresând frontiera între licit şi ilicit, între moralitate şi imoralitate şi, nu în ultimul rând, graniţa ce separă universul masculin de cel feminin.

Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea fotografia a contribuit deci la elevarea nivelului de sociabilitate a femeilor, favorizând inserţia lor în primele reţele profesioniste de fotografie. Deşi veneau din medii sociale diferite, femeile fotograf erau motivate de o reală dorinţă creativă, toate considerând fotografia drept o ocazie extraordinară de a exista în mod independent faţă de obligaţiile familiale, dar mai ales un mod de a (re)gândi lumea şi de a-şi afirma întregul potenţial artistic şi de ce nu?!, militant. Trecând de la arta portretului prin registrul complex al ficţiunii, acestea au explorat vaste tărâmuri "feminine", importalizând sensibile experienţe ale maternităţii sau ipostaze fragile ale universului copilăriei, dar au avut şi o viziune precisă asupra relaţiei de cuplu abordând cu multă imaginaţie diferenţele sexuale dintre parteneri. Personalităţi precum Laure Albin Guillot, cu nudurile sale masculine sau Claude Cahun, ale cărei autoportrete explorează controversatele faţete ale identităţii de gen, sunt recunoscute în prezent ca pionere ale modernităţii.

În calitate de fotografe, femeile se implică tot mai mult şi în sfera publică. Susţinute de noua ideologie progresistă a mişcării anglo-saxone New Women, acestea cuceresc teritorii dominate până atunci de personalităţi masculine, luând parte prin intermediul imaginilor la evoluţia socio-politică a timpului în care au trăit: tot mai multe fotografe abordează tema minorităţilor sociale sau etnice, subiecte din sfera educaţiei sau ale luptei pentru drepturile civile ale femeilor. Anvergura celor două războaie mondiale le oferă femeilor ocazia de a participa la naşterea fotografiei moderne şi la efervescenţa creativă ce caracterizează această perioadă. Ele contribuie activ la instituţionalizarea acestei discipline artistice organizând numeroase expoziţii, şcoli, ateliere, studiouri comerciale, agenţii de presă şi publicând o multitudine de lucrări practice şi teoretice.

Pentru o femeie a deveni fotograf înseamna a te implica într-o profesie cu multiple faţete, transgresarea codurilor sociale şi explorarea caracteristicilor feminine impunând femeia fotograf drept incarnarea prin excelenţă a ceea ce francezi au numit la femme nouvelle. Cu aparatul în mâini, fotografele pătrund peste tot: în complicata lume politică, pe câmpul de război, dar şi la teatru sau în cele mai exotice locuri de pe planetă. Statul lor de fotograf le permite în sfârşit să se implice în domenii care până atunci le erau interzise femeilor. O fotografie reuşită nu are nevoie de explicaţii… trebuie doar să contrarieze, spunea o artistă franceză. Iar de-a lungul timpului multe fotografe au reuşit să interpeleze privirea publicului de ieri şi de azi cu instantanee inedite, subversive, sensibile, onirice sau revoluţionare, o paletă imensă de subiecte şi tematici prin care au imortalizat istoria societăţii apelând la secretele artei fotografice. La final, m-am reconciliat şi cu titlul expoziţiei, o aluzie la romanciera Virginia Woolf care spunea aşa: "Timp de secole, femeile au servit drept oglindă bărbaţilor, posedând acea putere magică şi savuroasă de a reflecta imaginea unui bărbat de două ori mai mare decât cea naturală. Fără această putere, probabil că lumea ar fi fost încă o mlaştină sau o junglă...". Mai este cuiva frică de femeile fotograf?! Poate doar de arta lor, căci aşa cum spunea ciudata Diana Airbus, "o fotografie este un secret despre un alt secret. Cu cât afli mai mult, cu atât ştii mai puţin...".